Politică

articolul anterior articolul urmator

Victor şi Viktor. Ce au în comun stânga românească şi dreapta ungurească

10
13 Mar 2013 19:22:52
Liviu Avram
Viktor şi Victor
Viktor şi Victor

„Avem în comun doar prenumele şi majoritatea din Parlament”. Puţine lucruri îl irită mai tare pe premierul Victor Ponta decât compararea sa cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Dacă în cazul prenumelui nu se mai poate face nimic, diferenţa o pot face majorităţile pe care popoarele lor le-au dat-o. Mai exact, modul în care sunt acestea folosite.

Odată ajuns din nou premier, în mai 2010, Viktor Orban şi-a folosit majoritatea pentru a implementa ample modificări constituţionale, care au băgat spaima în toată Europa. Anul trecut, majoritatea fragilă pe care Victor Ponta a obţinut-o la masa verde a dat şi ea frisoane Europei, iar cu majoritatea solidă rezultată la vot a purces şi el la ambiţioase modificări constituţionale. E încă prea devreme să spunem cum va fi utilizată această majoritate, dar e în puterea lui Ponta să arate dacă asemănarea cu omologul său ungar rămâne doar la nivelul prenumelui sau merge mai departe. Aceasta e doar o parte a problemei.

Cealaltă vine din loteria votului exprimat de popoarele ungar, în 2010, şi român, în 2012. Asta a făcut ca pentru cel puţin un an şi jumătate, la Budapesta să fie la putere un guvern de dreapta, iar la Bucureşti unul de stânga. Din motive care îmi scapă, dar poate că istoricii le vor desluşi cândva, naţionalismul găunos ca parte acţiunii politice este apanajul dreptei la Budapesta şi al stângii la Bucureşti.

În perioada post-comunistă, o asemenea alăturare explozivă s-a mai petrecut vremelnic o singură dată, în anii 2001 şi 2002, când premeier la Budapesta era tot Viktor Orban, iar la Bucureşti era Adrian Năstase. Atunci însă, Ungaria era deja membru NATO, pe când România aspira la acest statut, iar o condiţie a aderării era lispa de diferende între state. Din acest motiv, relaţiile bilaterale nu au degenerat, chiar dacă Viktor Orban a profitat de situaţie şi a impus acordarea legitimaţiilor de maghiar în ţările vecine.

Acum, România şi Ungaria sunt şi în NATO, şi în UE. În ambele ţări avem instalate guverne sprijinite de majorităţi zdrobitoare şi care manifestă un oarece apetit de a încălca regulile jocului, ştiind că nu există mecanisme de excluidere din cele două cluburi selecte. În acest context, înfierbântarea relaţiilor bilaterale nu avea cum să întârzie.

La început au fost nişte prefecţi din Secuime, care s-au apucat să fugărească nişte steaguri. Asta a atras o ţâfnă naţionalistă din partea ambasadorului ungar la Bucureşti şi una din partea secretarului de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt – un personaj cu un cazier solid în atitudini revanşarde. Evident, nu puteau rămâne datori şi nişte miniştri mai înfierbântaţi la cap de la Bucureşti – şi uite-aşa se născu scandalul steagului secuiesc.

Oportunitatea nu putea fi ratată de către Laszlo Tokes, care a ieşit din adormire şi a pus duminică la cale de-un miting pentru autonomie – unul mai degrabă anemic, în comparaţie cu retorica inflamată a pastorului, fiindcă n-au spus prezent nici jumătate dintre participanţii estimaţi de organizatori. Dar după cum îl ştim, asta nu-l va descuraja câtuşi de puţin pe Laszlo Tokes. Deja pluteşte în aer otrava care îi prieşte şi îi justifică existenţa politică.

În situaţia cea mai ingrată se află UDMR. Scandalul steagului secuiesc şi escaladarea retoricii naţionaliste la Budapesta şi la Bucureşti i-au micşorat serios şansele de a obţine ceva, prin negocieri, odată cu revizuirea Constituţiei şi cu reorganizarea teritorială. Acesta e poate şi motivul pentru care Uniunea s-a delimitat de mitingul lui Tokes, spre a păstra o punte de dialog cu actualul guvern, dar mai ales cu Victor Ponta.

E destul de vizibil că premierul arată o oarecare îngăduinţă pentru UDMR.  El a rămas cu o datorie de onoare după ce Crin Antonescu şi Dan Voiculescu l-au silit să-şi încalce semnătura şi să excludă UDMR de la guvernare. Era acest ascendent  o carte pe care UDMR putea să o joace inteligent dacă interesele electorale ale lui Viktor Orban nu i-ar fi compromis-o în bună măsură. Iar Victor Ponta nu va putea ţine piept la nesfârşit puseelor naţionaliste ale anturajului său, mai cu seamă a celor care vin dinspre PNL. Par să fi dispărut complet din peisaj liberalii care, în 1996, alături de ţărănişti, cooptau UDMR la guvernare, într-un demers de un europenism desăvârşit.

În anul care a mai rămas până la alegerile din Ungaria, n-ar fi deloc exclus ca scandalul steagurilor secuieşti să nu fi fost doar un episod efemer, ci antreul la un festin mult mai îmbelşugat. Odată stârniţi, câinii naţionalismului imbecil nu vor putea fi potoliţi cu uşurinţă, căci sunt parte din zestrea genetică a dreptei de la Budapesta şi a stângii de la Bucureşti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Vanatorul/d.c.
13.03.2013, 20:06:43

"Odată stârniţi, câinii naţionalismului imbecil nu vor putea fi potoliţi cu uşurinţă, căci sunt parte din zestrea genetică a dreptei de la Budapesta şi a stângii de la Bucureşti." Sigur ca da..! Ambele guverne au nevoie de tot felul de diversiuni pentru a-si masca crasa incompetenta cu care trateaza problemele cu adevarat importante pentru tarilor lor. Iar diversiunea nationalista e de departe cea mai usor de inghitit de saracii cu duhul, cei care reprezinta baza lor electorala. Pe de alta parte, e evident ca pana acum, desi "cainii nationalismul imbecil" au latrat cam in fiecare an, caravana isi vede de drumul ei..

+5 (11 voturi)
Utilizator Adevărul
13.03.2013, 21:30:22

Comentariu considerat abuziv.

M Costi
14.03.2013, 05:17:06

Partizanatul politic evident al autorului il conduce la afirmatii neargumentate si chiar contrazise in chiar textele scrise ... cateva randuri mai jos ! Este un model de articol de propaganda electorala (intarziata !) , bun pentru campaniile de alegeri cand votantii nu mai au nici timp nici chef sa mai gandeasca cu "obiectul" din dotare. Sigur , un asa prilej nu putea scapa nici vanatoreasa d(e) c...i si care s-a grabit sa iasa la ceva gargara propagandistica .Prima afirmatie fara acoperire in realitate este aceea ca la Bucuresti este la putere un Guvern de stanga .Oricum ai intoarce-o , alianta PSD-PNL-PC-UNPR poate fi caracterizata in foarte multe feluri , in afara de ...stanga ! Afirmatia autorului este preluata din "argumentele" de campanie electorala ale dlui Boc , dnei Udrea si pedelistilor , vizand caracterizarea PNL drept de "stanga" si incercand sa inoculeze alegatorilor ideea ca PDL ar fi singura alternativa de "dreapta" ! Lucru nevalidat nici de programul de guvernare USL si nici de orientarea ideologica a ministrilor noului Guvern , in special cei sprijiniti politic de PNL si PC ...

-1 (7 voturi)
M Costi
14.03.2013, 05:43:14

...O alta afirmatie neacoperita de realitate : "...naţionalismul găunos ca parte acţiunii politice este apanajul ... şi al stângii la Bucureşti..." !?! Toata constructia (i)logica a autorului se sprijina pe argumentul ca un prefect ( roman , din Covasna !) a cerut autoritatilor locale (maghiare !) din judet ...sa respecte Legea Drapelului ! Adica , vezi Doamne , prefectul roman i-a deranjat pe primarii si presedintii CJ maghiari , si de aici a pornit toata ...tevatura cu steagurile ! Si aici se opreste orice argumentatie a autorului despre actiunile "stangii" de la Bucuresti , singurele referiri fiind despre ce au facut liderii UDMR , reprezentantii statului Ungar , Tokes si ...politicieni liberali romani ! Autorul omite cu buna stiinta sa mentioneze luarile de pozitie rationale si pacifiste ale dlui Ponta si Corlatean , precum si demersurile acestora pe langa liderii politici de la Budapesta ! Si care , spre nemultumirea vizibila autorului , au condus la evitarea unui scandal diplomatic , dorit probabil de multi adversari ai guvernului actual !"Nu s-a mai produs o escaladare a conflictului dintre Bucuresti si Budapesta , nici prin declaratii belicoase , nici prin expulzari de diplomati , nici prin interziceri de mitinguri pro autonomie ?" - " Nu e bine 1"- "Atunci sa trecem la faza de agitare si atatare prin mass media , poate ii fortam sa reinceapa circul jignirilor reciproce...!" Toate cele de mai sus conduc la concluzia ca actiunile dlui L. Avram au ca scop crearea unei imagini de confruntare intre liderii romani si maghiari, pentru ca de "... Se poate pescui ceva avantaj in ape tulburi...!"

-1 (7 voturi)
Nirolf
14.03.2013, 18:30:37

Un partid in care fruntasi sunt oameni ca Dragnea , Oprisan ,Mazare urmati de o peiada de baroni cu averi incomensurabile este de stanga , atunci eu sunt popa catolic . As mai observa ca intre Victor si Viktor exista si diferente : unul din ei este doctor .

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările