Victor Viorel Ponta, penalul încă nepenalizat

În sfârşit, am ajuns şi ziua în care să o mai vedem şi pe asta: premierul Victor Viorel Ponta chemat la DNA şi declarat suspect, sub raport penal. Calificativul „suspect” din noul Cod de procedură penală înlocuieşte calificativul „învinuit”din vechiul Cod. În această modificare este vizibil efortul juriştilor de distinge cât mai fin şi mai precis fazele prin care va trece un cetăţean care „cade sub incidenţa Legii”, cum se mai spune.

Un sinonim al verbului „a suspecta” este verbul „a bănui”, la care se mai adaugă şi „a presupune”, şi toate au un numitor comun, pentru că toate sunt problematice şi ipotetice. Adică ele implică două răspunsuri posibile, adică, pe poate că da, dar şi pe poate că nu (ba) este vinovat cetăţeanul suspectat. Tot potrivit noului Cod, calitatea de „suspect” nu este o fantezie a procurorului sau a SRI, ci ea porneşte de la o „bănuială rezonabilă”, care se bazează pe anumite date şi probe, aflate la dosar. 

Ieşind de la DNA, premierul nu se mai complace în vorbăria lui specifică, ci răspunde enigmatic şi sentenţios că politica nu se face la DNA, ci în Parlament. Deci, căderea dânsului sub incidenţa Legii este un act politic, nu unul juridic. Ştie premierul ce ştie, mai ales pe baza experienţei confratelui său de destin, adică Dan Şova. Această inversiune a juridicului cu politicul sau „încurcătură a maţelor” lor urmează să fie corectată în Parlament. Face Parlamentul politică, atât cât face şi cum face, dar face el şi „niţică” justiţie, adică dreptate. Dat fiind nobilul principiu al imunităţii, Victor Viorel Ponta va rămâne curat ca lacrima, încât trecerea dânsului pe la DNA va rămâne doar o excursie cu un mic ocoliş, făcută pe două picioare, nu pe patru roţi. Întreg sistemul de apărare a Şefului PSD intră în alertă şi în funcţie, iar argumentele puse în joc sunt aceleaşi piese ruginite şi uzate, adică sunt mostre de false raţionamente logice, juridice, dar şi politice. O mostră este conţinută chiar în declaraţia „spontană” a premierului, după ieşirea de la DNA.

După întâlnirea cu Klaus Iohannis, acelaşi Victor Ponta ne oferă o altă mostră, atunci când declară sentenţios: „Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pentrut societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar însemna dictatură şi cred că la peste 25 ani dupa 1989, ar fi o mare eroare pentru noi toţi!”.

Luând-o analitic şi plecând de aici, putem face câteva observaţii:

1. Parlamentul, în această etapă, nu trebuie să îl demită pe premierul Victor Ponta. Şi nici nu o poate face, decât, eventual, printr-o „lovitură parlamentară”, făcută după modelul „loviturii de stat”, în urma căreia Şeful PSD a ajuns la putere. Procurorii DNA solicită Parlamentului doar aprobarea sau avizul pentru începerea urmăririi penale. De facto, această urmărire a început, nu ştim de câtă vreme anume, ea trebuie doar avizată de jure. Dosarul penal este real, el există, fiind însoţit de toate datele necesare, pentru un început. Dacă începerea urmăririi penale nu este aprobată, înseamnă că Parlamentul suspendă dosarul, cu intenţia de a anula o realitate, adică de a trimite în neant „cinstitele matrapazlâcuri” ale lui Victor Ponta. Pus între Scylla juridică şi Caribda politică (sau invers), ministrul Robert Cazanciuc ne asigură că prietenul său Victor Ponta „a ştiut să respecte şi să protejeze legea”. Păi, tocmai aici este problema, pentru că procurorii nu cercetează situaţiile în care Legea a fost respectată, ci situaţiile în care Legea ori a fost încălcată direct, ori, mai ales, acele situaţii în care sub aparenţa respectării Legii se comite o infracţiune mascată, invizibilă pentru ochiul profan. Victor Ponta fiind jurist, chiar procuror într-o etapă a vieţii sale, ştie bine ce este un „cinstit matrapazlâc”, atunci când Legea este respectată formal, de ochii lumii, dar este trădată prin conţinutul invizibil al faptelor făcute sau petrecute.

2. Ieşind de la întâlnirea consensuală, afectuoasă chiar, cu „familia sa politică”, Victor Ponta aşteaptă cu încredere avizul Parlamentului la cererea DNA, fiind convins că acesta va fi unul negativ, dată fiind „unitatea de monolit, incompatibilă cu fracţiunea” a acestei „familii”, al cărei nucleu se adevereşte a fi doar o gaşcă. Neoliberalul amoral Călin Popescu Tăriceanu, recurgând la conceptul „libertăţii absolute”, a modelat o nouă viziune asupra imunităţii parlamentare, viziune plastică şi elastică, încât ea poate fi restrânsă sau lărgită, potrivit împrejurărilor istorice concrete, ca şi a personajelor implicate. Iar dacă cererea DNA nu a fost aprobată în cazul lui Dan Şova, ar fi o „contradictio in adjecto” ca ea să fie aprobată în cazul confratelui Victor Ponta., dânşii fiind „eiusdem farinae”, adică „din acelaşi aluat”. Un aluat care s-a umflat peste măsură, înainte de a avea o formă precisă şi de a fi copt în cuptor. Apelurile făcute de oponenta Alina Gorghiu la o schimbare a macazului din partea majorităţii, pentru a apăra principiul juridic al imunităţii , sună a strigăt în pustiu, întrucât, cum zice Victor Ponta, în Parlament se face doar politică. Iar politica este una dintre cele mai vechi îndeletniciri umane, vecină bună cu prostituţia, fie ea curvie sau preacurvie!

3. Din câte am înţeles, procurorul care instrumentează dosarul şi la care se referă tacit „împricinatul” Ponta este tot un tânăr oltean (craiovean) , ceea ce poate însemna că Victor Ponta şi-a găsit naşul printre „ai săi”. Caracterizându-l pe procuror, Victor Ponta se autocaracterizează, întrucât dânsul este acela care vrea să fie deasupra tuturor şi să facă numai ce-l taie capul, ce-i vine sau ce-i convine. Numai un jurist foarte abil putea da - cu de la sine putere - ordonanţe care să-i protejeze propria soartă, deci legi făcute pentru un individ anume, care aici este chiar acela care beneficiază de respectiva lege. Este vorba de ordonanţa care vizează plagiatul tezei de doctorat, ca şi de aceea care vizează ofiţerii sub acoperire. Cu cele două ordonanţe, intrăm în ceaţă sau ajungem la două antinomii, care ar putea să îl facă invidios şi pe Imm. Kant. O antinomie este o problemă care are două răspunsuri opuse, dar oricare dintre răspunsurile date, antrenează răspunsul opus, încât cercul vicios este gata. După precizările unei juriste calificate, Elenina Nicuţ, cam în acelaşi sens speculează Victor Ponta şi diferenţa dintre două „cuvinţele” pentru a-şi proteja juridic relaţia nonjuridică avută cu Dan Şova. Citez: „În spaţiul public s-a lansat o confuzie. Din punctul de vedere al legii, Ponta nu a fost asociat cu Dan Şova. În schimb, a avut o convenţie de conlucrare profesională, ceea ce echivalează cu un parteneriat. De facto, deci, a existat un parteneriat. Ceea ce a făcut Ponta este însă o manipulare”. Împreună cu procurorul ne putem pune şi noi întrebarea simplă: oare, între banii câştigaţi cu ajutorul partenerului-prieten Dan Şova şi numirea acestuia în tot felul de funcţii - inclusiv aceea de ministru al „Marilor proiecte”, nu există chiar niciun fel de legătură!?

 4. Argumentul cel mai „tare” invocat de Victor Ponta, ca şi de toţi membrii PSD - între care doamna Gabriela Vrânceanu-Firea apare prima, ca o nobilă purtătoare de cuvinte -  curge simplu şi ireversibil, oarecum ca destinul. Adică actualul Parlament a fost ales de către popor, iar Victor Ponta a fost ales de către Parlament, deci Victor Ponta este alesul aleşilor poporului român. Şi cum poporul nu poate greşi, rezultă negreşit că nici Victor Ponta nu poate greşi. Învinuirea care i se aduce este o „lucrătură” a adversarilor politici. Iar aceşti adversari politici, fiind mai ales emanaţii băsiste, vor fi puşi cu botul pe labe atunci când pachetul de legi care vor corecta actualul Cod Penal, amânate provizoriu, din adânci raţiuni strategice, vor fi repuse pe rol şi vor fi aprobate de actualul Parlament; Parlament care este un model de rectitudine şi de corectitudine, „aplaudate” de întreaga Europă şi chiar ceva mai departe, adică inclusiv peste Baltă.

PS Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în stilul dânsului, adică simplu şi clar, chiar de câteva ori, că nu va promulga acel pachet de Legi, menite să „optimizeze” actualele Coduri penale, intrate recent în vigoare. Încă de pe vremea comuniştilor, ne-am ars cu acest gen de „contribuţii creatoare”, rămase în cifrul ideologic al PSD, urmaş al PCR.