VIDEO „Niciodată!”. Răspunsul lui Traian Băsescu, întrebat, la Budapesta, când vor primi autonomie maghiarii din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a venit cu un alt mesaj pe Facebook în urma Congresului UDMR care a cerut autonomie, publicând un videoclip cu o conferinţă de presă din 2009 în care vorbeşte, în prezenţa omologului ungar, despre autonomia maghiarilor din România.

Traian Băsescu i-a criticat duminica trecută pe liderii PNL şi USR, pe motiv că nu au reacţionat la declaraţiile făcute de liderii UDMR, în cadrul Congresului general, cu privire la autonomie. Fostul preşedinte a spus despre Raluca Turcan şi Dan Barna, care au fost invitaţi la Congres, că au afişat „un rânjet de neputinţă şi slugărnicie faţă de UDMR”.

Marţi, Băsescu a revenit cu un alt mesaj, publicând un videoclip de la o conferinţă de presă din 2009. Aflat în prezenţa preşedintelui ungar, acesta era întrebat atunci despre autonomia maghiarilor din România.

„Niciodată. Pentru că România este definită ca stat unitar. Niciodată România nu va accepta conceptul de drepturi colective pentu minorităţi. În schimb, România este un susţinător fără rezerve al drepturilor individuale ale minorităţilor”, declara Băsescu în 2009. 

VIDEO Facebook / Traian Băsescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite