VIDEO Porniri spre rău şi cum pot evita românii ucrainizarea

Nu poţi face bine prin facere de rău. Nici dreptate, minţind. Premierul Ponta dă dovadă de o tulburătoare incapacitate de a-şi stăpâni pornirile spre rău. A-l alege preşedinte ar însemna agravarea acestui neajuns. A-l alege, susţine unul din bine remuneraţii săi consilieri, ar însemna „schimbare”.

Numitul Stewart Mitch l-a ajutat pe Obama să ajungă la putere. Dar cui i-a folosit? „Yes, we scan”, nu „yes, we can”, ar fi trebuit să fie lozinca nefericitului preşedinte american, a cărui politică externă s-a înnădit într-un lanţ nesfârşit de neputinţe şi de catastrofe. Dar România, de ce schimbare va avea ea, oare, parte? E Victor Ponta cel despre care preşedintele afirmă că ar răspunde la o „dublă comandă”? Şi cât ar conta, de fapt, să fie aşa? Nu-i oare suficient ce ştim acum?

DW: Porniri spre rău şi cum pot evita românii ucrainizarea

Corupţia subminează nu doar economia României. Potrivit Departamentului de Stat american, ea riscă să torpileze democraţiile şi să surpe securitatea ţărilor din estul Europei. „Dată fiind criza ucraineană, lupta tuturor actorilor politici... împotriva corupţiei e mai presantă decât oricând”, a  spus un înalt diplomat al Statelor Unite. E oare un avertisment clar? Îi credem pe americani? Pe care dintre ei?

Alternativa ar fi să-i preferăm pe islamişti. Sau poate pe Putin. În acest caz acceptăm să redevenim sclavii Kremlinului sau ai marionetelor Moscovei, cum am mai fost. Ne convine? Sau vrem totuşi libertatea?

Atunci n-avem de ales decât o cale. Va trebui să ne apărăm şi economia şi statul de drept. Dar cum, când suntem doar nişte bieţi alegători? Simplu. Exercitându-ne judicios dreptul de vot, astfel încât să ajungă în fotoliul prezidenţial o persoană în stare să apere independenţa justiţiei, capacitatea magistraţilor şi a serviciilor secrete de a lupta contra corupţiei. Avem la dispoziţie opţiuni puţine. A boicota alegerile nu e una din ele, întrucât ar face jocul candidatului favorizat. Care e Victor Ponta.

Dar nu-i el omul baronetului local? Nu e amicul securiştilor şi ex-militarilor restauraţionişti precum Dogaru, partenerul de discuţii al lui Alexander Dughin, ideologul Moscovei? Ce-a promis oare Dogaru? N-a făgăduit el, colonelul în rezervă, cu care Ponta şi compania s-au înţeles în 2012 să desfiinţeze ANI, DNA şi Curtea Constituţională, să "instaleze haosul" în România, de supărare că suspendarea preşedintelui a eşuat?

Ce preşedinte ar fi Ponta?

Nu e Ponta aliatul oligarhilor infractori de genul Felix? Când justiţia eliberată de Traian Băsescu şi Monica Macovei a reuşit să trimită în judecată mari corupţi din partide, clanuri şi familii, inclusiv a preşedintelui, Ponta i-a apărat pe delincvenţi. S-a burzuluit la justiţie. A încercat şi-a reuşit să-i taie aripile în Parlament. I-a plâns cu sughiţuri pe prietenii, clienţii şi mentorii săi politici expediaţi după gratii. S-a despărţit extrem de greu de unii ca Adrian Năstase, Fenechiu, Becali, Voiculescu. Ce nu va face el spre a-i îndulci soarta celui din urmă, căinată şi de Vocea Rusiei şi de Antena felixiotă?

Dacă trecutul e un bun indicator, viitorul nu e un mister. Nu şi-a subordonat Ponta politic tot mai multe instituţii cheie, de la jandarmerie, la CNA? Dacă n-ar fi decât bilanţul său în materie de concentrare a puterilor şi abordarea cu mai multe rânduri de mănuşi a marilor penali e clar că a-l vota în funcţia supremă ar transforma "schimbarea" într-un nou pericol pentru România.

Se adaugă vădita incompetenţă financiară şi economică a administraţiei PSD-iste. Că sub Ponta ţara s-a manevrat spre recesiune e regretabil. Şi mai grav e că premierul agită promisiunea unor utopice miliarde chinezeşti, ştiind că banii comuniştilor-capitalişti, chiar dacă ar veni, n-ar putea să fie investiţi în România fiindcă ar încălca reglementările de competitivitate onestă ale U.E.

Dedesubturile poveştii cu nazismul

Încă de pe acum e amplu răul pe care-l fac ţării declaraţiile celui sfătuit de un consilier american. Fiindcă într-o Europă plină de nazişti şi de simpatizanţii lor, de la ungurii din Jobbik, la Frontul Naţional francez şi Zorii Aurii din Grecia, aplaudaci, mai toţi, ca şi extrema stângă, ai lui Putin, Ponta a descoperit, „nazismul”, culmea, la preşedinţia României. Liderul PSD alege să-şi potenţeze şansele electorale printr-un nou atac imund la adresa prezumtivului „nazist”  Băsescu.

Ponta nu-i la primul derapaj. I-a gratulat identic pe Monica Macovei şi pe europarlamentarul Elmar Brok, batjocorind din greu memoria victimelor Holocaustului. În reacţie la furtuna de proteste iscate atunci, Ponta i-a cerut scuze creştin-democratului german. Macovei le mai aşteaptă.

Din două una. Ori Ponta n-a ştiut ce face, fiind incapabil să se controleze, dar atunci cum oare să conducă ţara? Ori a ştiut şi a minţit, târând în noroi memoria milioanelor de oameni asasinaţi de Hitler şi fascişti. Nu e un secret că, în vest, paralele iresponsabile de acest soi ar antrena demiterea premierului. Nu e un secret nici ce se ascunde îndărătul acestui atac, ori în tentativa omului premierului, liberalul roşu Tăriceanu, de a obţine o nouă suspendare a preşedintelui, care-şi încheie oricum mandatul în câteva săptămâni.

Se aruncă iarăşi praf în ochii românilor. Întrucât, spre deosebire de Monica Macovei, Ponta n-are succese politice proprii, în baza cărora să ceară un mandat prezidenţial, miza tertipurilor e discreditarea celor care au. Redemonizarea lui Băsescu o ţinteşte şi pe Macovei, antibăsismul paranoic fiind calea extragerii de capital politic dintr-un electorat manipulat pe termen lung de presa de partid.

Împroşcarea cu lături a preşedintelui polarizează şi destabilizează, dezlănţuind o păruială generală menită să distragă atenţia de la defecte, persoane şi programe. Ea ar bloca, spre fericirea nemerituoşilor, orice dispute civilizate, apte să dea netrebnicia în vileag. În plus, preluarea funcţiei prezidenţiale de către o marionetă a premierului ar netezi calea graţierii marilor corupţi.

MRU i-a bătut premierului obrazul, recomandându-i să-i fie ruşine. Johannis i-a cerut demisia. Or, Ponta şi camarila lui par a fi dincolo de orice jenă. E tot mai clar că nu le pasă de români, ori ţară. Ucrainizarea ei bate la uşă. În replică, nu le rămâne alegătorilor decât să dea cu tifla fatalismului, subtilităţilor tactice ca şi diverselor sofisme şi să voteze masiv pentru accesul la preşedinţie al personalităţii anticorupţie şi pro-occidentale care i-ar scoate din sărite cel mai tare pe baroni.

După Cioran şi exegeţii religioşi "pornirea spre rău e înnăscută", copilul exercitându-şi de la bun început, cu înverşunare şi multă competenţă, instinctele rele. Or, „o pedagogie demnă de acest nume ar trebui să-i ofere (copilului, desigur) stagii limitate în cămaşă de forţă... care s-ar cuveni extinse... la toate vârstele, spre beneficiul tuturor”. Fiindcă, spre a-l parafraza pe Adorno, nu poţi trăi în adevăr, minţind. Nici face bine prin facere de rău.