VIDEO România, globalizarea şi şansele democraţiei

Ce viitor au oare libertatea şi democraţia în România? Soarta lor nu pare a se situa sub o stea fastă, date fiind recompensarea autorilor derapajului antidemocratic din 2012, prin rezultatul alegerilor din decembrie trecut, precum şi menţinerea aproape intactă a popularităţii USL, în ciuda feluritelor şi văditelor ei eşecuri.

Într-o astfel de ţară, democraţia are cărţi rele nu doar pentru că o echipă neavenită ajunge, în ciuda revoluţiei incompetenţei pe care a declanşat-o, să fie propulsată şi menţinută la cârmă. Ci, mai cu seamă, pentru că, strâmbată de o presă aservită oligarhiei mafiote, opinia publică n-ajunge să se îndrepte astfel, încât să exercite presiunea necesară lichidării bazei de putere a prostiei, falsului, inadecvării şi ticăloşiei.

În ciuda avertismentelor unor glasuri lucide, dar răzleţe, mulţi au crezut şi mai cred încă, nu doar în România, că drumul unor ţări răsăritene spre democraţie e ireversibil, graţie aderării lor la NATO şi la UE, organizaţii care reprezintă şi comunităţi de valori. Nimic mai fals.

O Uniune Europeană oripilată s-a văzut nevoită să suporte în mijlocul ei derapajul extremist al unei Austrii îndrăgostite, la un moment dat, de protonazişti, ori postnazişti, precum Kurt Waldheim, sau Jörg Haider.

Ce viitor au oare libertatea şi democraţia în România?  

Nici azi Comunitatea nu dispune, de fapt, de instrumentele şi mecanismele capabile efectiv s-o apere de zone certate cu democraţia autentică, situate în ea însăşi. Uniunea poate ridica din sprâncene şi mârâi, se poate răţoi, dar nici azi nu poate împiedica efectiv excese de felul celor ungureşti sau USL-iste.

Ni se sugerează că în ciocnirea huntingtoniană a civilizaţiilor, liberalismul de tip occidental ar fi pierdut partida. Că e pe cale să-l omoare modelul de succes al Chinei comunist-capitaliste. Că, mai devreme sau mai târziu, va sucomba în faţa oligarhiei kaghebiste marca Putin. Că democraţia e pe cale să piară definitiv în Siria, între munţii de schelete din noile killing fields arabe, ori sfârtecată de schijele sinucigaşului terorism islamist. Că ideea liberală îşi epuizează tocmai ultimele picături de sânge în deşertul ucigaş din nordul Africii. Că lovitura de graţie i-o va aplica ori islamismul Frăţiei Musulmane, ori puciul militarilor care au preluat puterea în leagănul egiptean al culturii iudeo-creştine.  

Chestiunea, spun realiştii, e enormul decalaj (cultural, social şi tehnologico-economic) dintre vest şi restul. Problema ar fi cu atât mai spinoasă cu cât în multe zone domnesc, medieval, clanurile, varii comunităţi tribale neavând informaţiile şi temeiul cultural necesar spre a opta pentru democraţia liberală.

Apoi, chiar şi dezinformarea se mondializează. Globalizarea, ca malaxor şi accelerator nu s-ar solda, ca atare, cu efectul benefic, pe care l-ar putea avea spre a determina expansiunea şi consolidarea societăţilor deschise. Prin urmare, realiştii-s pesimişti.

Înseamnă că e cazul să proclamăm moartea democraţiei? De fel. S-ar putea să mă fac vinovat de exces de optimism, dar pesimiştii mi se par nerealişti. Mi se par deficitari la capitolul imaginaţie şi memorie. Fiindcă tind să uite de pariurile formidabile ale democraţiilor, câştigate în faţa unor aparent inexpugnabile cetăţi totalitare, precum fascismul ori comunismul. Apoi, subapreciază vinovat irezistibila forţă de iradiere a libertăţii ca valoare universală. Şi nu ştiu, realmente, de puterea insondabilă a reţelelor de socializare.

Rând pe rând, tiranii ce păreau bătute în cuie pentru eternitate, se clatină şi pică precum popicele sub talazul format din mişcări pentru libertate tinereşti ivite din spuma oceanului Facebook şi Twitter. Sub impactul lor s-a zdruncinat Iranul, au căzut dictaturile Magrebului, înainte ca revoluţiile, nesusţinute suficient de activ de occidentali, să eşueze în contrarevoluţii islamiste, iar generalii egipteni să ordone: la loc comanda.

Dar nici ei nu sunt eterni. Oricât s-ar disimula, tiraniile nu vor mai avea mult loc de întors. Reculuri vor mai fi şi va mai curge sânge. Dar mai devreme sau mai târziu dezinformatorii de profesie vor păţi, laolaltă cu stăpânii lor, ruşinea împăratului cel gol. S-ar putea, ce-i drept, să mai dureze mult. Dar numai dacă ne lăsăm pradă fatalismului şi deznădejdii.

Text de Petre M. Iancu