Viitorii parlamentari şi politica externă a României

Cetăţenii României nu sunt chiar foarte obişnuiţi ca în meniul dezbaterilor electorale să figureze teme referitoare la politica externă a României.

Cum, din nefericire, subiectele din această arie nu prea sunt aducătoare de rating, nici măcar în cazul confruntărilor premergătoare alegerilor prezidenţiale nu am observat un apetit chiar foarte consistent nici al prezidenţiabililor, nici al moderatorilor pentru abordarea lor.

Faptul acesta este cel puţin bizar, fie şi numai din perspectivă constituţională.  Căci formularea direcţiilor esenţiale ale politicii externe a României este unul dintre principalele atribute ale preşedintelui.

Nu îmi amintesc ca în trecuta campanie pentru prezidenţialele din anul 2014 să se fi discutat chiar foarte aplicat despre viitorul României în lume. Privit mai curând ca o temă marginală, subiectul respectiv a fost mai degrabă expediat, iar chiar şi atunci când a fost adus în discuţie candidaţii s-au limitat la a repeta lucruri comune.

Aşa se face că am tot auzit banalităţi şi că am fost asiguraţi că România îşi va continua neabătut orientarea pro-europeană, că îşi va intensifica eforturile pentru continuarea integrării în UE, că este un component de nădejde al NATO, că este socotită de partenerii ei externi un aliat de mare încredere şi un pol de stabilitate. Şi cam atât. Nici celebra, dar, din păcate, atât de superficiala dezbatere finală în care d-na Mădălina Dobrovolschi a izbutit să îi pună faţă în faţă pe d-nii Klaus Iohannis şi Victor Ponta nu a adus prea multe noutăţi în acest sens. Chestiunile de politică externă au figurat la capitolul şi altele.

Şi cu toate că se vor împlini foarte curând doi ani de când dl. Iohannis se află la Palatul Cotroceni, mi-e greu să îmi amintesc vreo acţiune sau vreo zicere memorabilă a domniei-sale pe vreun subiect legat de politica externă.

Preşedintele se mulţumeşte să recurgă la stereotipii, să declare că urmăreşte cu atenţie cine ştie ce problemă şi că România este preocupată, ba chiar şi pregătită să răspundă oricărei provocări. D-lui Iohannis îi lipseşte înclinaţia, sper că nu şi pregătirea pentru analiză. Şi cu toate că ne amintim cu toţii plăcerea cu care televiziunile inamice d-lui Traian Băsescu difuzau necontenit imagini în care domnia-sa părea a fi izolat şi stingher la marile reuniuni internaţionale, trebuie să admitem că fostul preşedinte aborda cu destulă dezinvoltură, în apariţiile sale televizate, subiecte pe această temă. Că nu o făcea neutru, că avea opinii, că le făcea auzite cu o anume fermitate şi că şi astăzi dl. Traian Băsescu este perceput drept unul dintre cei mai calificaţi politicieni români în acest domeniu. Că uneori aprecierile domniei sale sunt şocante, pe alocuri chiar în contracţie cu ce afirma chiar dumnealui pe vremea când se afla la Palatul Cotroceni este o realitate. Dar nu o atare disonanţă mă interesează în comentariul meu de azi.

Sunt cum nu se poate mai curios dacă în dezbaterile prilejuite de campania pentru alegerile parlamentare temele de politică externă vor avea o anume pondere şi dacă vor câştiga în importanţă. Dacă cei care candidează pentru un loc de senator sau deputat au o minimă pregătire în domeniu. Fapt cu atât mai necesar cu cât lucrurile la nivel internaţional sunt, fără doar şi poate, mult mai complicate decât erau în perioada campaniei electorale precedente.

Uniunea Europeană dă semne de mare slăbiciune, se vorbeşte despre necesitatea intensificării eforturilor comune pentru salvarea ei. Brexitul îi pune destule probleme de unde, fără doar şi poate, nervozitatea liderilor ei, o nervozitate ce transpare în somaţiile adresate noilor decidenţi politici de la Londra de a grăbi procedurile de părăsire a Uniunii.

Recrudescenţa terorismului internaţional, problema refugiaţilor, Siria sunt teme cu care ar trebui să fie familiarizaţi viitorii parlamentari ai României. Pentru că pur şi simplu ne privesc direct. Ca să nu mai vorbim despre obligaţia lor de a fi la curent cu ceea ce se petrece în Turcia lui Erdogan sau în atât de imprevizibila Rusie a Ţarului Vladimir Putin. Ori în Republica Moldova.

Au cam început să fie cunoscute o seamă dintre numele viitorilor candidaţi. Şi nu aş putea spune că ele ar oferi prea multe motive de optimism nici în acest domeniu. Unde mai pui că trebuie să avem în vedere şi întărirea curentului naţionalist din România.