Vina şi meritele partidelor înfrângătoare în alegeri (part II)

„Brambureala” ideologică determină confuzie şi absenteism masiv la vot.

Ieri, la cald, am lămurit cumva că vina pentru rezultatele alegerilor nu are cum să fie a poporului. Atunci, să fie de vină oare partidele însele? Să le luăm pe rând.

(Partea I o puteţi citi aici!)

Aş dori să fac doar câteva menţiuni de la bun început:

Primo – România a avut prezenţă mare la alegeri doar pe vot emoţional. În perioadă de „linişte” prezenţa a fost mai tot timpul scăzută. La fel se petrece şi în foarte multe ţări ale Europei, deci nu suntem o excepţie.

Secundo – sunt foarte mulţi ani de când în spaţiul public se vorbeşte despre „eşecul clasei politice actuale” (au fost, de fapt, mai multe valuri de clasă politică), autoîntreţinându-se o formă masochistă de demotivare şi neimplicare în „viaţa cetăţii”. Este vorba despre teoria „toţi sunt la fel” (întreţinută adesea chiar de partidele mari care au interesul să nu scoată la vot alegătorii nehotărâţi, cei care nu fac parte din nucleul dur al formaţiunii). Realitatea ar putea fi că, de fapt, aşteptările noastre, ca popor needucat socio-politic şi fără spirit de implicare comunitară, ar putea fi complet nerealiste. Românii reacţionează pe bază de preferinţe personale, iar simpatia faţă de un politican creează tendinţa să îl considere mai competent decât este în realitate. Deci, aşteptările românilor de la politicieni erau până nu demult să fie „de treabă”, iar oamenii reacţionau (unii încă o fac!) la promisiuni cu o formă paroxistică de amnezie politică. Lipsa realismului faţă de cum ar trebui să arate un proiect politic coerent este umbrită doar de necunoaşterea „atribuţiilor de serviciu” ale politicienilor (mulţi încă mai aşteaptă ca primarul să schimbe legea, ori parlamentarul să asfalteze uliţa).

Tertio – partidele politice, ca organizaţii, „împrumută” unele de la altele practici de politici publice, tehnici de comunicare, valori şi principii. Un exemplu ar putea fi utilizarea direcţionată a sondajelor sau modul lemnos de a vorbi cu alegătorii, aroganţa şi importanţa funcţiei sau „conducerea ştie mai bine”.

Luând în considerare aceste câteva menţiuni, să trecem în revistă vina pentru absenteism şi meritele partidelor politice în ceea ce priveşte prezenţa la vot, în ordinea clasamentului.

PSD

Merite:

• Menţinerea bazinului electoral - PSD a reuşit sub conducerea lui Ciolacu nu doar să oprească prăbuşirea politică a acestei formaţiuni (ca urmare a epocii „Dragnea”), dar chiar să creeze impresia unei reforme de substanţă.
• Aparenţa unei reforme – Ciolacu a scăpat de mulţi radicali din partid (fie de tip „baron”, fie „talibani” din fostul PRM) care s-au refugiat parte în Partidul Ecologist Român (PER). O parte, mai ales din structurile administraţiei locale (primari) s-au reorientat şi şi-au descoperit vocaţia liberală. În pofida aparenţelor, acest fenomen hemoragic nu a făcut decât să întărească partidul (şi implicit poziţia lui Ciolacu în fruntea lui) fiindcă „verigile slabe” au părăsit formaţiunea. Mai mult, personaje cu probleme penale au preferată să se refugieze lângă liberali în ideea unei forme de protecţie.
• Discursul nuanţat, mai puţin radical şi noile figuri cu aură de tehnocrat (Dâncu, Rafila) creează aparenţa unei reforme profunde în PSD. De aceea, persoane deloc radicale au început să nu mai condamne atât de vehement actualul PSD pentru păcatele fostului PSD din epoca Dragnea.

Principalul merit este păstrarea unui electorat care, în absenteism, a făcut ca PSD să câştige alegerile (chiar fără guvernare).

Vina:

• PSD a oscilat puternic între poziţia negaţionistă şi cea de mobilizare a electoratului propriu (cu o medie mare de vârstă, prin urmare mai susceptibil la a se infecta). Această poziţie deloc fermă a orientat o parte din propriul electorat (mai radical) către AUR, iar o parte a preferat să nu meargă la vot.
• Lipsa de carismă a liderilor de la Centru, PSD nu a reuşit să transmită clar nici mesajul reformator (pentru atragerea de noi votanţi, vitali pentru împrospătarea bazinului electoral), nici mesajul conservator (pentru păstrarea unor categorii tradiţionale de votanţi).

Chiar şi aşa, putem spune că PSD a câştigat cel mai mult din absenteism, nucleul dur de membri şi simpatizanţi contând mai mult în economia votului.

PNL

Merite:

• Gestionat criza COVID 19 oarecum decent având în vedere condiţiile.
• A creat impresia de control prin personaje bine primite (chiar şi iniţial) de public, investite cu un capital mare de încredere (Arafat, Tătaru iniţial)
• S-a bătut eficient cu PSD pe teren administrativ şi legislativ – chiar dacă unele măsuri propuse de pesedişti erau populiste, PNL a reuşit să combată eficient.

Vina:

• Ezitările guvernării, greşelile gestionării pandemiei (închiderea şcolilor, a pieţelor, deschiderea mall-urilor şi supermarketurilor).
• Infuzia masivă de PSD în partid (nu a câştigat votanţi PSD, care nu îl acceptă pe IOhannis – demonizat încă din primul mandat, dar a pierdut din votanţii de dreapta). Cea mai proastă mişcare strategică pe care o putea face. Nici măcar ideea că au mai mulţi primari nu mai este un câştig fiindcă cei din PSD au plecat doar în acte, în teren sprijină social-democraţii.
• Conflictul etern cu USR PLUS – i-a făcut pe liberali să piardă o parte din progresişti în favoarea USR, dar mai grav, a creat impresia unei alianţe nefuncţionale înainte încă de a se naşte.
• Implicarea iritantă a preşedintelui Iohannis – depăşirea clară a mandatului prezidenţial care presupune imparţialitate, încercarea obsesivă de a menţine ridicată emoţia anti-PSD (în condiţiile unor practici pesediste evidente în administraţia liberală) a îndepărtat de PNL simpatizanţii moderaţi. Aş îndrăzni să afirm că prestaţia preşedintelui Iohannis nu doar că nu a ajutat prea mult PNL, ba dimpotrivă.
• Blocarea în tema eternă „să desfiinţăm PSD” care nu mai este acelaşi PSD de vreo 2-3 ani.
• Program de guvernare slab, promisiuni deşănţate şi complet nerealiste, acordare preferenţială de fonduri.
• Aceleaşi cutume administrative ca vechiul PSD, cu personaje controversate numite politic fără nici o reţinere sau discreţie.

Vina principală este că a reuşit (dintr-un calcul pragmatic, e adevărat) să se confunde cu un PSD care se străduieşte să devină altceva, cumulând paradoxal o parte din votul negativ dat practicilor politicianiste din administraţiile trecute.

USR

Merite:

• S-au maturizat politic, în principal ca organizare în Parlament, dar oarecum şi în teritoriu.
• Au căpătat un discurs mai coordonat, progresist, modern
• Au făcut opoziţie puternică atât la PSD, cât şi la PNL (deşi potenţiali aliaţi).
• Prin susţinerea unor personaje coerente şi competente, au câştigat spectaculos câteva primării mari din ţară (culminând cu aproape Bucureştiul).

Vina:

• Eşecul alcătuirii listelor electorale (în special cazul celebru al listei pentru diaspora) şi modul abuziv de impunere a unor liste (aparent votate de delegaţi) – a rezultat eliminarea unor personaje influente, prin urmare absenteism din partea electoratului USR şi chiar iritarea agresivă (şi contrară) a unei părţi importante din aparatul de partid.
• Conflictul etern în interiorul alianţei cu PLUS – tratamentul ca partid de rang secund (inclusiv prin inegalitatea funcţiilor împărţite la locale, dar şi a poziţiilor la parlamentarei) a demotivat complet structurile (rare şi subdimensionate) ale PLUS din teritoriu. A rezultat neimplicarea unei alte părţi din electoratul considerat stabil.
• Conflictul constant cu PNL, în special prin poziţia lui Vlad Voiculescu (şi a taberei sale) care, deşi a încercat, nu a reuşit să ascundă frustrarea că PNL l-a impus cu forţa pe Nicuşor Dan candidat. Faptul că nici acum nu este viceprimarul Capitalei alimentează etern această frustrare.
• Îngheţarea în eterna temă a „hoţiei” care, în practică, a fost îngropată de toate partidele politice şi care, prin decapitarea PSDragnea a rămas fără obiect. Nu au înlocuit cu nimic adaptat noilor condiţii (pandemie, criză economică şi socială).  
• Tipul de discurs radical progresist a făcut ca o parte din progresiştii moderaţi să nu se recunoască în tonul arţăgos al USR.

AUR

Merite:

• Chiar dacă au un discurs reacţionar, retrograd şi conservator, anti sistem, anti COVID, anti mască, anti (...), AUR s-a adaptat mult mai bine realităţilor contextuale. Discursul legat de pandemie şi alinierea cu poziţia BOR i-a transformat într-o opţiune viabilă pentru radicalii din PSD (PRM) care nu se mai regăsesc în discursul ponderat de stânga.
• Au punctat extrem de eficient în diaspora fiindcă cei plecaţi în afară nu sunt toţi cu studii superioare şi viziuni progresiste (aceştia din urmă, moderaţi, au fost dezamăgiţi de USR şi au stat acasă; se adaugă şi batjocora listelor USR pe diaspora); tot felul de meserii şi multe alte categorii, mai toţi abandonaţi de Statul Român (incapabil de administraţie şi pe teritoriul naţional, dar mai ales în afară) şi-au găsit alinarea în discursul de tip naţionalist, creştin ortodox.

Vina:

• AUR nu prea poate să fie învinovăţit de absenteism tocmai pentru că au reuşit în câteva luni să mobilizeze şi să atragă o parte considerabilă de votanţi.
• Discursul radical, însă, chiar dacă nu a fost luat în serios, va fi volens-nolens în prim planul scenei politice. Iar acest fapt va demoraliza o parte din electoratul moderat.

AUR este, practic reacţia naturală a societăţii la agresivitatea şi radicalismul progresist ateu al USR şi a confuziei şi birocraţiei infuzate cu ex-PSD din partea liberalilor. AUR va deveni extrem de vocal şi, cu resurse interne şi externe partidului, va încerca să impună agresiv pe agenda publică teme disonante şi controversate.

Riscul este ca celelalte partide, PSD în special, să se simtă acoperite de zgomotul de tigăi produs de AUR şi să îşi radicalizeze discursul. Ar fi o greşeală fundamentală, căci liniştea şi consensul se obţin prin coborârea vocii, nu prin urlatul mai tare. Vom vedea dacă în 2024 nu vom avea o prezenţă la vot de 20%. Asta depinde doar de un minim de viziune socială din partea politicienilor actuali.