Vîntu către Ghiţă: „Jocul ăsta e fără mamă şi fără tată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Sectorului 5 urma să decidă, aseară, dacă îi arestează preventiv pe patronul Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu, şi pe reprezentantul său în cadrul postului TV, Ilie Ion, zis Nelu Legiune. Cei doi sunt acuzaţi că l-au ameninţat cu asasinarea şi l-au şantajat pe partenerul lor de afaceri, Sebastian Ghiţă, managerul general al Realitatea Media şi patron al societăţii Asesoft.

„Taxa de protecţie" de 150.000 de euro lunar şi modificarea unor clauze din contractul de consultanţă şi management au fost cerinţele lui Sorin Ovidiu Vântu (55 de ani) pentru a-l lăsa în pace pe Ghiţă, potrivit discuţiilor telefonice interceptate de SRI. Vîntu şi Ilie Ion l-au şantajat pe Sebastian Ghiţă (34 de ani) cu posibila pierdere a investiţiilor de patru milioane de euro şi l-au ameninţat cu moartea. Miercuri, în jurul orei 17.00, la sediul Realitatea TV, echipa de flagrant condusă de procurori l-a prins pe Ilie Ion după ce a primit de la Alexandru Iacobescu - membru în CA al Realitatea Media, suma de 150.000 de euro, în hârtii de câte 500 de euro.

Banii fuseseră marcaţi şi înseriaţi anterior la sediul Parchetului General. Miercuri era data-limită la care Ghiţă trebuia să plătească 200.000 de euro pentru ca Vîntu să nu rezilieze contractul de management. Ghiţă a spus că va plăti 150.000 de euro lunar şi a încercat, iniţial, să amâne termenul stabilit, invocând faptul că trebuie să plătească salariile angajaţilor postului TV Publika.

Contract de milioane de euro

Contractul pentru servicii de consultanţă şi management strategic a fost semnat, la 24 octombrie 2010, de Sorin Freciu, reprezentant al Realitatea Media, şi Sebastian Ghiţă, proprietarul Asesoft. Practic, Asesoft se angaja să plătească datoriile trustului - Realitatea TV, The Money Channel, Radio Guerilla, Realitatea FM - şi salariile angajaţilor, dar şi funcţionarea societăţii. La sfârşitul anului, profitul urma să fie împărţit 80% către Asesoft şi 20% către Realitatea Media.După semnarea actului, Ghiţă a plătit 90% din valoarea contractului, 4 milioane de euro. SOV a continuat să se implice în politica editorială a Realitatea Media, chiar dacă aceasta trebuia asigurată de noul manager.

AmeniNţări cu moartea, filmate de cameramani

În luna decembrie 2010, Vîntu l-a criticat de mai multe ori pe Ghiţă, căruia i-a reproşat că nu are experinţă profesională şi a făcut presiuni pentru schimbarea directorului editorial, Cătălin Popa. Potrivit procurorilor, SOV s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra a doi membri din Consiliul de Administraţie - Sorin Freciu şi Dragoş Nedelcu - pentru a-i îngreuna activitatea lui Ghiţă şi a-l pune pe acesta în situaţia de a nu-şi putea îndeplini obligaţiile contractuale. La 27 martie 2011, Sebastian Ghiţă a  fost ameninţat cu moartea, în urma unui scandal care a avut loc pe holurile Realităţii TV.

Atunci SOV a descins înconjurat de 40 de bodiguarzi şi şi-a arătat nemulţumirea pentru că Ghiţă a preluat contractul de închiriere asupra spaţiului unde îşi desfăşoară activitatea postul de televiziune. Omul de afaceri i-a cerut lui Ghiţă suma de 200.000 de euro pentru a nu rezilia contractul. Întreaga scenă a fost filmată de un jurnalist de la Realitatea TV şi este una dintre probele din dosar. Ilie Ion a fost numit atunci membru în CA, având ordin să-i reprezinte interesele lui SOV şi să fie omul de legătură al acestuia.După scandalul de pe holurile de la Realitatea TV, Vîntu a continuat cu ameninţările direct sau prin intermediul lui Ilie Ion.

„Îl am pus la brelocul de la chei!"

Într-o discuţie telefonică, de la 13 aprilie 2011, „Legiune" îi transmite şefului său rezultatele ameninţărilor. „Bine. E al meu, e al meu! Îl am pus la brelocul de la chei! A ieşit, mi-a zis că e chimie, că el simte că-i chimia", se lăuda acesta. Două zile mai târziu, "Legiune" i-a comunicat lui SOV: „Am vorbit cu el la telefon şi a încercat să-mi explice ceva. Şi vreau să vorbesc cu el între patru ochi, când vine. Pe urmă, dacă e, trec pe la tine. Dacă eşti acasă, trec pe la tine."  La 19 aprilie 2011, procurorii au înseriat 300 de hârtii de câte 500 de euro, 150.000 de euro, şi i-au pus la dispoziţia lui Ghiţă.

La 20 aprilie 2011, cu câteva ore de a fi reţinut, SOV a avut o discuţie cu Ghiţă, pentru a clarifica mai multe aspecte. „Încă o chestie, stop. Să nu te bazezi nicio clipă şi să nu-ţi doreşti ca eu în două luni să fiu arestat. De ce? În ziua în care sunt arestat, ţi se reziliază ţie contractul de management şi ai zburat de acolo cu fulgi cu tot... Deci, roagă-te de sănătatea mea, cum mă rog şi eu de-a ta", îl avertiza Vîntu pe Ghiţă.

„Eşti încă un naiv...că-ţi rupem gâtul"

Vîntu a continuat cu sfaturile către Ghiţă: „Tu ai intrat într-un joc ale cărui reguli nu le ştii. Ai intrat între... ca un naiv, că eşti încă un naiv, eşti prea mic, ai intrat între două grupări uriaşe... Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului, îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru, ca la.... Prietenul meu, puştiule, ţi-am spus că vreau să te cresc". „Mai învăţ", a venit prompt răspunsul lui Ghiţă. „Nu se învaţă în timp scurt.

După ce ai să ai tot corpul brăzdat de cicatrice, cu răni sângerânde pe tine, după aia o să înţelegi şi tu cum se joacă un joc d-ăsta. E fără mamă, fără tată şi fără prizonieri", l-a prevenit SOV. „Realitatea TV, din moment ce am stabilit cu tine şi l-am pus pe Ion ca păstrător al acestei înţelegeri acolo, Realitatea a ieşit din preocupările mele. Cât ar fi, eu nu am miză acum. Iar când va fi miză, când vor începe marile negocieri, ţi-am spus, ne întâlnim...", i-a mai transmis Vîntu. În urma acestei discuţii, Ghiţă i-a dat geanta cu bani lui Iacobescu. 

150.000
de euro voia lunar SOV de la Sebastian Ghiţă pentru a nu-l mai şicana cu rezilierea contractului de management la Realitatea Media.

Două arestări şi o condamnare

12 noiembrie 1982 - 7 septembrie 1987. SOV a executat patru ani şi 25 de zile, după ce a fost condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă de cinci ani şi zece luni pentru delapidare continuată, sustragere şi distrugere de documente oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Tribunalul Neamţ a decis reducerea pedepsei din motive medicale. În momentul arestării, SOV avea 25 de ani şi lucra ca gestionar la Întreprinderea comercială de stat pentru mărfuri alimentare şi alimentaţie publică din Roman. Vîntu a fost găsit vinovat că a sustras produse alimentare şi bani din gestiune, iar prejudiciul a fost de 53.662 de lei.

9-16 septembrie 2010. Vîntu a fost arestat preventiv în dosarul fugii din România a prietenului său, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani în dosarul prăbuşirii FNI. Potrivit discuţiilor telefonice, monitorizate de SRI, Vîntu s-ar fi înţeles cu Popa să-i dea o rentă anuală de 200.000 de euro pentru a rămâne în Indonezia. SOV a fost trimis în judecată în acest dosar, fiind acuzat de favorizarea infractorului.

20 aprilie 2011. Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut pentru şantajarea şi ameninţarea lui Sebastian Ghiţă.

Încă o veste rea pentru Vîntu: s-a întors Popa

Nicolae Popa a fost preluat ieri din Indonezia de poliţiştii români şi a fost adus în ţară cu un avion privat p Foto: reuters



Fostul director Gelsor Nicolae Popa a fost îmbarcat ieri după-masă la Jakarta, într-un avion privat. Pentru această „călătorie" statul român a plătit 100.000 de euro. Zborul efectiv Jakarta -Bucureşti durează 16 ore, însă urmează să se facă o escală. Popa a fost însoţit de o escortă de doi ofiţeri şi de la aeroport va fi dus direct în Arestul Poliţiei Capitalei, pentru a  fi încarcerat şi apoi mutat într-un penitenciar. Popa a fost condamnat în lipsă, în România, în dosarele căderii FNI - 15 ani de închisoare şi a FNA - 12 ani de detenţie. Fostul director Gelsor a fugit din ţară în iunie 2000, la scurt timp după prăbuşirea FNI, pe care-l administra. După ce a fugit, el a trimis o scrisoare procurorilor în care arăta că Ioana Maria Vlas ar fi vinovată de căderea FNI şi-l disculpa pe prietenul său Sorin Ovidiu Vîntu.

Poate cere rejudecarea

Nicolae Popa poate cere rejudecarea dosarelor FNI şi FNA, deoarece au fost soluţionate în lipsa sa şi nu a  dat nicio declaraţie în aceaste cauze. O eventuală mărturie a lui Popa -în dosarele prăbuşirii FNI şi FNA sau al înfiinţării Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - ar putea lămuri unde au ajuns banii investitorilor. De asemenea, Popa este unul dintre pionii importanţi în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului. El ar putea să explice dacă a fost sprijinit financiar de SOV, cât timp a fugit de justiţia din România.

SOV : „Sebi, dacă am strâns puţin din pinteni ţi-ai dat duhul"

Sebastian Ghiţă ar fi fost ameninţat cu moartea de Sorin Ovidiu Vîntu, intimidându-l cu presupuse asasinate orchestrate de el.

2 aprilie 2011

Sebastian Ghiţă: Vorbim pe şleau toate alea.
Sorin Ovidiu Vântu: Chiar pe şleau, pe şleau. Îţi jur că n-am nimic de înregistrat, n-am nimic nici în maşină, nimic. Tocmai că am venit cu o maşină care nici nu e...
Ghiţă: Da, ca să n-o ştim...
Vîntu: ... care nici măcar nu e monitorizată de la şoferii ei ca să nu se ştie că-mi aparţine. E din parcul meu de maşini. Al meu... Mă rog, al meu.
Ghiţă: Da, da... Vorbim corect, noi doi. Adică fără să vă lăsaţi pe ei...
Vîntu: Eu nu vorbesc... Ştii ceva? Lasă-mă cu chestii, cu... Discutăm acum ca între doi băieţi: un golan bătrân şi unu tânăr.
Ghiţă: ... (Râde)
Vîntu: Eu ţi-am dat două lecţii: te-ai bazat pe forţă, ţi-am arătat că te piş cu forţa ta la cur, că mă piş pe tine cu... forţa. Lasă-mă ca să discutăm, cu golani, cu alea... Tu vii, totuşi, dintr-o lume cinstită, ordonată, civilizată. Ai tăi au fost OK...
Ghiţă: Da...
Vîntu: Eu vin dintr-o mahala ţigănească, vin de pân' pârnaie, vin de pân' contrabandă cu d'ăştia... Asta e o lume... Eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat OK-ul ca să împuşc rackeţii care vor să se stabilească pe teritoriul României. Şi că am împuşcat sute, nu zeci. Sute! Şi când spun împuşcat mă refer la propriu. Eu vorbesc clar, nu mi-e teamă că ai ceva pe tine. Mă doare-n p...ă! Mă, mă doare-n p...ă! Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestii de forţă şi cu ţigani, prietene, am condus... Bă, ascultă-mă cu atenţie că, să ştii şi tu: toată reţeaua de bulibaşi din România a lucrat pentru mine. Toată! Înainte a lucrat pentru mine, în exclusivitate. Riscau 25 de ani! Furau fabrici, macarale, alea, alea... Furau argint industrial. Adică tu nu ştii despre mine nimic decât legendele făcute de proşti... Ca tine am îngropat un gabor de după colţul unui bloc...
Ghiţă: (Râde)... E a treia oară...
Vîntu: Nu, nu, ca să ştii, că iniţial, pe cuvântul meu, am vrut să-ţi administrez lecţia maximă...
Ghiţă: Să mă îngropaţi?! Să mă îngropaţi?!
Vîntu: ...şi să dau o lecţie tuturor care îndrăznesc...
Ghiţă: Să mă îngropaţi?!
Vîntu: Bă, puştiule! La mine aşa ceva nu înseamnă teritoriu interzis. La mine face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu astea! Am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă... Fii atent aici! Ţi-au trecut gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu! Când ai vorbit de moarte, ­ţi-am spus să nu vorbeşti despre ce nu ştii.
Ghiţă: Da... Vorbeam de mine...
Vîntu: Deci, bătrâne, la propriu m-am gândit!
Ghiţă: Eu nu...
Vîntu: Ţi-am spus că te-am graţiat. Am decis să aplic altă strategie, să te împing în interiorul legii, pe lege, unde sugi p..., pentru că ai fost atât de imprudent încât nu ţi-ai luat nicio măsură de precauţie, crezând, bazându-te pe chestii de-astea de golan. Nu ţi-ai luat niciun fel de precauţie. Şi am decis, domnule, dacă acum e atât de vulnerabil şi pot să-l fac pe băiat să devină doar casier plătitor, a întârziat 6 zile, a pierdut 10 milioane. De ce p... mea să mă apuc să-i fac eu, îl împing în lege şi îl f... de nu se vede. Sebi, îţi jur pe copiii mei, este ultima discuţie serioasă pe care o mai port cu tine şi fără să mă ascund în vreun fel, fără vreun interes, pentru că ţi-o spun deschis, sunt călare pe situaţie, sunt călare pe tine şi cred că ţi-ai dat seama de lucrul ăsta. În faţa altora, spune ce vrei. Sunt călare pe tine, că, dacă am strâns puţin din pinteni ţi-ai dat duhul. Te ridiculizez în tot târgul, te fac de c..., vei deveni un personaj penibil, eu ştiu să fac mişto şi cu intrări în presă. Ştiu să te fac de c..., îţi izolez toţi partenerii de afaceri.

"Dacă Vîntu spune despre bulibaşi că au furat, înseamnă că el i-a învăţat să fure. Vîntu e profesionist, pentru că el a furat banii oamenilor de la FNI.''
Florin Cioabă regele rromilor

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite