VIDEO Viorica Dăncilă, la Strasbourg: MCV şi-a ratat menirea pentru care a fost creat. Nu am venit aici să dau socoteală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Viorica Dăncilă. FOTO EPA EFE
Premierul Viorica Dăncilă. FOTO EPA EFE

Premierul Viorica Dăncilă a participat, miercuri, în Parlamentul European, la o dezbatere privind respectarea statului de drept din România, aceasta landând un atac la adresa menţinerii MCV pentru România. Mai mult, Dăncilă a subliniat la începutul discursului său că ea nu a venit să dea „socoteală“ nimănui, ci din respect.

Înregistrarea sesiunii plenare la care a participat premierul Viorica Dăncilă.

UPDATE Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene: Am văzut foarte de aproape tot ce s-a întâmplat în România. S-au făcut progrese enorme în ultimii 30 de ani. De ce mă îngrijorează azi lucrurile? Pe ultima sută de metri a maratonului riscăm să nu trecem linia de sosire, să nu facem lupta împotriva corupţiei ireversibilă.  

Vrem să vedem că corupţia e combătută eficient. Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante, dar să vă uitaţi şi la recomandările MCV de anul trecut şi la cele de luna viitoare. Eu voi continua dialogul cu Guvernul român. Voi transmite întrebări detaliate Guvernului român. Miza acestui proces e extrem de mare pentru viitorul UE. E chiar mai important pentru poporul român. Dacă va trebui să fim brutal de sinceri, o vom face. Nu e o ameninţare. Suntem gardienii Tratatului şi ne luăm rolul în serios. 

Uneori am senzaţia că e un deja vu, apoi un alt deja vu. Ni s-a vorbit de standard dublu şi că e un atac asupra guvernului. Sper că am spus clar azi că noi am făcut doar o evaluare la rece a schimbărilor din România. Noi am făcut-o pentru poporul român, nu împotriva poporului român.

Update: Viorica Dăncilă: Vă muţumesc tuturor pentru poziţia pe care aţi avut-o. Am vrut un dialog constructiv, dar mi-am dat seama că există multă dezinformare. Domnule Pons, da, trebuie să apărăm cetăţenii. Acest lucru îl cer şi eu şi nu am să ignor vocea poporului. Martor este larga susţinere populară pe care o avem în România. Vreau un dialog corect pentru România şi pentru UE. Doamna Macovei, ştiu despre dezinformările dumneavoastră. Acest guvern a adus o creştere de 7%, a cresut nivelul de trai şi de aceea românii îl iubesc. E o lipsă de respect faţă de poporul român ce faceţi în PE. 

Da, România e divizată. Da, avem dialog, dar să nu încercăm, indiferent de grupul politic de care aparţinem să învrăjbim. Haideţi să vedem lucrurile care ne unesc şi să lăsăm lucrurile care ne divizează. Parlamentul e ales în mod democratic, e expresia poporului. În Parlament au fost iniţiate aceste legi. Nu aduceţi lupta politică în Parlamentul European. 

Parlamentul European nu este inamicul meu. Am fost europarlamentar nouă ani de zile şi nu o să mă abat de la valorile europene. Cu siguranţă vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. România e o ţară pro-europeană şi nu se va abate de la parcursul său proeuropean şi vă spune asta o fostă colegă. Vă rog să aveţi încredere în drumul României.

Update: Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL: De doi ani de zile, poporul român se manifestă în stradă pentru apărarea valorilor europene. Oamenii cer justiţie şi bună guvernare, cu drapelul uniunii europene. Ei întreabă ce face UE pentru ei. Răspunsul nostru trebuie să fie clar, să le arătăm că suntem alături de poporul român. Trebuie să ştim că oamenii manifestă împotriva unui guvern care este controlat de un preşedinte de partid care este un infractor, condamnat de mai multe ori. Iar când infractorii fac legi, alea sunt bune pentru ei nu pentru oamenii normali. 

Update: Roberta Metsola, europarlamentar maltez: Atacurile împotriva organismelor care combat corupţia în România sunt îngrijorătoare. Oamenii care au fost bătuţi cu bastoane nu erau terorişti, nu erau ilegali. Nu făceau decât să apere România care li s-a promis şi drepturile garantate de tratatelele europene. Acei oameni care vorbeau cu plămânii umpluţi de gaz lacrimogen strigau „justiţie, nu corupţie”. Dacă există trei cuvinte care să definească valorile europene atunci, acelea sunt „justiţie, nu corupţie”. 

UDATE: Dan Nica, europarlamentar PSD: România nu acceptă să fie monedă de schimb în niciun fel de condiţii şi pentru nicio ţară. Noi cerem ca fiecare ţară să fie judecată după propriile sale merite. Toată lumea în România trebuie să înţeleagă un singur lucru, justiţia se face doar în sala de judecată şi nu pe bază de protocoale. Toată lumea trebuie să ştie că vremurile alea nu se vor întoarce aşa cum vor aceşti români din sală precum Preda şi Macovei.

Preşedintele de şedinţă: Domnule Nica, acceptaţi o întrebare de la un coleg? Bănuiesc că nu aveţi nevoie de sfaturi de la doamna prim-ministru pentru a ştii dacă răspundeţi sau nu.

Europarlamentar: Am văzut că grupul social-democrat îi aplaudă pe extremişti când aceştia susţin corupţia din România. Nu vă îngrijorează că aceşti oameni aplaudă lupta pentru corupţie şi nu anti-corupţie?

Dan Nica: Acest lucru are legătură cu campania de fake news, vi s-a spus că totţi aceşti oameni au fost achitaţi? Peste 200 de achitări din parta anti-corupţie. Injustiţie pentru unul e injustiţie pentru toată lumea. Asta e deviza noastră.

UPDATE: Ignazio Corrao, europarlamentar italian: Suntem foarte îngrijoraţi de ceea ce citim despre România, reforma Codului penal poate să submineze independenţa justiţiei. Poate să transforme România într-un port sigur de afaceri ilicite. Mă refer şi la spălarea banilor, dar şi la abuzurile de putere şi la faptul că persoanele condamnate să poată rămâne în funcţii. Depenalizarea faptelor de corupţie e un lucru foarte periculos. Obiectivele nostre sunt să îi ţinem dparte pe infractori de funcţii şi de administraţia publică. 

UPDATE: Esteban Gonzalez Pons, europarlamentar spaniol: Bine aţi venit în Parlamentul European, dar să ştiţi că aceasta nu este o sală de judecată. Parlamentul European este şi parlamentul românilor. Suntem aici pentru a discuta chestiuni care ne afectează pe toţi. Independenţa sistemului judecătoresc sunt chestiuni care ne privesc pe toţi. 

Ca reprezentat al Spaniei, vă spun că ştim cât este de greu să treci de la dictatură la democraţie, durează şi este o trecere dificilă. Represiunea unui sistem nu este uşor de depăşit.  De aceea nu putem înţelege reacţia extremă a guvernului dumneavoastră în acea tragică zi din 10 august când vocile poporului dumneavoastră au vrut doar să se facă auzite. Puteţi ignora criticile noastre, dar nu ar trebui să ignoraţi niciodată vocea propriului popor. Românii s-au luptat pentru acest drept în 1989, românii sunt un popor decent, de ce îl ignoraţi? Ce interese ascunse colcăie în spatele Guvernului dumneavoastră? Acest Parlament vrea să ştie aceste lucruri. Ascultaţi vocea poporului pentru că nu cer decât indepedendenţa justiţiei, transperenţă şi integritate.

Doamna prim-ministru, puteţi ignora avizele Comisiilor internaţionale, Comisia de la Veneţia, raportele GRECO, ne puteţi ignora şi pe noi, puteţi ignora toate criteriile democratice, dar acest Parlament va fi de partea popurului român mândru.

UPDATE Viorica Dăncilă, premierul României: Nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă preţuiesc şi vă respect. Cer acelaşi respect pentru poporul român. Pentre cine vrem să construim un sistem viabil în România? Pentru MCV? Trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. 

De la cetăţeni trebuie să înceapă orice Justiţie. În ce fel a apărat MCV cetăţenii români de încălcarea drepturilor. Nu am văzut nimic despre încălcările drepturilor omului, protocoale secrete. În baza protocoalelor milioane de români au fost monitorizaţi de serviciile secrete. 

Acest mecanism şi-a ratat menirea pentru care a fost creat. Cer oficial să ni se spună cine a redactat rapoartele MCV. Dacă suntem sinceri de la aceste abuzuri grave trebuie să începem pentru că au loc pe teritoriul UE. 

Noile legi ale Justiţiei le redau judecătorilor independenţa. Niciun decident politic nu mai intervine în numirea şi revocarea judecătorilor. Avem bună-credinţă şi vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. Azi v-am informat pe toţi de abuzurile din România. Întrebaţi-vă de ce nu vi s-a spus nimic despre abuzuri. 

Despre mitingul din 10 august. Văd că e acuzată Jandarmeria că a intervenit împotriva unor manifestanţi violenţi. Nu am văzut aceeaşi poziţie faţă de mitingul de la Bruxelles sau de la alte evenimente din Spania, Franţa etc. Nu pot accepta ca Jandarmeria română să fie acuzată. Nu interziceţi României ceea ce e permis în alte state. Vrem să fim parteneri, dar să fim parteneri egali. 

UPDATE Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte : Ultima dată am discutat despre statul de drept din România în februarie. Azi voi face un inventar a ceea ce s-a mai întâmplat. Reforma legilor Justiţiei şi Codurile Penale au dus la îngrijorări multor actori. Mulţi români consideră că aceste acte ar putea submina lupta împotriva corupţiei. 

Cele trei legi din 2004. Legile au fost amendate şi de mai multe ori respinse de CCR. Consiliul, prin GRECO a adoptat un raport. Şi Comisia de la Veneţia a făcut o evaluare preliminară. Aceasta a făcut o serie de recomandări, iar opinia finală va fi probabil dată la finalul acestei luni. 

Parlamentul României nu a dat semne că ar ţine cont de avizele şi recomandările primite.

   

Cer ca autorităţile române să lanseze o investigaţie şi asupra protocoalelor. Comisia a discutat cu România şi şi-a transmis îngrijorările. În ce priveşte demiterea şefei DNA şi evaluarea procedurii, vă amintesc că până acum activitatea DNA a fost motivul pentru care Comisia a făcut o evaluare pozitivă la MCV-ul din 2017. 

Urmărim ultimele evoluţii din România cu multă îngrijorare. Lucrurile acum merg înapoi. E dăunător. Comisia a cerut României să găsească un consens. Comisia va fi întotdeauna gata să susţină România în procesele de reformă. Ultimele evoluţii sunt o mare sursă de îngrjorare pentru România.  

Am spus în ianuarie că ireversibilitatea progresului din MCV e o condiţie. Comisia va trage şi concluziile necesare dacă sunt probleme în legile privind combaterea corupţiei. România trebuie să respecte şi ce spune Comisia de la Veneţia şi recomandările GRECO. Comisia cere României să pună pe cursul pozitiv reformele interne. 

UPDATE A început dezbaterea. Preşedintele Parlamentului le-a cerut preşedinţilor de grupuri politice să respecte timpul acordat fiecăruia.


„Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat intenţia României de a acţiona pentru promovarea interesului european şi pentru asigurarea unui mandat de succes care să evidenţieze importanţa unităţii şi evitarea diviziunilor la nivel european. A exprimat dorinţa ca dezbaterea de mâine din Parlamentul European, să fie argumentată şi constructivă“, se arată într-un comunicat al Guvernului, dat marşi seară după întrevederea Vioricăi Dăncilă cu Frans Timmermans. 

Dezbaterea despre respectarea statului de drept din România, la care participă premierul Viorica Dăncilă, are loc la iniţiativa grupului verzilor din Parlamentul European. Decizia organizării acestei dezbateri a fost luată în unanimitate de Conferinţa Preşedinţilor PE, formată din liderii grupurilor politice şi preşedintele PE. 

Dăncilă a anunţat, pe 7 septembrie, că are toată deschiderea de a merge şi în Parlamentul European, dacă va fi invitată la dezbaterea pe marginea protestelor din 10 august.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite