Vlad Ţepeş şi harta României reîntregite

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blazonul Partidului România Unită cuprinde imaginea-forţă a domnitorului Vlad Ţepeş suprapusă peste harta României reîntregite. Consider că aceste două simboluri, alături de denumirea Partidului România Unită, sintetizează aspiraţia noastră ca neam: unitate în acţiune, justiţie socială şi reîntregirea teritoriului românesc. În plus, Vlad Ţepeş trebuia asumat ca erou după ce a fost făcut „vinovat” pentru că-şi apăra ţara.

Chiar aşa, de ce l-au pictat străinii pe Vlad Ţepeş în culori înfiorătoare? Pentru că nu mai voia hoţie şi nemernicie, pentru că şi-a făcut curăţenie în ogradă, iar pe cotropitori îi pedepsea în modul cel mai crunt? Îşi aminteşte cineva ce făceau acei cotropitori pe pământul românesc, de la răpiri de copii, violuri, plus distrugerile şi jafurile constante? Cum ar fi trebuit să-i primească Vlad Ţepeş pe otomani, cu pâine şi cu sare, aşa cum se întâmplă acum cu toţi şmecherii şi jefuitorii pe care statul îi ţine în braţe şi le cântă osanale?

În zilele noastre, Vlad Ţepeş ar fi fost cu siguranţă catalogat drept „extremist” pentru că nu respecta drepturile tâlharilor şi ale ocupanţilor străini. De aceea nu mă miră faptul că şi Partidul România Unită a fost imediat criticat în aceiaşi termeni, înainte măcar să apuc să spun care este scopul şi doctrina acestui partid. Dar simplul fapt că vorbim de unitatea României şi de reîntregirea ei este o dovadă de extremism, mai ales dacă ne referim la păstrarea Transilvaniei în graniţele României. Cât despre faptul grotesc că îmi vin ordinele în plic de la Moscova, aţi văzut Rusia sprijinind unirea României cu Republica Moldova şi trasând astfel graniţa UE şi NATO lângă teritoriul controlat de Putin? Sau salutând cu bucurie condamnarea Ungariei expansioniste care face jocurile Moscovei în interiorul UE, mizând pe acelaşi sistem al autonomiei etnice folosit şi de separatişti în Estul Ucrainei? Dacă Rusia iubeşte mai nou extinderea graniţelor NATO şi UE, de ce nu tratează direct cu mai-marii cancelariilor occidentale, are nevoie de mine pentru aceasta?

Culmea este că în răutăţile lor, criticii nu încearcă să se acopere cu argumente măcar aparent valabile. Să luăm faptul preluării opiniilor mele de către Vocea Rusiei în 2012, uitând că şi Băsescu a dat un interviu acolo. Trebuie că acest fapt ne-a transformat pe amândoi în agenţi acoperiţi, nu? Dar opiniile mele sunt preluate pe larg şi în presa din Ungaria, inclusiv pe agenţia oficială MTI, controlată de Guvernul lui Viktor Orban. Înseamnă că sunt şi agent maghiar, iar Ungaria sprijină lupta mea anti-autonomie, la fel cum Rusia sprijină lupta mea unionistă. Nu ştiam că statele cu o politică clară anti-românească (în acest caz chiar în colaborare, Budapesta şi Moscova fiind la fel de vinovate pentru enclavizarea maghiarilor din România) sprijină emanciparea şi întărirea suveranităţii României. Foarte frumos atunci din partea lor! Aştept decoraţii de la Viktor Orban pentru că l-am acuzat de nazism şi de horthysm (şi pe bună dreptate, nu mai reiau argumentele) şi onoruri militare de la Putin pentru că am arătat că Basarabia şi Transnistria sunt pământ românesc şi trebuie să se întoarcă la ţara-mamă, intrând astfel sub protecţia UE şi NATO.

Aşadar nu ne ruşinăm să defilăm nici cu Vlad Ţepeş, aşa „extremist” cum era el, nici cu harta României reîntregite, nici cu doctrina naţional-democrată a lui Nicolae Iorga, nici cu patriotismul lui Mihai Eminescu, deşi ştim prea bine că aceştia nu sunt politically correct. E timpul să fim corecţi faţă de România şi faţă de români, faţă de alţii am fost prea mult timp prea corecţi şi uite ce am ajuns...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite