Vlad Alexandrescu: Sute de revoluţionari au primit decizii definitive de colaboratori sau ofiţeri ai Securităţii. Niciun certificat nu a fost retras

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Alexandrescu susţine că „revoluţionarii” declaraţi colaboratori ai Securităţii au beneficii uriaşe FOTO Eduard Enea
Vlad Alexandrescu susţine că „revoluţionarii” declaraţi colaboratori ai Securităţii au beneficii uriaşe FOTO Eduard Enea

Fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu acuză faptul că există sute de persoane care au primit calitatea de „revoluţionari” şi beneficiază de toate drepturile aferente, deşi există decizii definitive că au fost colaboratori sau ofiţeri ai Securităţii. Niciun certificat nu ar fi fost retras până în prezent, afirmă el.

„În fişierul ataşat veţi găsit un tabel elaborat recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie decorată azi de Preşedintele Iohannis, care cuprinde persoanele care au primit calitatea de «revoluţionari», beneficiind de toate drepturile ce decurg conform legii din această calitate (inclusiv o indemnizaţie de 2.200 lei lunar), dar care au primit decizii definitive şi irevocabile de colaboratori sau de ofiţeri ai Securităţii, potrivit OUG 24/2008”, acuză Alexandrescu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, nu toate numele au fost încă publicate în Monitorul Oficial, în principal din din lipsă de bani, deoarece costă cam 500 lei fiecare pagină a sentinţei instanţei, rămase definitive, deci se adună sume considerabile.

„Întreb Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor dacă au retras aceste certificate, aşa cum prevede legea. Anul trecut, CNSAS a transmis la SSPR, prin Adresa Nr. P 7031/25.10.2018, adresată lui Vintilă Meşter, 2 liste: prima cu 149 de persoane al căror nume a fost publicat în Monitorul Oficial, şi o altă listă cu numele a 41 de persoane care aveau decizii definitive, dar nu puteau fi publicate. Între timp, s-au mai adăugat alte nume, din procesele finalizate şi din deciziile care în octombrie anul trecut încă nu erau legalizate, ci doar pronunţate. Veţi găsi în tabel stadiul publicării fiecărei decizii. Conform unor informaţii neoficiale, niciun certificat nu ar fi fost retras până în prezent”, afirmă fostul ministru.

Vlad Alexandrescu solicită astfel Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor să clarifice acest aspect într-un comunicat public şi să aplice legea.

Situaţie centralizată revoluţionari cu decizii definitive

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite