Politică

articolul anterior articolul urmator

Vlad Voiculescu: Peste 4.000 de cazuri de COVID-19 nu au fost raportate, pentru a nu creşte incidenţa înainte de congresul PNL

9
26 Sep 2021 12:02:26
Autor: Afrodita Cicovschi

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii din partea USR – PLUS, a anunţat că 4000 de cazuri de Covid-19 nu au fost raportate pentru a nu creşte şi mai mult incidenţa cazurilor înainte de Congresul PNL.

„Creşterea fulminantă a numărului de cazuri s-a temperat în mod miraculos după ziua de luni, chiar înainte de congresul PNL. 
 
Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost "alocate*" de DSP Bucureşti, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidenţa ar fi fost altfel semnificativ mai mare. 
Aveţi grijă de voi!”, a scris Vlad Voiculescu, precizând că „nealocat” înseamnă „dispărut din orice statistică oficială”.
 
 
Florin Cîţu, premierul în funcţie, a câştigat alegerile interne din PNL cu aproximativ 60.2% din voturi, depăşindu-l astfel pe contracandidatul său, Ludovic Orban. Din cele 4776 de voturi valide, Cîţu a obţinut 2878, iar Orban 1898. "Vă anunţ că demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi luni la prima oră pe masa preşedintelui Florin Cîţu", a anunţat Orban, precizând că între el şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat. Imediat după victorie, Cîţu a invitat USR-PLUS la masa discuţiilor.
 

Bilanţ COVID-19 România

 
În ultimele zile, în România au fost raportate aproximativ 7.000 de cazuri noi COVID-19 în fiecare zi. În Bucureşti, rata de incidenţă cumulată a depăşit sâmbătă pragul de 4 la mia de locuitori, Capitala fiind în scenariul roşu.
 
Sâmbătă, autorităţile au făcut publice ultimele date despre evoluţia pandemiei în România. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 7.676 de cazuri noi de COVID-19 şi s-au înregistrat 121 decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.195 de persoane.
 
În intervalul 24.09.2021 (10:00) – 25.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (61 bărbaţi şi 60 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad,  Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
 
Dintre cele 121 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 35 la categoria de vârstă peste 80 ani.
 
118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
 
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Codruta Presedinte!
26.09.2021, 12:14:48

PSD = Cernobil PNL = Fukushima Sa ne mai miram ca avem o tara depopulata?

+14 (16 voturi)
muresan anna
26.09.2021, 12:45:35

Plangaciosul acesta a facut ceva, inafara de-a lansa acuze-n dreapta si stanga? Ce-a ramas in urma trecerii lui prin politica?

+2 (18 voturi)
Creier de cristal
26.09.2021, 12:59:34

Nu-i suport pe CioSorosisti..dar aici ar putea sa aiba dreptate..

-20 (26 voturi)
Maximilian Musat
26.09.2021, 13:29:24

Catu nu respecta legea,este in gena sa !...el se crede buricul pamantului insa este o vorba "pasarea pe limba ei piere"...mafia este prea mare !

+2 (6 voturi)
Dan Coe
26.09.2021, 13:26:17

Treaba-i evidenta asa ca osa avem o crestere mai pronuntata saptamana viitoare. Pe asta cu raportarile o are VV-ul, dar cand e vorba sa faa si treaba...

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările