Vlad Voiculescu, către nehotărâţi: Închideţi ochii şi gândiţi-vă cum ar arăta noaptea de duminică cu Firea, Roman şi Dragomir spunând că au câştigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook-Gabriela Firea
FOTO Facebook-Gabriela Firea

Candidatul USR-PLUS pentru funcţia de viceprimar al Capitalei a transmis joi la Adevărul Live un mesaj pentru nehotărâţii din Capitală, provocându-i la un exerciţiu de imaginaţie.  „Să închidă ochii pentru zece secunde şi să se gândească cum arată noaptea aceea de duminică în care Gbriela Firea vine cu Petre Roman, Mitică Dragomir şi toţi ceilalţi şi ne spun că au câştigat”, a declarat acesta.

Întrebat cum ar putea colabora cu Gabriela Firea în scenariul în care acesta ajunge viceprimar iar Firea îşi păstrează mandatul, liderul PLUS Bucureşti a explicat că această variantă i se pare o glumă proastă. De asemenea, acesta a transmis şi un mesaj pentru nehotărâţii din Capitală, cei care ar putea determina deciziv balanţa între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan.

„În momentul ăsta nu pot să mă gândesc la asta decât ca la o glumă proastă. Ideea că Gabriela Firea ar putea să continue după acest mandat mi se pare pur şi simplu o jignire pentru noi toţi. Apropo, mă întrebaţi mai devreme ce le spun celor care încă sunt nehotărâţi. Le spun atât. Să închidă ochii pentru zece secunde şi să se gândească cum arată noaptea aceea de duminică în care Gbriela Firea vine cu Petre Roman, Mitică Dragomir şi toţi ceilalţi şi ne spun că au câştigat. Că o să fie acolo şi că o să cânducă Bucureştiul timp de patru ani. Gândiţi-vă la asta pentru zece secunde. Dacă vi se pare rezonabil atunci nu mai zic nimic”, a explicat Vlad Voiculescu la Adevărul Live.

Anterior, liderul PLUS Bucureşti le-a transmis nehotărâţilor din Bucureşti că sursa puterii politice o reprezintă alegerile locale şi că din acest motiv este nevoie de o prezenţă cât mai mare la vot pentru a schimba ceva.

Cred că ar trebui să răspundem cu toţii în sinea noastră la anumite întrebări. Suntem mulţumiţi de cum decurg lucrurile? Credem că actuala administraţie poate mai mult? Această campanie murdară pe care au putat-o spune ceva despre cum o să lucreze. Au fost patru ani grei pentru mulţi dintre noi. Au fost peste 200.000 de oameni în Piaţa Victoriei. Pentru noi toţi au rămas nişte lucruri neterminate. Sursa puterii politice sunt alegerile locale. Dacă vrem să schimbăm ceva la nivelul României, avem nevoie de schimbare la fiecare pas şi în Bucureşti în special. Avem nevoie de schimbare acum. Nu există niciun motiv serios pentru care duminică să nu ieşim la vot”, a conchis Vlad Voiculescu.

Interviul integral. Nicuşor Dan: Orice vot dat în afara mea e un vot pentru PSD. Cred că electoratul PMP e lucid. Vlad Voiculescu: Ar fi o ratare istorică dacă Firea iese primar

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite