Vlad Voiculescu: Oamenii numiţi fără concurs în fruntea instituţiilor de către Gabriela Firea au încercat să-şi securizeze poziţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Voiculescu a anunţat, luni, că a făcut sesizări împotriva unor concursuri organizate rapid, după alegeri, pentru ocuparea unor posturi administrative în ASSMB, toate fiind oprite. ”Oamenii numiţi fără concurs în fruntea instituţiilor de către Gabriela Firea au încercat să-şi securizeze poziţiile”, a transmis Vlad Voiculescu.

„Am făcut sesizări împotriva unor concursuri organizate rapid, după alegeri, pentru ocuparea unor posturi administrative în ASSMB, entitatea care gestionează spitalele din subordinea Primăriei. Mulţi dintre oamenii numiţi fără concurs în fruntea instituţiilor din subordinea Primăriei Capitalei de către Gabriela Firea au încercat astfel să-şi securizeze poziţiile: e mult mai greu să fie demişi dupa căştigarea concursurilor. Toate concursurile demarate pe 7 octombrie (la o săptămână după alegeri) au fost suspendate”, a scris, luni, pe Facebook, Vlad Voiculescu.

Potrivit acestuia, în plină pandemie, ”avem nevoie să fim siguri că oamenii ce administrează lucrurile sunt cei mai competenţi posibil, nu angajaţi pe ultima sută de metri de către administraţia coruptă a Gabrielei Firea”.

„Este ceasul al 12-lea, politizarea din instituţiile din sănătate trebuie să înceteze. Nu voi face şi nu voi accepta nici măcar o singură numire politică în domeniile pe care le voi coordona. Avem nevoie de o reformă profundă a a ASSMB şi a managementului spitalelor şi aducerea acestora în secolul 21”, a mai scris Voiculescu.

Acesta a precizat că va face acest lucru imediat după preluarea atribuţiilor de viceprimar, lucru care se va întâmpla după ce vor depune jurământul toţi consilierii generali.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite