Vocea Occidentului: "Ne place Africa, nu Estul"

Pentru televiziunile şi ziarele din Franţa sau din Marea Britanie, România şi, în general, ţările din Estul Europei nu există.

În paradigma lor mediatică, orientată evident către politica externă, contează numai ceea ce se-ntâmplă în Statele Unite („complexul american”), în marile ţări vecine (pentru Franţa, Germania şi Marea Britanie), cu care se compară permanent, şi în ţările din fostele colonii (Africa, India etc.). Estul Europei este un ţinut refulat, un teritoriu care trezeşte, la intervale regulate, fie temeri ciudate, fie motive de dispreţ.

Acum vreo doi ani, un profesor de economie de la Sorbona încerca să explice moderatorului unei emisiuni că Franţa are nevoie de emigranţi din Est (i-a menţionat în mod special pe români). Aceştia sunt de regulă bine pregătiţi şi pot contribui la creşterea economică a Franţei fără să genereze probleme de integrare. Moderatorul era însă obişnuit cu magrebienii şi nu înţelegea nimic. Această orientare defectuoasă a mass-media din marile ţări ale Vestului este, după părerea mea, una din maladiile lor cele mai grave, scleroză în plăci care, pe termen lung, va conduce la decăderea statelor care o susţin.

Dimpotrivă, pentru statele din Est, vecinii nu prea contează. Mass-media este orientată către informaţiile de politică internă. Ce se-ntâmplă în Polonia, în Serbia sau în Turcia nu interesează pe nimeni.

Comparaţia intervine doar în raport cu statele dominante (iarăşi Germania, Franţa, Marea Britanie), şi ea este aproape întotdeauna defavorabilă Estului. Există, fără îndoială, un masochism mediatic al raportării la „cei mari”. Nici măcar politica Spaniei şi a Italiei, unde trăiesc aproximativ trei milioane de români, nu reprezintă un subiect de interes decât în măsura în care mass-media din aceste ţări reclamă fapte penale comise de români. Subiectele sunt, aşadar, preluate, sunt controlate de mass-media din aceste ţări. Este de la sine înţeles că, neavând o istorie imperială şi colonială, ţări ca România nu au de ce să se intereseze de viaţa de „peste mări”. Singura temă de interes: relaţiile cu Republica Moldova.

Se vorbeşte, în ultimii ani, tot mai mult despre necesitatea constituirii unei sfere publice europene. Însă, nu se va putea face nimic câtă vreme Franţa, Germania şi Marea Britanie se vor comporta ca şi cum ele sunt singurele ţări din Europa, ca şi cum ele sunt Uniunea Europeană şi restul ţărilor nu contează. Politica de orientare către Africa şi de ocultare mediatică a Estului este, după părerea mea, principalul impediment.

Dacă BBC sau Liberation sau Deutsche Allgemeine Zeitung ar prezenta sistematic ştiri din România sau din Bulgaria sau din Polonia, englezii, francezii şi germanii ar putea afla că trăiesc într-o lume mai bună decât au fost învăţaţi să creadă, uitându-se la ştiri din Magreb sau din Indii. Absenţa unei politici mediatice regionale a Estului are, de asemenea, o influenţă majoră. A afla ce fac polonezii este, pentru români, mai util chiar decât a afla ce se-ntâmplă la Paris. A nu afla înseamnă a rămâne suspendat în vid.

Postscriptum. România a fost, în ultimii patru ani, una din cele mai decente ţări din Europa. Ţara cu cel mai scăzut nivel de trai, în care au fost aplicate cele mai dure măsuri de austeritate, s-a comportat exemplar chiar şi atunci când cetăţenii ei au ieşit în stradă. Unii vor spune că, de fapt, românii au fost nişte fraieri.

Dar, oricum au fost, cert este că n-au creat absolut nici o problemă Uniunii Europene. Ce a urmat? Raportul MCV şi refuzul intrării în Schengen. Mesajul este: nu vrem să vă vedem, sunteţi urâţi, n-aţi făcut nimic, nu sunteţi buni, staţi în banca voastră, staţi la voi acasă: nouă ne place Africa.

Noi, în schimb, ar trebui să începem prin a afla mai des ce fac polonezii şi turcii.