Voiculescu propune recompensarea bugetarilor cu titluri de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC, a remis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare deschisă referitoare la reducerea salarială de 25% aplicată persoanelor care lucrează în sistemul bugetar.

Dan Voiculescu propune ca "Începând cu luna iulie, să se acorde bugetarilor titluri de stat. Fiecare salariat va primi titluri cu o valoare proporţională cu reducerea suferită, având posibilitatea fie de a păstra si a răscumpăra la termen aceste titluri, fie de a le vinde pe piata secundară care se va crea.
Randamentul acestor titluri va fi cel puţin egal cu rata inflaţiei. Maturitatea: între 3 şi 5 ani. Tranzacţionarea titlurilor va fi strict reglementată pentru a se evita orice abuz. "

Această solutie acoperă perioada estimată a crizei economice, susţine Voiculescu, oferind statului un interval de 3-5 ani în care să opereze o reformă reală, temeinică a sistemului bugetar, fără a afecta veniturile românilor. "Această solutie este eficientă, pentru că asigură o mentinere a cererii de consum, element determinant în viziunea mea pentru procesul de relansare economică. Această solutie asigură echitatea, pentru că ridică povara cvasi-exclusivă a crizei de pe umerii bugetarilor", adaugă parlamentarul, potrivit Amosnews..

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite