Vom avea oare la Palatul Victoria un liberal cu epoleţi?

Acum o săptămână, întrebarea politică nr. 1 era dacă un fost premier şi înalt demnitar european va putea cârpi haina coaliţiei croite acum 10 luni. Azi, problema e cu totul alta: nu mai e vorba să avem un guvern majoritar, ci unul minoritar, iar partidele cugetă dacă să se lase pe mâna unui general, distins într-o bătălie din Irak, acum aproape două decenii. Cum s-a ajuns la soluţia unui liberal cu epoleţi? Patru sunt factorii determinanţi.

Primul e izolarea USR. Încredinţarea mandatului de a forma un guvern lui Dacian Cioloş a fost o capcană. Preşedintele a crezut că a doua toamnă a pandemiei e anotimpul perfect pentru răzbunări: ştia că nimeni nu-l va susţine pe şeful USR şi l-a desemnat pentru ca tot poporul s-o afle. Sceptic din categoria care nu crede că are un cucui până nu i-l pipăie toată lumea, Cioloş s-a dus la Camere să facă testul. Rezultatul a fost clar: a adunat 88 de voturi, o treime din cât era nevoie pentru o majoritate. Nu sunt convins că USR va înţelege ceva din această lecţie aspră. Partidul mizează pe activişti, nesocotind orice analiză independentă.

Al doilea factor relevant e deruta tactică din rândul PNL. După ce au jurat pe Cîţu şi au pledat pentru majoritate stabilă, peneliştii s-au sucit în 24 de ore: nu-l mai susţin pe liderul proaspăt ales şi vor guvern minoritar. Ar fi trebuit să scriu: peneliştii au fost suciţi, nu s-au sucit. Fiindcă decizia a fost luată de Klaus Iohannis. Un preşedinte care vădeşte tot mai mult inapetenţa sa pentru cultura politică democratică. Lumea a glumit când l-a văzut încântat de un singur lucru, în afară de călătoriile lungi în străinătate, şi anume nenumăratele ceremonii cu defilări militare. Ei, bine, Iohannis ne-a făcut cadou un liberal cu epoleţi. Ignorând faptul că toţi militarii numiţi premieri în ultimul secol – de la Averescu şi Antonescu, la Sănătescu şi Rădescu – au slăbit guvernarea, nu au salvat-o şi au ratat toate obiectivele pe care şi l-au fixat. 

Al treilea element care explică situaţiunea e setea de putere a UDMR şi PSD. La ora când scriu, doar primul partid s-a decis ce face: va intra la guvernare alături de PNL, deşi într-un prim moment a emis rezerve faţă de instalarea unui general în fruntea guvernului. Udemeriştii, tot mai încântaţi de autoritarismul lui Orban Viktor, au trecut repede peste impas: când n-ai un fost liberal ajuns mână de fier, e bun şi-un militar! Pesediştii jinduiesc, desigur, la poziţia de sprijin din umbră al unui guvern minoritar: de câte ori au asumat-o au avut de câştigat indiferent că premierul s-a numit Tăriceanu, Cioloş sau Orban. Rămâne de văzut ce vor scorni: ne vor spune că se sacrifică, generoşi cum îi ştim, pentru ţară (a se citi pentru spolierea ei), sau vor alegeri anticipate care să-i ducă singuri la guvern.

În fine, mai e ceva: indolenţa publică. Oamenii de rând au acum alte griji decât numele unui nou prim-ministru. Se gândesc în primul rând, desigur, la riscul de îmbolnăvire. După ce i-au dat crezare lui Iohannis, care le-a spus în vară că a învins pandemia, cei care ezitau în privinţa vaccinării au început să ia drumul centrelor de vaccinare. Preţurile, apropierea iernii ş.a. îi preocupă pe cei mai mulţi într-o măsură semnificativ mai mare decât numirea unui general la Palatul Victoria. Goarnele din presă – de data asta, termenul e foarte adecvat! – au sunat adunarea şi au pornit la asalt cu apologii deşănţate: unii l-au comparat deja pe Ciucă de la PNL cu Eisenhower şi mă aştept ca-n curând să adauge o mică tuşă locală, puţin Decebal, un strop de Ştefan cel Mare şi Sfânt, oleacă de mareşal. Rrromânul verde avea deja puls cazon: să vedem dacă Parlamentul îi va da unui liberal cu epoleţi sabia cu care va străpunge nu corona virusul, ci democraţia...