Politică

articolul anterior articolul urmator

Vor vota peneliştii împotriva lui Iohannis?

40
5 Jul 2021 00:00:32
Cristian Preda

În singura intervenţie publică din ultimele zile, preşedintele a vorbit despre lupta din PNL: „Aşa cum este acum e foarte bine: premierul nu se stabileşte prin vot de partid, ci prin vot în Parlament”, a spus şeful statului. Era o replică dată lui Ludovic Orban, care explicase că, dacă F. Cîţu pierde cursa pentru preşedinţia PNL, e musai să piardă şi poziţia de premier. Intervenţia lui Iohannis ridică trei probleme.

BodyPrima priveşte oportunitatea declaraţiei asumate de către şeful statului. Nu cred că mai erau prea mulţi cei care să nu fi aflat că Iohannis l-a împins pe Cîţu să candideze contra lui Ludovic Orban. Şi e puţin probabil ca printre ei să fi fost penelişti. Suntem, de aceea, îndreptăţiţi să credem că declaraţia a fost făcută pentru un public diferit de cel al votanţilor PNL. Probabil că ea avea rostul de a preciza că Palatul Cotroceni nu are în plan să găzduiască prea curând o ceremonie de învestire a unui nou executiv. Impresia mea este că preşedintele a avut în minte nevoia de a transmite un semnal de stabilitate. Într-adevăr, în aceeaşi zi, el i-a întâlnit pe ambasadorii UE acreditaţi la Bucureşti şi nu-i exclus ca pe agenda acestora prima întrebare să fi fost: cât de stabil este guvernul actual?

A doua problemă priveşte partizanatul lui Klaus Iohannis. De aproape şapte ani, preşedintele se străduieşte să se diferenţieze de predecesorul său. Auto-portretizat ca „jucător”, Traian Băsescu a fost un preşedinte care nu s-a sfiit să intervină făţiş în toate chestiunile publice, inclusiv în cele privitoare la partidul care-i susţinuse candidatura. Actualul ocupant al fotoliului de la Cotroceni nu s-a dezis vreodată de formaţiunea sa, care a absorbit de altfel şi o fracţiune majoritară din fostul partid „băsist”. Până acum, el a evitat însă o apropiere explicită de problemele interne ale PNL. De când acest partid e parte a guvernului, Iohannis pare să se fi contaminat de virusul unui partizanat foarte angajat, cu riscul de a se vedea acuzat că nu e deloc neutru. Şi nu doar de către pesedişti, cum se întâmpla deja, ci chiar de către o parte a peneliştilor.

A treia problemă e cea mai delicată: deşi pare a fi o asigurare de stabilitate, declaraţia preşedintelui dinamitează scena politică. Ea traduce disputa din PNL în termenii unui conflict între puterile statului. Desigur, în ipoteza în care preferatul lui Iohannis câştigă şefia PNL, el îşi păstrează poziţia de premier şi singurul lucru ce rămâne de tranşat e menţinerea sau nu în funcţia de la Cameră a adversarului său. Dacă, însă, cei mai mulţi penelişti votează împotriva şefului statului, Orban va fi confirmat la cârma partidului şi va forţa căderea guvernului. Conflictul va putea fi tranşat fie prin reamenajarea majorităţii, inclusiv prin naşterea unor noi fracţiuni parlamentare, fie printr-o renegociere a aplicării algoritmului coaliţiei, fie prin suspendarea preşedintelui. PNL a recurs deja în trecut la toate aceste mijloace...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

Utilizator Adevărul
5.07.2021, 00:18:31

Comentariu considerat abuziv.

m wakki
5.07.2021, 00:35:06

cred că îl vedeți în culori excesiv de negre pe Șică Orban o fi având el bubele lui, dar nu e dragnea, nici pe departe

+3 (7 voturi)
herr v.6.01
5.07.2021, 00:42:21

"Vor vota peneliştii împotriva lui Iohannis?" Titlu carlig. Un titlu cu Iohannis atrage ca un magnet, indiferent de bazaconiile insirate sub el. Deci, Iohannis ii tine partea valceanului in locul ardeleanului. Nu discut motivele. Sau Iohannis tine partea liberalilor basisti in detrimentul liberalilor uselisti. Iar uselistii in caz ca Orban ramane presedinte si tine mortis sa fie premier si Iohannis nu ii face pe plac, ar putea declansa Jihadul. Suspendarea lui Iohannis, sustinut fiind de pesedisti si auristi. Pretentia lui Orban de a fi premier acum, ar putea scinda partidul. Adica Orban ar ajunge sa conduca un partid liberal mai mic. Nu cred ca Orban vrea asa ceva. Mai bine ramane pe postul sau caldut de sef al deputatilor.

+4 (6 voturi)
Depeter
5.07.2021, 01:00:21

Ai explicat excellent! Orban e mai cinstit ca majoritatea clasei politice!

0 (6 voturi)
Depeter
5.07.2021, 01:11:23

Iohannis e o marioneta pesedeza! Si Gorghiu o veche doamna cu si rva a politicii romanesti! Orban s-a dus acasa cand a fost acuzat! Sigur va pierde pentru ca baietii buni n-are noroc!

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (40)

Modifică Setările