Politică

articolul anterior articolul urmator

Vorbiţi, doamnă Tarcea, vorbiţi... Spuneţi ce aţi aflat la lumina întunericului

100
13 Feb 2019 20:03:48
Liviu Avram
Cristina Tarcea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cristina Tarcea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a ridicat un buzdugan şi l-a lăsat acolo, sus. Domnia sa a spus că, la scurt timp după ce Curtea Constituţională a pronunţat decizia privind completurile de 5 de la ICCJ, a avut cu preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, o conversaţie care s-a purtat în cel mai pur stil mafiot: pe întuneric, cu telefoanele lăsate în anticameră.

Deşi zgârcită în amănunte privind fondul discuţiei, doamna Tarcea a încheiat cum nu se poate mai cinematografic: „Atât de întuneric, încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”. Totuşi, la insistenţele jurnaliştilor, Cristina Tarcea a mai oferit două detalii extrem de relevante: că întâlnirea a fost iniţiată de Valer Dorneanu şi a avut drept subiect furnizarea, de către acesta, a unei justificări privind decizia CCR referitoare la compunerea Completelor de 5 de la Înalta Curte.

Chestionat de Hotnews asupra acestor declaraţii, Valer Dorneanu a răspuns: „Singura declaraţie pe care o am de făcut este cuprinsă în decizia Curţii. Eu nu comentez declaraţiile unora sau altora, mai ales când este vorba despre o persoană publică, respectabilă. Alte comentarii nu am de făcut”. Păi dacă tot ce are de zis este cuprins în decizia Curţii, de ce a mai simţit nevoia unei justificări ulterioare faţă de doamna Tarcea? Reţinem, aşadar, esenţialul: Valer Dorneanu nu neagă întrevederea.

Declaraţiile Cristinei Tarcea au avut loc după ce aceasta s-a prezentat la primul termen în care secţia pentru judecători a CSM, la sesizarea Inspecţiei Judiciare, o judecă disciplinar pentru modul în care a gestionat formarea Completelor de 5. Prin urmare, dacă detaliile întrevederii cu Valer Dorneanu fac parte din strategia sa de apărare, trebuie să-i acordăm şefei Înaltei Curţi dreptul de a-şi gestiona şi administra cum crede ea de cuviinţă argumentele şi apărările, să şi le prezinte când socoteşte ea că e momentul potrivit.

Dar asta nu înseamnă că nu avem şi noi dreptul ca, la un moment dat, să aflăm toate detaliile acestei afaceri, care s-a născut ca din senin în vara anului trecut, iar acum e pe cale să răstoarne întreaga ordine juridică din ţară şi ne-a pus deja în conflict cu toţi partenerii noştri externi.

Lăsăm la o parte că decizia CCR este, prin ea însăşi, dubioasă, din moment ce instanţa constituţională s-a apucat cu de la sine putere să judece chestiuni de legalitate şi de aplicare a legii. Dar nu putem să nu observăm că, în obţinerea şi în implementarea acestei decizii, au fost angrenate o serie întreagă de instituţii, care au lucrat toate în acelaşi sens: Guvernul (care a sesizat CCR), Curtea Constituţională însăşi, judecătoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucureşti (care a anulat o tragere la sorţi neconvenabilă), Inspecţia Judiciară (care o acuză pe Cristina Tarcea), secţia pentru judecători a CSM (care i-a asigurat completul convenabil lui Liviu Dragnea), ministrul Justiţiei (care pregăteşte o scandaloasă ordonanţă de urgenţă privind revizuirea a mii de dosare) şi Avocatul Poporului (care pare deosebit de interesat de compunerea Completelor de 3, după cum afirmă tot doamna Tarcea).

Cam prea multe astre s-au aliniat în mod convenabil ca să nu bănuim că, în spatele uşilor închise, reprezentanţii unor instituţii au acţionat concertat, în mod ilegitim, cu scopul de a furniza celor interesaţi deciziile de care au nevoie ca să-şi cureţe cazierele.

Din acest motiv, după ce-şi va fi valorificat informaţiile pe care le are în procesul de la CSM, Cristina Tarcea are o obligaţie morală de necontestat de a vorbi, de a spune ce a aflat de la Valer Dorneanu la lumina întunericului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Stan Toma
13.02.2019, 20:15:06

Nimic nou sub soare , fiecare infractor doreste asa cum este firesc si normal sa aiba cazierul curat.

+12 (14 voturi)
Ovidiu Olariu
13.02.2019, 20:33:12

Oare ce ar fi putut sa afle doamna Cristina Tarcea ? Ceea ce stie nu numai intreaga Romanie, ci intreaga lume civilizata: ca Romania este condusa de o gasca infecta si ticaloasa de politruci, a carei suprema "calitate" este ca este reprezentata, la cel mai inalt nivel, de niste infractori si de niste escroci !

+23 (25 voturi)
Vanatorul/d.c.
13.02.2019, 20:30:51

”Dar asta nu înseamnă că nu avem şi noi dreptul ca, la un moment dat, să aflăm toate detaliile acestei afaceri, care s-a născut ca din senin în vara anului trecut, iar acum e pe cale să răstoarne întreaga ordine juridică din ţară şi ne-a pus deja în conflict cu toţi partenerii noştri externi.” Dar ”dreptul ca, la un moment dat, să aflăm toate detaliile” protocoalelor secrete de tip securistic , semnate de Coldea , Luluța, Augustin Lazar, etc, precum ”dreptul ca, la un moment dat, să aflăm toate detaliile” despre abuzurile, mânările si ”facaturile” la care s-au dat semnatarii protocoalelor respective, ”abuzuri, mânării si ”facaturi” cu care au falsificat in mod grosolan statul de drept si actul de Justitie, unde l-am uitat..? La Luluța in birou..? La coldea in birou..? Sau poate la chermezele de la vilele SRI unde mafioti din fruntea unor istitutii de stat impreuna cu cei din politica, intre un Johnnie Walker Black Label, niscaiva caviar, un taiat de porc si o mângâiere tandra pe o mana in ghips, hotarau pe cine sa ”decapeze” si pe cine nu..?

-19 (29 voturi)
Leon Gorki
13.02.2019, 20:31:58

S-au intalnit asa cum s-a intalnit si SUFRAGERISTA PALGIATOARE in sufrageria MARELUI GENERAL ....................Oprea Gabriel.

-13 (23 voturi)
🖕
13.02.2019, 20:35:39

Banda de tîlhari PSDALDEUDMR este exponentul celor care i-au votat. Și se înșeală aceia care presupun că restul de 60% care n-au votat ar fi votat cu opoziția. Conform și rezultatelor efective și sondajelor preelectorale, peste jumătate din acei 60% dacă votul era obligatoriu sau dacă mergeau la vot ar fi votat tot cu hoții și analfabeții care au ajuns la guvernare.

+8 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările