DOCUMENT Votul prin corespondenţă, adoptat în Comisia de Cod Electoral. UDMR, singurul partid care se împotriveşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Cod Electoral a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind votul prin corepondenţă redactat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Odată intrat în procedură legislativă, proiectul ar putea fi adoptat la începutul lunii noiembrie.

UPDATE Comisia de Cod Electoral a aprobat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege redactat de AEP.

UPDATE Avem şi noi obiecţiuni cu care nu suntem de acord, dar iniţiem legea astazi.

UPDATE Varujan Pambuccian, liderul minorităţilor: Până când nu trăim ceva pe pielea noastră, credem că lucrul acela este extraordinar. Niciodată nu ne gândim la consecinţele unui vot care nu are caracter direct şi secret. Apoi poate trebuie să înţelegem că trebuie să renunţăm la el. Până atunci îl votăm.

UPDATE Deputatul PNL Mihai Voicu: Constat că acest proiect este foarte asemănător cu cel al PNL şi are chiar unele propuneri ingenioase. Astăzi trebuie să adoptăm o iniţiativă legislativă plecând de la textul AEP. SEnatul este obligat să dea un termen de amendamente, termen în care noi înşine mai putem să facem amendamente.

UPDATE  Deputatul UDMR, Marton Arpad: Eram singurul care am spus că numai pentru alegerile preyidenţiale poate funcţiona acest sistem, dar ceilalţi colegi vorbeasu de o singură formă,c ea privind alegerile parlamentare. Nimeni nu a vorbit de alegerile europarlamentare. Nimeni nu poate controla dacă votează de două ori. Sunt câteva probleme ce sunt într-o contradicţie flagrantă faţă de ce am discutat, de exemplu că se va aplica pentru parlamentare şi prezidenţiale.Nu putem vorbi pentur europarlamentare despre acest sistem de vot.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că proiectul privind votul la distanţă va fi discutat rapid, fără să fie introdus în procedură de urgenţă. „Am decis să convoc un Birou Permanent al Senatului, proiectul de lege în acest fel va putea să intre în procedură parlamentară, întâi la Senat, apoi la Camera Deputaţilor. Putem să punem proiectul în dezbatere", a anunţat Tăriceanu, în urma şedinţei coaliţiei.

Tăriceanu a precizat că vor fi stabilite termene scurte de dezbatere, însă el nu înclină către acordarea unui vot pentru procedura de urgenţă asupra proiectului, fiind însă de acord că este nevoie totuşi de o procedură "accelerată".

"Eu am vorbit despre necesitatea unei proceduri, nu neapărat în procedură de urgenţă, pentru că eu cred că proiectul de lege trebuie să dea posibilitatea tuturor partidelor care sunt reprezentate în Comisie să-şi spună punctul de vedere, să depună amendamente", a precizat Tăriceanu.

Legea Votu Legea votului prin corespondenta - 13 octombrie 2015 varianta Comisieilui Prin Corespondenta - 1...

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite