Politică

articolul anterior articolul urmator

Votul greşit din decembrie 2016 va ţine afişul acestei toamne

23
23 Sep 2018 08:34:04
Mircea Morariu

Mascarada reprezentată de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD care a avut loc vinerea trecută la Palatul Parlamentului ca şi discuţiile ulterioare ce s-au dat de ceasul morţii spre a desluşi cât de mare a fost victoria lui Dragnea şi cât de ruşinoasă înfrângerea puciştilor au pus într-o penumbră nemeritată adevăratul eveniment al zilei cu pricina.

Şi anume faptul că trei şefi ai Jandarmeriei Române pe nume Cucoş, Şindie şi Cazan, plus un secretar de Stat din cadrul MAI, pe nume MIhai Chirica, direct răspunzător de operaţiunile instituţiei, au fost puşi de Procuratura Generală sub acuzare.

În conformitate cu actele oficiale întocmite de Procuratura generală respectivul patrulater şi-a încălcat grav atribuţiile, şi-a bătut joc în chip iresponsabil de prevederile legale, a operat şi ordonat falsuri în acte, totul pentru a justifica dezonoranta intervenţie în forţă a efectivelor militare pe care au ajuns să le comande nu pentru cine ştie ce merite personale, ci fiindcă sunt servanţi fideli ai guvernării PSD-ALDE şi îndeplinesc, fără să crâcnească, ordinele numitei Dan Carmen, încă ministru de Interne în Executivul condus de d-na Viorica Dăncilă. Şi aceasta doar fiindcă îi este total fidelă, merge pe o mână şi îl slujeşte pe penalul preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor, numitul Dragnea Nicolae Liviu.

Ceea ce s-a întâmplat vineri, acţiunea de mare curaj a Procuraturii Generale au evidenţiat gravitatea situaţiei în care se află statul de drept din România. Şi anume că acesta este pândit , în orice moment, să se transforme în stat poliţienesc. Dezvăluirile Ilegalităţilor în cascadă comise de numiţii Chirica, Cucoş, Cazan, Şindie ca urmare a ordinelor ticăloase date de numiţii Dan şi Dragnea explică de ce se dă de ceasul morţii conducerea PSD să ascundă faptele, să tergiverseze audierile înalţilor responsabili politici, să convingă prostimea că s-ar fi acţionat legal. Minciuna aceasta mare cât casa a fost repetată şi în plictisitoarea lui conferinţă de presă de după CEx de banditul cu acte Dragnea Nicolae Liviu.

Ce se va întâmpla pe mai departe? Totul e în funcţie de întâmplările aşteptate să se petreacă în trei zile succesive din prima decadă a lunii viitoare. Mai exact şi mai întâi în 6 şi 7 octombrie, atunci când va avea loc Referendumul în vederea modificării Constituţiei. Referendum care, în cazul în care va fi validat, va fi interpretat şi prezentat de Liviu Dragnea drept o victorie personală. Validarea referendumului va însemna o restartare a operaţiunilor puse la cale de Dragnea pentru propria lui salvare. Luni, 8 octombrie, va începe recursul în procesul privind angajările fictive de la Consiliul judeţean Teleorman, proces în care, în primă instanţă, numitul Dragnea Liviu Nicolae s-a ales deja cu o condamnare la închisoare de 3 ani şi jumătate, cu executare. Dacă Dragnea se va alege cu o achitare, vom avea parte de o iarnă a vrajbei noastre ce va dura atâta vreme cât PSD se va afla în fruntea bucatelor.  

În funcţie de ceea ce se va petrece în cele trei zile mai sus menţionate se vor ordona şi configura multe alte evenimente. De ele depind cum şi ce va decide ministrul de Justiţie, dl. Tudorel Toader, în privinţa evaluării procurorului general Augustin Lazăr, cum vor fi anchetate în continuare evenimentele din după-amiaza şi seara zilei de 10 august, dacă vinovaţii îşi vor primi pedeapsa meritată, viitorul coaliţiei PSD-ALDE, dacă se va da sau nu asaltul final asupra legilor justiţiei, viitorul lui Dragnea în fruntea PSD şi la conducerea Camerei Deputaţilor şi, în fine, libertatea acestuia. Dacă nu cumva chiar fuga peste hotare a fiului poliţistului şef din Graţia.

Nu va fi deloc linişte toamna aceasta. Totul ca urmare a votului greşit din ziua de 11 decembrie 2016.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Iulian Arion
23.09.2018, 09:16:25

"Totul ca urmare a votului greşit din ziua de 11 decembrie 2016." Totul arata esecul democratiei reprezentative. Etapa urmatoare a evolutiei societatii este democratia particiipativa. Esecurile democratiei reprezentative: 1. Intocmirea listelor de candidati se desfasoara intr-un cadru ocult, opac. In democratia participativa, potentialii candidati sunt desemnati pe baza meritelor personale in favoarea societatii, criteriilor de integritate morala, angajamentului public in a face. 2. In democratia reprezentativa, odata ajuns in parlament, individul poate face orice doreste, impotriva oricarui principiu moral. In democratia participativa reprezentantul ales in parlament poate fi revocat de votanti. Acest respect al cetateanului nu exista in democratia reprezentativa. Propagandistul intelectual combate orice reflex democratic, sustinand clica politica si condamnand cetateanul care voteaza o lista nu un om!

+5 (5 voturi)
Utilizator Adevărul
23.09.2018, 10:08:00

Comentariu considerat abuziv.

Nirolf
23.09.2018, 09:33:38

Bezmeticie . Autorul traseaza o paralela intre metastaza canceroasa Dragnea si replica shakespeareiana din Richard al III-lea : "iarna vrajbei noastre" . In rest viitorul se prefigureaza interesant . Fereasca Dumnezeu de vremuri interesante . Bezmeticia cuprinde Romania . Carmen Dan - ministru de interne , aminteste de bancul cu baba si mitraliera . "Paraschiv cel colonel" , fantoma alba aminteste de serialul "Tatal psihopat" , in cazul de fata , de ce nu : "colonelul psihopat" . Dincolo de nemernicia capeteniilor jandarmeriei socheaza bestialitatea si cruzimea jandarmului marunt si anonim : sa lovesti un om dezarmat , cu mainile sus sa lovesti cu sete , cu ura , cu satisfactie . Peste toti si peste toate se intinde umbra amenintatoare Mustatii Supreme .

+7 (7 voturi)
Utilizator Adevărul
23.09.2018, 10:12:43

Comentariu considerat abuziv.

Vanatorul/d.c.
23.09.2018, 10:17:10

”Ceea ce s-a întâmplat vineri, acţiunea de mare curaj a Procuraturii Generale au evidenţiat gravitatea situaţiei în care se află statul de drept din România.” Sigur ca mi-as dori o ancheta corecta, cu un rechizitoriu si un probatoriu mai presus de orice indoiala, din care sa reiese clar daca cei trei si-au depasit sau incalcat atributiile si competentele, deciziile si ordinele date de ei ajungând astfel sub incidenta prevederilor (articolelor) din codul penal..! Exista insa o problema MARE la parchetul general..! O problema care tine de onestitatea, suveranitatea, profesionalismul si credibilitatea celui care conduce institutia. Se vede si din avion ca Augustin Lazar jinduiește ca macar acum la ”spartul targului” sa aiba si el parte de un pic de..legenda de..fioros luptator cu infractorii, jinduieste sa fie privit ca fiind un fel de Luluța 2, fosta lui subalterna in fata careia pocnea din calcaie si, totodata, cea de la care a imprumutat si..metodele de implicare a institutiei pe care o conduce in loviturile care se dau in razboiul ”fratricid” dintre mafia pesedista si cea limberal-sereist-iohannista. Va pot spune de pe acum ca tot ce scriu gargaragii lui Augustin Lazar in rechizitoriu, precum si intregul probatoriu vor pica ”cu brio” instanta, rezolutia judecatoriilor fiind aceeasi ca in zecile de dosare fabricate pe ”repede inainte”, adica ”fapta nu exista”, ”probele nu demonstreaza existenta infractiunilor de care sunt invinuiti acuzatii”. Trebuie admis ca singurele chestii care l-au reusit de minune lui Iohannis, Coldea, Maior, Kovesi, Augustin Lazar in ultimii 3 ani si 9 luni sunt urmatoarele: a)ducerea in desuet a ideilor de lupta anti-coruptie si de stat de drept; b) falsificarea grosolana a actului de justitie; c) decredibilizarea procurorilor si judecatorilor, functiile de procuror si judecator pierzand pentru mult timp de-acum incolo prestigiul de care se bucura in statele in care Justitia e cu adevarat independenta si nu pocnitoare din calcâie in fata unor securisti de rit coldist aflati in cardasie cu diferiti escroci si mafioti plantati vremelnic in cele mai importante functii ale statului sau in fruntea institutiilor acestora.. Staul de drept..? In Romania, statul de drept n-a existat niciodata, nici macar o secunda..! La fel cum n-a existat nici independenta justitiei si nici un corp de magistrati absolut integru, neutru politic, suveran si incoruptibil.

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările