Ponta şi Zgonea, fericiţi pentru Mircea Diaconu: Mă bucur pentru Diaconu. Păcat că Antonescu nu a avut consecvenţa să-l susţină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilotr FOTO Mediafax
Preşedintele Camerei Deputaţilotr FOTO Mediafax

Premierul Victo Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, salută decizia Curţii de Apel care îi permite actorului Mircea Diaconu să candideze la alegerile europarlamentare. În timp ce Ponta îi critică pe europarlamentarii Laszlo Tokes şi Elena Băsescu, Zgonea îl molestează pe preşedintele PNL Crin Antonescu.

"Pe 13 martie, aici pe contul meu de Facebook, îi uram succes lui Mircea Diaconu în Parlamentul European. Ulterior toată propaganda băsistă s-a dezlănţuit contra lui, dar şi a mea - iarăşi atacam Statul de Drept! Iată că acum magistraţii de la Tribunalul Bucureşti (şi ulterior Curtea de Apel) i-au dat dreptate! Şi sunt convins că va fi primul europarlamentar cu adevărat independent din România (cazurile EBA şi Tokes au fost doar nişte blaturi ruşinoase!)", a scris premierul Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Primul care l-a felicitat pe Diaconu a fost preşedintele Camarei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Mă bucur pentru Mircea Diaconu. Eu cred ca oricine are dreptul sa candideze, cu atat mai mult o personalitate ca dl. Diaconu. Pacat ca dl Crin Antonescu nu a avut rabdarea sa il asculte si consecventa sa il sustina pe Mircea Diaconu“, a scris şi Zgonea, pe pagina sa de Facebok.

Purtătorul de cuv\nt al PNL, Cristina Pocora, explică că faptul că PNL a refuzat să îi acorde lui Diaconu un loc pe lista pentru europarlamentare nu este o greşeală, deoarece legea în baza căreia acesta poate candida este ambiguă.

„Suntem convinşi că toate problemele din cazul Diaconu ar fi putut fi evitate dacă termenii legii erau mai clari, ambiguităţile din text lăsând loc multiplelor interpretări. Avem interpretări iată diferite de la o instanţă la alta, BEC a zis într-un fel, Tribunalul în alt fel iar Curtea de Apel a infirmat definitiv decizia BEC de respingere a candidaturii“, a spus Cristina Pocora.

Actorul Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare din luna mai. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut astfel decizia dată sâmbătă de Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.

Citeşte şi:

Reacţia lui Mircea Diaconu, după ce a aflat că poate candida la euroalegeri: „Am învins sistemul! A fost infernal!“

Actorul Mircea Diaconu a declarat, după hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, că, în momentul în care a aflat că poate candida la europarlamentare, a simţit că a învins, în cele din urmă, sistemul. „A fost infernal“, a adăugat el.

Mircea Diaconu a profitat de o lege proastă

Tribunalul Bucureşti a motivat că Mircea Diaconu poate candida pentru un loc în Parlamentul European pentru că Legea privind incompatibilităţile are mari lacune.

UPDATE Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare

Actorul Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare din luna mai. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut astfel decizia dată sâmbătă de Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite