Ziua de după. Cinci răni în trupul dreptei. Ieşirea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria stângii a fost zdrobitoare. Dimensiunile ei impun lecţii drastice care, însă, nu se pot primi decât după concluzii lucide. Cea mai importantă, în opinia mea, este că dreapta şi-a forjat drumul politic luând drept realitate câteva iluzii. Aceste iluzii au fost rănile fatale din trupul dreptei româneşti în 2012.

Prima: în PDL/ARD s-a crezut mult timp că USL se destramă. Analize lucide, însă, arătau că nu a existat niciodată de la apariţia USL pînă azi vreun motiv serios care să pună în discuţie unitatea USL. Abia acum rămaşi singuri în majoritate, s-ar putea întâmpla să apară fisuri, însă numai după ce Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni, în 2014. Totuşi, fel de fel de înţelepţi roiau pe lângă noi spunând tâmpenii de genul: ”aţi văzut cum s-a uitat Ponta la Antonescu?”, ”am vorbit eu cu X, mi-a spus că nu mai ţin până la vară”, ”aţi văzut declaraţia lui Y, e clar, nu mai au zile multe împreună”, ”aţi văzut că la mitingul nu ştiu care Ponta a luat-o hăis şi Antonescu cea?”. Şi PDL/ARD a crezut. Întrebarea este de ce a crezut leadershipul partidului aşa ceva, construind comportamentul politic pe această iluzie? Pentru că era cea mai comodă variantă de lucru: tu nu faci nimic, adversarii se destramă din interior.

A doua: în PDL/ARD s-a crezut mult timp că există un electorat ideologizat, de dreapta, care stă în case pentru că n-are cu cine vota, dar odată ce va vedea o nouă ofertă de dreapta se va mobiliza uluitor. În realitate, electoratul ideologizat în România este infim, alcătuit, cred, din mine şi alte două sute de persoane. Nu că e rău să ai o identitate politică şi ideologică clară.

Dar e foarte rău să crezi că această identitate face, de la sine, totul, că alegătorii vin după tine doar dacă le spui că eşti de dreapta. De fapt, pe cei mai mulţi, îi doare-n cot de dreapta şi stânga. Soluţiile dreptei ar putea fi tentante pentru ei, nu brandul ca atare. Noi ne-am concentrat prea mult pe brand – să repetăm obsesiv că suntem de dreapta.

A treia: în PDL/ARD s-a luat prea adesea incompetenţa politică drept competenţă. Nu e o idee bună să spună că Ponta e incompetent guvernând oameni în a căror competenţă par a avea încredere doar cei care trec zilnic pe la partid. PDL şi-a propus de mult să se (re)construiască pe competenţă. Nu a reuşit. Aici, buba e mai profundă decât pare. Printre altele şi pentru că înţelesul cuvântului ”competenţă” e eronat. De pildă, competenţa politică nu se probează câştigând colegii la baionetă.

De multe ori, cei care pierd colegii sunt mai competenţi din punct de vedere politic decât cei care le câştigă. Acest adevăr subtil nu este deloc împărtăşit în spaţiul partidului de dreapta – el este dominat de un soi de darwinism politic dăunător. PDL nu a ştiut cum să atragă competenţe şi, când le-a avut, nu a avut grijă de ele. Iluzia aceasta, să crezi că sunt competenţi cei care, de fapt, sunt incompetenţi, e cea mai gravă. Această a treia rană în trupul dreptei este deschisă în chiar inima ei. Greu de repornit.

A patra: Evaluarea total greşită a adversarului. Asta ţine de înţelepciune. Adevărul că Victor Ponta este un om politic performant în contextul politic româneasc de astăzi nu s-a impus, încă, la dreapta. Nu are importanţă că e un impostor academic, că e obraznic, că e mincinos şi cinic  – trebuie să ne obişnuim cu ceea ce este lumea românească, nu cu ceea ce credem noi că este sau cu ceea ce credem noi că ar trebui să fie. Aşadar, în contextul românesc actual, Victor Ponta este un om politic redutabil şi prevăd că dreapta se va mai lupta ani mulţi cu acest om, pentru că el va conduce încă mult timp stânga.

Pentru stânga, epoca Ponta a început şi va fi lungă. Dreapta trebuie să ştie lucrul acesta. De fapt, dreapta repetă acum eroarea pe care a făcut-o stânga ani de zile, eroare care a privat-o de victorii decisive în ultimii 8 ani. Stânga l-a urât atât de tare pe Traian Băsescu, încât nu l-a mai putut cunoaşte cu adevărat, a lucrat cu imagini false despre el, cu iluzii cum spuneam şi Traian Băsescu a învins de fiecare dată tocmai pentru că, de fapt, e altfel decât cred inamicii săi. Dreapta a făcut acum aceeaşi greşeală cu Victor Ponta. Sper să nu persiste.

A cincea: Dreapta a crezut că e vorba despre persoane. Sigur, e cel mai uşor să crezi asta, e la îndemână. Mai ales că, astfel, elimini şi ceva pulsiuni cu totul subiective. PDL/ARD a crezut că întregul capital de antipatie strâns împotriva dreptei se concentrează, de fapt, pe câteva persoane. Vreo trei – patru. Şi că, dacă acele persoane merg în plan secund pentru un timp, simpatia electorală va renaşte. Dimensiunile înfrângerii arată că nici vorbă de aşa ceva. Oricâtă ură acumulează trei sau patru lideri ai unui partid, nu poţi explica prin asta faptul că adversarul său câştigă de o asemenea manieră: repet, în 25 de judeţe plus Bucureşti , USL a închis cu 50% + 1 toate colegiile. Şi unde mai pui că unii dintre cei vreo patru-cinci urâţi, retraşi în tranşee fiind, au câştigat bătăliile lor electorale în contextul dezastrului general. Aşadar, nu ura împotriva persoanelor a jucat decisiv, ci altceva.

Dacă USL învingea cu un procent sau două şi teritoriul politic româneasc era cât de cât echilibrat, atunci, da, ura împotriva unor lideri conta decisiv. Aşa, însă, cauzele sunt altele. Vastitatea acestei înfrângeri nu se poate explica prin ura împotriva câtorva. Nu de la câteva persoane presupus inadecvate sau arogante ni s-a tras. Nici măcar de la corupţie. Nu poţi susţine  că electoratul a sancţionat corupţia PDL de vreme ce a votat linia integrală de corupţi notorii ai USL. Cauza e mai profundă şi trebuie aflată repede. Incapacitatea dreptei de a produce viitor a fost evidentă. Toţi oamenii dreptei, inclusiv cei noi, nu au putut aduce încredere în viitor. În plus, Antena 3 şi-a făcut treaba. Nu există om politic să poată supravieţui în spaţiul mediatic atât de ostil precum cel apărut în România ultimilor ani – ostil pentru dreapta, desigur. Dar asta e o altă discuţie.

N-am nici o îndoială, dreapta va renaşte. Fie şi pentru că această victorie a stângii este o victorie a resentimentului şi pe aşa ceva nu poţi construi. Contextul va fi, cred, favorabil dreptei. 2013 va fi un an de provocări economice dure şi, din ce văd, USL nu va avea capacitatea să gestioneze corect ceea ce va veni. Promisiunile noilor învingători şi aşteptările maselor de oameni  - iraţionale şi unele şi altele – vor rodi fructe otrăvitoare curând. Obrăznicia lui Ponta şi a camarilei lui, asociată obedienţei mai tuturor canalelor media, vor putea păcăli pentru puţin timp pe românii tot mai sărăciţi. În plus, 2014 va fi anul prezidenţialelor fără Traian Băsescu.

Scena politică românească se va reseta într-un fel pe care puţini şi-l pot imagina acum. Aşadar, mă aştept ca sprijinul popular şi majorităţile politice să se schimbe repede – în maxim 2 ani. Va fi dreapta acolo, gata să joace cartea propriei relansări sau nu? Nu pot şti, pot doar spera. Ştiu, însă, că dacă persistă într-o gândire bazată fie pe nostalgia după anii `90, fie pe egomanie, va rata şi acea întâlnire cu şansa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite