Ziua inventarului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai nimeni nu mai crede în împăcare. Posturi tv „bine informate”, a căror politică editorială e în totalitate subordonată PSD ne livrează „pe surse” lista noului guvern. Sursa fiindu-le, probabil, chiar propriul patron, defel întâmplător parlamentar, prieten şi partener de afaceri al actualului şi viitorului premier. Pe listă niciun nume de liberal. USL-ul e de domeniul amintirii.

Prea multe sunt semnele că despărţirea e hotărâtă. Acuzele de infidelitate conjugală s-au liberalizat. Sunt mai multe şi mai slobode ca niciodată.  Niciunul dintre cei ce le dau glas nu o mai face cu riscul excluderii din partid, fie acesta PSD sau PNL. Nici în „teritoriu” lucrurile nu sunt mai calme. Ceea ce se întâmplă, de pildă, la Hunedoara ori la Iaşi e departe de a reprezenta cazuri izolate. Majorităţile locale pregătesc, dacă nu cumva chiar fac deja cunoscute, măsuri imediate şi deloc prietenoase la adresa minoritarilor ce se aşteaptă ca în orice moment să fie evacuaţi din birouri. Fie ele de vicepreşedinţi de consilii judeţene, de viceprimari, sau de directori sau directoraşi de teatre, filarmonici, muzee, spitale sau regii autonome de apă-canal. Cu atât mai mult cu cât e vremea evaluărilor anuale profund politizate al căror rezultat nu e necondiţionat tangent competenţei.

PSD-ul va rămâne pe mai departe la putere, numai că e cât se poate de limpede că puterea îi va fi diminuată. Majoritatea parlamentară va deveni mult mai fragilă, mai nesigură, mai dependentă de negocieri şi de cedări. Poate că va fi şi mai puţin arogantă.

Mai puţin gureşă nu va fi cu siguranţă deoarece, la inventarul televiziunilor din subordine, noul USD iese pe plus. România tv rămâne aliatul mediatic necondiţionat al lui Victor Ponta şi al partidului său, Antena 3 le va fi servi atâta vreme cât îi va ordona să le fie astfel patronul Dan Voiculescu. Ale cărui interese de mogul media deghizat în damă cu camelii coincid perfect cu cele de patron de partid cu un  mandatar marionetă, înscăunat vicepremier. Un partid ce nu a depăşit niciodată etapa mersului de-a buşilea şi care nici nu va fi vreodată altceva. Drept pentru care, acum, va trebui să înghită şi pilula udemeristă pe care şi-a putut permite să o refuze în decembrie 2012.

PNL-ul se pregăteşte de opoziţie. Loc unde nu va fi primit chiar cu braţele deschise, dovadă fiind nu mai departe decât o declaraţie ostilă din weekend a preşedintelui PDL, Vasile Blaga. Forţa Civică tace şi, chiar dacă ar vorbi, vocea sa tot nu ar prea conta de vreme ce tare puţini sunt românii care chiar ştiu cu ce se mănâncă partidul în cauză. În cel mai bun caz, ne sunt cunoscute  preferinţele culinare rafinate şi unguentele favorite ale liderului său, dl. Mihai Răzvan Ungureanu. Partidul Mişcarea Populară nu şi-a precizat ferm atitudinea faţă de repoziţionarea politică a liberalilor, nu ştie încă dacă trebuie să-i hulească ori să-i aplaude, dl Tomac  aşteptând dispoziţiile şi instrucţiunile în acest sens ale adevăratului său şef, cu sediul de campanie şi de acţiune la Cotroceni. Care, dacă e adevărat că şi-a făcut timp şi l-a primit într-un secret pe care a avut grijă să îl facă semi-public pe mai marele PNL, va da ok-ul dorit de Crin Antonescu, aşa că d-na Elena Udrea va trebui să se ocupe de surâzătoare comitete de primire. Doamna în cauză pare că şi-a intrat deja în atribuţii în cursul zilei de sâmbătă.

Cert e că dl. Crin Antonescu  va fi silit să îşi reajusteze durata exerciţiilor sale de retorică fiindcă atât el, cât şi întreg PNL-ul nu stau foarte bine la capitolul televiziuni. Realitatea tv, post ce îl sprijină pe faţă pe Crin Antonescu şi care îi va deveni, probabil, încă şi mai favorabilă dacă se adevereşte zvonul că acţionarul său majoritar, Cozmin Guşă, îşi va asuma statutul de strateg principal al campaniei prezidenţiale al mai-marelui liberal, are imense probleme financiare şi nici cu audienţa nu stă chiar foarte bine. Postul b1tv va face cu greu face stării de asediu la care îl vor supune sponsorii şi clienţii lui politici, iar un client în plus nu va fi bine primit decât dacă plăteşte încă şi mai bine. Numai că Dinu Patriciu nu mai prea vrea să îşi spargă conturile, Relu Fenechiu e după gratii şi nici dl. Dan Radu Ruşanu nu se simte tocmai bine. TVR-ul, cu Stelian Tănase cu tot, a rămas încă necucerit şi cu siguranţă va rămâne astfel căci e mai mult ca sigur că politologul interimar va fi poftit să părăsească biroul său din Carrefour cât de curând posibil, iar locul îi va fi luat de un pesedist de încredere.

Calculul hârtiei arată că şi după divorţ, şi după partaj, şi după găsirea de noi concubini, PSD-ul se află în avantaj net în raport cu PNL-ul. E mai greu de spus dacă avantajul se va manifesta ca atare şi la urne, la alegerile prezidenţiale din noiembrie. În această privinţă, opoziţia are o marjă de manevră mult mai largă, dar care va deveni reală doar dacă va şti să facă economie de orgolii, dacă le va atenua şi le va subordona idealului unificării.

Problema e că cel ce ar trebui să dorească cu cea mai mare ardoare unificarea opoziţiei, dl. Crin Antonescu, e un orgolios incurabil. Şi nici soluţia germană, etern de rezervă, pe nume Klaus Johannis, nu s-a arătat a fi mai cumpătată în această privinţă.Dimpotrivă. “Proiectul Johannis” a fost un fel de Stalingrad pentru PNL.

Hypermarketurile, dar şi micuţele sereleuri ale politicii româneşti îşi vor redeschide larg porţile în săptămâna ce începe. Chiar dacă începutul se va consuma de abia marţi sau miercuri. Nu punctualitatea e prima grijă a politicienilor României. Şi nici respectarea săptămânii de lucru de 5 zile. Onorata clientelă, respectiv electoratul român, e aşteptat să cumpere “cu încredere” ceea ce i se oferă la supraofertă, odată inventarul încheiat şi reamenajarea mărfurilor făcută. I se făgăduieşte din nou marfă proaspătă şi de cea mai bună calitate. Mă tem însă că ea e, în realitate, la fel de proaspătă precum mezelurile preambalate, retrase din vânzare înainte de weekend de ANPC. Din păcate, pentru a fi feriţi de produse politice nocive, demult expirate, doar recondiţionate chimic în laboratoare nici ele tocmai curate, românii nu au la îndemână nici un fel protecţie a consumatorilor.     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite