Ziua de după referendumul pentru familie

Se vehiculează, în spaţiul public, din nou, a câta oară, ideea organizării referendumului privind definiţia familiei în Constituţie. După recenta decizie a Comitetului executiv al PSD şi avansarea datei de 7 octombrie, pare că lucrurile se precipită, decizia politică este luată.

Confruntat cu reprimarea violentă a unor proteste, cu dizidenţă internă în partid, cu presiune privind trecerea pe repede-nainte a unor legi privind amnistia şi graţierea, cu ameninţări de excludere din rândul socialiştilor europeni, cu o contestare tot mai puternică a oamenilor numiţi în poziţii cheie în stat, Liviu Dragnea pare dispus să folosească orice fumigenă pentru a muta atenţia în altă parte. Dacă povestea aşa-zisei tentative de asasinat nu a funcţionat, nu ar merge mai bine o campanie electorală de 30 de zile concentrată pe tema familiei şi clash-ul civilizaţional între tabăra progresistă şi cea conservatoare?

Vrem o Românie cu adevărat democratică, europeană, în care toţi, dar absolut toţi cetăţenii sunt trataţi ca egali în faţa legii, sau vrem o Românie aruncată în trecut, în care dictatura majorităţii şi Biserica ortodoxă dictează politicile statului?

Organizarea referendumului pare să fi intrat în linie dreaptă după ce legea referendumului a fost promulgată de Klaus Iohanis şi după ce ultima comisie din Senat (cea de constituţionalitate) a adoptat un raport favorabil privind iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei. În fapt, vedem că PSD-ul este dispus să calce în picioare orice regulă constituţională doar pentru a-şi duce la bun sfârşit planul de schimbare a principalelor teme de pe agenda publică. Astfel, se ignoră faptul că există decizia 431/2017 a Curţii Constituţionale care spune negru pe alb că modificarea regulamentului Senatului, privind ordinea camerelor sesizate în cazul legilor constituţionale, este neconstituţională şi, prin urmare, procedura de modificare a articolului 48 din Constituţie a fost viciată.

De cealaltă parte avem un PNL aflat în degringolată, măcinat de conflicte interne, cu tabere care nu au ajuns la un compromis pe tema referendumului, şi un USR care se agită pentru a opri tăvălugul pesedist, însă în absenţa aceleiaşi energii pe care partidul o pune în protestele anticorupţie. ALDE mârâie pe ici, pe colo, însă cel mai probabil va merge pe mâna celor pro-referendum, PMP e în disoluţie, iar UDMR încearcă să păstreze un echilibru fără a-şi asuma totuşi o poziţie tranşantă.

PSD-ul este dispus să calce în picioare orice regulă constituţională doar pentru a-şi duce la bun sfârşit planul de schimbare a principalelor teme de pe agenda publică. 

În fapt, am mai spus-o şi o repet, acest referendum are legătură cu două teme majore pentru România: rolul minorităţilor (în special al minorităţii LGBT de această dată) în societate şi starea democraţiei româneşti. Întrebarea este faţă de ce valori suntem mai ataşaţi, ce Românie vrem? Vrem o Românie cu adevărat democratică, europeană, în care toţi, dar absolut toţi cetăţenii sunt trataţi ca egali în faţa legii, sau vrem o Românie aruncată în trecut, în care dictatura majorităţii şi Biserica Ortodoxă dictează politicile statului?

Statul român nu ne-a oferit nimic, iar acum vrea să ne calce pe cap.

Acest referendum este despre noi, persoanele LGBT, care de-a lungul a 30 de ani am fost bătuţi cu bestialitate, închişi prin temniţe, hăituiţi, abuzaţi, atât de tare încât am fost nevoiţi să ne ascundem, să ne negăm propria identitate, să ne modificăm structural la nivel psihologic şi comportamental. Din 1968 şi până în 2001 România ne-a tratat ca sub-oameni, iar în ultimii 17 ani nu am văzut niciun oficial român cerându-şi scuze, nu am văzut istoria noastră în manuale, nu am primit compensaţii, nu am văzut pedepsit pe vreunul dintre călăi. Statul român nu ne-a oferit nimic, iar acum vrea să ne calce pe cap.

Datoria noastră de cetăţeni, ca societate civilă, este să ne opunem cu toată forţa noastră acestui referendum.

Pe de altă parte, ziua de după referendumul privind modificarea Constituţiei ar putea arăta ca un teren dezolant, în care drepturile tuturor cetăţenilor sunt puse la îndoială. De ce? Pentru că vom asista aproape neputincioşi la consolidarea şi mai puternică a mişcărilor conservatoare, cu apostolii anti-vaccin, anti-avort, anti-educaţie sexuală împuterniciţi cu o incredibilă putere, aceea de a modifica actul fundamental. Datoria noastră de cetăţeni, ca societate civilă, este să ne opunem cu toată forţa noastră acestui referendum care poate reprezenta ultimul tren pentru oprirea dezvoltării unui iliberalism cu miros românesc capabil să distrugă vieţi, să schimbe politici publice, să restrângă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi, cel mai important, să croiască un nou individ, după chipul şi asemănarea fanaticilor religioşi de astăzi.