Zorba Grecul  şi frecţia românească la genunchiul de lemn

Istoria dovedeşte că prăbuşirea unuei naţiuni sau chiar a unei lumi întregi ţine uneori de deciziile unei persoane sau ale unui grup destul de restrâns. Nu este nevoie de mari tensiuni sociale, de revoluţii sau de mişcări dramatice în ecuaţiile de putere pentru a face pasul de la o viaţă normală la haos.

Nici la începutul verii lui 1914 nu se întrevedea nimic periculos la orizont. Actul terorist de la Sarajevo nu ar fi dus la catastrofa care a urmat, dacă, din raţiuni simbolice, împăratul de la Viena nu ar fi decis să declare război Serbiei. Atunci, nimeni nu a anticipat ce avea să urmeze.

Premierul Tsipras declară război zonei euro din motive pur personale. El vorbeşte despre umilinţă şi demnitate, când este vorba despre o datorie pe care Grecia are dificultăţi să o plătească şi guvernul ei actual consideră că vânzând asemenea slogane populaţiei îşi va asigura rămânerea la putere.

Preţul unei astfel de decizii poate îngropa Uniunea Europeană în ansamblul său. La fel ca în 1914 sau ca în 1938, decizii personale pot aduce sfârşitul unei lumi.

E adevărat, vechii greci au inventat democraţia, cum este la fel de adevărat că Grecia modernă nu prea este un exemplu de democraţie şi stabilitate politică.  Acum, permierul elen foloseşte democraţia împotriva democraţiei. Când întrebi populaţia dacă acceptă măsuri de austeritate e greu de presupus că răspunsul raţional şi nu cel emoţional va fi cel câştigător.

Şi dacă va câştiga referendumul, cum va plăti guvernul elen datoria? Aşa zisa consultare populară va produce un miliard şi jumătate de euro, tranşa care ar trebui să fie plătită  creditorilor internaţionali? Sau, orice naţiune care se împrumută va putea să decidă prin referendum că nu-şi mai plăteşte datoria? Să nu uităm, Grecia a beneficiat din partea creditorilor săi care acum ”o umilesc” de o ştergere a datoriei în valoare de o sută de miliarde de euro! Aşa da umilinţă!

Intrarea Greciei în faliment, urmată de ieşirea din zona euro ar însemna eşecul proiectului european. Continentul, reunificat după căderea comunismului, va fi întors în istorie. Sute de milioane de oameni vor fi afectaţi direct. Cum vor reacţiona pieţele, cât de mare va fi contagiunea, unde va duce criza, nimeni nu ştie în acest moment. Dar, un lucru e sigur, Europa întoarsă la naţionalism şi la interesul fiecărui stat membru înseamnă sigur război. Grecia nici nu va mai conta atunci, dar asta nu va mai interesa pe nimeni.

România, aflată în prima linie, pentru că suntem în vecinătatea apropiată, are cu totul alte preocupări. Când cea mai gravă criză se profilează la uşa noastră, premierul este la recuperare în Turcia, iar majoritatea parlamentară se clatină sub efectul votului pentru Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE.

O criză politică este tot ce ne mai lipseşte în acest moment. Clasa politică românească nu a dat dovadă până acum, nici de prea multă inteligenţă, nici de patriotism, că de onestitate nu are rost să amintim.

Dar suntem în clipa în care nu ne mai permitem luxul de a avea la conducere hoţi, incompetenţi, laşi, demagogi şi iresponsabili.

Grecia ne pune la cale o prăbuşire grandioasă. Nu suntem pe o plajă din Creta, dansând cu Zorba Grecul, extaziaţi de grandioasa catastrofă la care avem onoarea să participăm. Nu domnilor. Să danseze ei cât doresc, noi avem datoria să ne salvăm.

Problema este dacă avem cu cine.