Poveşti cu bunici

articolul anterior articolul urmator

Fără poveşti despre nepoţi, părinţi şi bunici

0
29 Dec 2012 09:47:12
Constantin Schifirneţ

Proiectul editorial al ziarului “Adevărul” a incitat cititori obişnuiţi şi personalităţi publice să depene amintiri despre bunici. Lectura textelor ne prezintă, prin emoţii, sentimente şi gânduri, imagini din copilărie, trăită sub influenţa decisivă a  bunicilor. Încerc câteva explicaţii asupra unui fenomen cu efecte multiple în societatea contemporană: raporturile între generaţii în familie.

În familia tradiţională, bunicii, părinţii şi copiii  locuiau împreună, în aceeaşi gospodărie sau în gospodării învecinate. Un asemenea model de relaţii intergeneraţionale este foarte rar întalnit astăzi.

Încă din perioada comunistă mare parte dintre membrii familiei lucra în afara familiei, de multe ori în alte localităţi decât cea natală. În acel timp, părinţii lăsau copiii în grija permanentă a bunicilor pentru că mamele erau nevoite să se întoarcă la muncă la scurt timp după naştere. Astăzi asistăm la migrarea adulţilor pentru a munci în Europa şi în alte ţări, fenomen cu consecinţe, unele greu de bănuit, în derularea relaţiilor dintre generaţii. În acest context, bunicilor le revine grija nu doar faţă de nepoţi, ci de tot ceea ce ţine de gestionarea treburilor gospodăreşti ale familiei părinţilor nepoţilor.

Contextul social şi economic actual a produs, „generaţia sandwich”, alcătuită din persoanele obligate să se preocupe de toate generaţiile din familia lor: părinţii care au în grijă copiii, dar şi proprii părinţi, apoi, ajunşi bunicii cu copii adulţi şi  nepoţi, dar şi cu părinţi în viaţă.

De regulă, bunicii sunt pensionari, deci nu mai au sarcini profesionale şi au libertatea de a opta pentru acele activităţi preferate. Într-un cuvânt ei au timp, în mod asemănător cu proprii lor nepoţi. Într-un anume sens, vârstnicii se reîntorc la timpul lor din copilărie, pierdut odată cu integrarea în muncă. De aici, nevoia de ludic, satisfăcută din plin în relaţia lor cu nepoţii fiindcă bunicii au timp sa se joace cu copilul în ritmul dorit de acesta, fără să aibă grija unor responsabilităţi  impuse de prezenţa la un loc de muncă, aşa cum sunt părinţii copilului. Bunicii răspund astfel unei cerinţe fundamentale a educării copilului: formarea personalitatii prin joc,  proces văzut, de multe ori, diferit de către părinţii copiilor, de unde se pot naşte conflicte cu bunicii, mult mai relaxaţi  în relaţia cu nepoţii în ceea ce priveşte conduita şi atitudinile acestora. Pentru că bunicii au o dispozitie mai mare de joacă şi de a spune poveşti. intre ei şi nepoţi  se formeaza rapid o legatura puternica, indiferent de diferentele de personalitate şi  mai ales cele de vârstă. Într-adevăr, cei mai mulţi nepoti se înţeleg cu bunicii ajungându-se la o solidaritate umană specifică relaţiei dintre generaţia copiilor şi cea a vârstnicilor.
Pentru nepoţi,  retrăirea copilăriei şi ca adult nu se poate face decât împreună cu bunicii şi de aceea, mulţi dintre ei preferă să plece in  vacanţă sau în concediu la bunici, deşi condiţiile de confort pot fi sub acelea din casa părinţilor sau din staţiuni turistice.

Părinţii, cu deosebire tinerele mame, cred că bunicii le-ar oferi prea multă libertate copiilor şi, în plus, nu-i obligă, aşa cum şi-ar dori, să respecte întocmai normele lor de viaţă. De fapt, părinţii sunt preocupaţi de educarea propriilor copiii după reguli clare, iar încălcarea lor să fie urmată de sancţiuni, ceea ce lipseşte sau, dacă există, se exprimă cu multă toleranţă şi înţelegere, din partea bunicilor. Nu este întâmplător că acei bunici, care nu au putut avea grijă de proprii copii din cauza muncii, vor să cunoască la această vârstă cum se creşte un copil, adică nepotul, de ce abilităţi au nevoie în asumarea unui asemenea statut.

Este limpede că nepotul trebuie să aibă aceeaşi conduită fiind la bunici, aşa cum copilul o are în relaţia cu proprii părinţi, însă totul depinde de comunicarea permanentă dintre părinţi şi bunici, evident cu luarea în considerare a trebuinţelor reale ale vârstei copilăriei. Tot ce se întâmplă în copilărie are efect direct sau indirect asupra viitorului adult, încât prezenţa bunicilor poate fi pozitivă sau, dimpotrivă, să nu fie benefică în educarea copilului.

Din poveştile relatate despre bunici, se desprinde, cu claritate, relatarea acelor întâmplări în care bunicul sau bunica apar drept modele de viaţă, nu în mod obligatoriu urmate, dar cu certitudine percepute ca un sistem de referinţă în proiectarea idealului de viaţă.  Fără să-l oblige, nepotul preia de la bunici ceea ce poate servi ca orientare în viaţa sa. Cu atât mult, fenomenul devine pregnant în cazul unor reproduceri sau imitaţii  de către nepot a fizionomiei şi caracterului ale unuia dintre bunici. Băiatul preia din trăsăturile bunicului după mamă, iar fata se prezintă cu particularităţi ce ţin de profilul bunicii după tată, principiu biologic încalcăt în alte cazuri când copilul are aceleaşi înfăţişări după bunicul dupa tată, şi tatăl însuşi.

Rolul bunicilor este recunoscut în toate culturile, fiind marcat prin manifestări speciale. Ne referim doar la exemple. 

În Franţa prima celebrare a Zilei Bunicilor avut loc în 1987, odata cu lansarea de mărcii de  cafea „Bunica". Ziua Bunicii este sărbătorită în prima duminică din martie. 

În Spania, Asociaţia "Vârsta de Aur - Mesageri ai Păcii" organizează, anual pe 26 iulie, celebrarea Zilei Bunicilor. Papa Benedict al XVI-lea a trimis un mesaj de recunoaştere a rolului bunicilor în ziua sărbătorii lor, în 26 iulie 2010. 

În Statele Unite s-a instituit Ziua Naţională Bunicilor,  în prima duminică a lunii septembrie, organizându-se  activităţi speciale pentru ei. 

În Marea Britanie, o asemenea zi a fost stabilită din 1990.

În Australia, ziua bunicilor este sărbătorită în prima duminică din noiembrie, începând din 2010. 

În Canada, există Ziua naţională a bunicilor din 1995. 

În Estonia, această zi este celebrată în a doua duminică din luna septembrie, din 2010. 

În Italia, Ziua naţională a bunicilor a fost declarată în 2005, fiind oficiată  în 2 octombrie In Polonia, este  marcată, din 1964, în 21 ianuarie  ziua bunicii, iar în 22 ianuarie ziua bunicilor.

Se poate uşor observa, cu uşurinţa, cu o singură excepţie, în toate statele amintite, stabilirea zilei bunicilor este de dată recentă, explicaţia ţinând de implicarea asociaţiilor civice şi profesionale în acţiuni de susţinere a problemelor specifice persoanelor vârstnice.

În România nu este declarată Ziua bunicilor. Nici măcar Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice, serbată pe 1 octombrie nu se bucură de o atenţie specială din partea oficialităţilor şi a opiniei publice. În schimb, mari companii comerciale organizează ziua bunicilor.

Din diverse cauze, în unele familii bunicii substituie pe părinţi, iar copilul ajuns la maturitate va rămâne cu această imagine, refuzând să accepte exercitarea influenţei din partea familiei părinţilor săi, modelul său parental rămând, în continuare, bunicii.

Imi amintesc de o studentă care a purtat doliul timp de doi ani pentru bunica sa, şi fiind întrebată dacă aşa va proceda cu părinţii, răspunsul ei a fost categoric: nu! Bunica este, în realitate, mama mea, ea m-a crescut de mică.

Se discută mai puţin despre sacrificul unor nepoti pentru bunicii lor aflaţi în momente grele ale vieţii lor, mai ales acelea legate de precaritatea sănătăţii. Am cunoscut tinere care au întrerupt studiile pentru a se dedica îngrijirii bunicilor lor, imobilizaţi la pat.

O situaţie mai puţin discutată este cea a bunicilor cu mulţi nepoţi. Întrebarea este cum se raportează la fiecare dintre ei? În unele familii există o problema legata de relaţia nepoţilor cu mai mulţi bunici. De pildă, o bunică este apropiată de nepoţi pe când cealaltă bunică dovedeşte o severitate excesivă faţăde aceeaşi nepoţi. În acelaşi context, este de remarcat  diferenţierea făcută de un bunic faţă de nepoţi. Un bunic se îngrijeşte numai de nepotul unui copil de al său, fără să acorde nici o atenţie nepotului unui alt copil de al său. Situaţia este deosebit de complexă social şi psihologic. Cum spunea un oşean, am şapte copii, şi odată cu căsătoria fiecăruia intru în şapte familii străine şi trebuie să mă adaptez la cerinţe cu totul nou, mai ales în ce priveşte atitudinea faţă de nepoţi.

Această scurtă analiză a raporturilor dintre generaţii duce la concluzia că pot exista poveşti despre bunici însă nu toate au la bază amintiri frumoase, unele cuprind şi momente dramatice din viaţa individuală şi socială a unei familii. 

 

 


Constantin Schifirneţ este profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Cercetător la Centrul de cercetări pentru problemele tineretului (1968-1990, 1994-2004). Director în Ministerul Culturii (1990-1994). Cofondator al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină ,,Dimitrie Cantemir”, al cărei decan a fost în perioada 1999-2002. Director al Şcolii Doctorale ,,Ştiinţele comunicării” din cadrul S.N.S.P.A. (2008-2012).

Este autor al lucrărilor: Filosofia românească în spaţiul public. Modernitate şi europenizare (2012), Europenizarea societăţii româneşti şi mass-media (coord.) (2011), Sociologie românească modernă (2009), Formele fără fond, un brand românesc (2007), C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. I-III (2003-2005), Geneza modernă a ideii naţionale (2001), Sociologie (1999), Educaţia adulţilor în schimbare (1997), Civilizaţie modernă şi naţiune. Mihail Kogălniceanu,Titu Maiorescu, Mihai Eminescu (1996), Lectura şi biblioteca publică (1991), Tineretul între permanenţă şi înnoire (1987); Generaţie şi cultură (1985), Adolescenţii şi cultura (1974), Studentul şi societatea (1973).

A coordonat colecţia „Ethnos” a Editurii Albatros. A reeditat peste 30 de titluri de lucrări româneşti - majoritatea pentru prima oară de la apariţie, semnate de M. Eminescu, T. Maiorescu, N. Crainic, O. Goga, M. Ralea, G. Călinescu, A.D. Xenopol, Aurel C. Popovici, C. Rădulescu-Motru, G. Sofronie, R. Seişanu, D. Stăniloae, Al. Claudian, S. Mehedinţi, T. Brăileanu, M. Manoilescu, Marin Ştefănescu, însoţite de ample studii introductive, comentarii şi note. A reeditat Operele lui Spiru Haret (vol. I-XI), 2009-2010, studiu introductiv, îngrijire de ediţie; note pentru fiecare volum.

În ultimii ani a publicat studii despre modernitatea tendenţială (e.g. “Tendential Modernity”, Social Science Information vol. 51, No.1, March 2012: 22-51), mass media şi europenizare.

Domenii de studiu: sociologia comunicării, sociologia şi antropologia culturii, sociologia vârstelor şi generaţiilor, modernitate, europenizare, gândirea filosofică şi sociologică românească.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările