Poveşti cu bunici

articolul anterior articolul urmator

Torţionarul de care aveam nevoie

56
11 Aug 2013 18:22:05
Cristian Delcea
Alexandru Visinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat în perioada 1956 - 1963, FOTO Mediafax
Alexandru Visinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat în perioada 1956 - 1963, FOTO Mediafax

Aveam nevoie de Alexandru Vişinescu pentru a ne deturna laşităţile înspre el. Dar să ştiţi că sistemul de represiune din anii ‘50-‘60 este al nostru, al părinţilor şi al bunicilor noştri. Vreţi poveşti cu bunici? Să vă spun una.

Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost într-o zi în vizită la redacţia „Adevărul”. Printre altele a spus un lucru foarte adevărat şi de ţinut minte: „Fraţilor, dacă pun căciula acum, pe stradă, pe zece oameni cu vârsta de peste 55 de ani, şase-şapte au fost colaboratori ai Securităţii”.

Da, au fost colaboratori ai Securităţii. Au turnat din convingere sau din invidie. De frică sau dragul avantajelor. Şi-au pus casele la dispoziţie. Au dat mici informaţii, au fost turnători de bine (mă amuz de câte ori aud chestia asta: “turnători de bine”. Să ştiţi că orice informaţie de bine pe care aţi dat-o despre cineva se poate transforma în ceva rău. Aşa e cu informaţiile astea).

Sunt părinţii şi bunicii noştri. E reţeaua naţională de informaţii şi informatori. Sunt ăia care vă aduceau ciocolată Toblerone acum 25 de ani. Sunt oamenii ăia cumsecade care, când n-am avut loc de muncă, au vorbit cu cineva care cunoştea pe cineva undeva.

Şi brusc, tot veninul din reţeaua asta se scurge într-un singur om: el a fost răul, l-a omorât pe Mihalache, a bătut femei la Mislea. Şi acum, al dracu’ moş, dă cu pumnul după ziarişti, pe stradă. Ăsta e un câine! Ăsta e teroarea securităţii şi a comunismului! Aveam nevoie de omul ăsta în carne şi oase. Să ştim că-l găsim la restaurant lângă Sala Palatului şi să dăm cu pietre în el.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului ne anunţă că mai sunt 35 de torţionari în viaţă. În drumul meu spre serviciu trec prin cartierele Floreasca, Dorobanţi, Primăverii. Văd oameni bătrâni ieşind din blocurile şi vilele nomenclaturii comuniste. Fără ei, Vişinescu şi ceilalţi 34 n-ar fi existat. M-am uitat într-o zi pe dosarele torţionarilor. Ele conţin, la final, un capitol numit “Pedepse”. Şi torţionarii erau pedepsiţi. Pentru neglijenţă, pentru că nu erau suficient de vigilenţi, pentru atitudine necorespunzătoare faţă de şefi. Trec prin Floreasca -Dorobanţi - Primăverii şi mă gândesc la şefii torţionarilor, cu mâinile curate, discreţi, amabili, calzi. Am discutat cu unii dintre ei; au obiceiul să te ia de mână cu candoare când îţi spun: “iubitule, eşti tânăr, nu judeca nişte timpuri pe care nu le-ai trăit”. Toţi amabilii ăştia în rezervă care îşi plimbă câinii în parcul Bordei sunt la fel de vinovaţi ca Vişinescu. Nu sunt 35 de torţionari în viaţă. Sunt cu sutele de mii, în toată România. Ăsta-i adevărul despre bunicii noştri.

Şi acum, o observaţie despre noi, cei tineri şi open-minded. Suntem la fel de slugarnici şi duplicitari ca ăia din anii ’50 care n-aveau convingeri politice, dar băteau la comandă. Uitaţi-vă la atitudinea reporterilor în faţa lui Vişinescu. Atitudinea “fă-te frate cu dracul până treci puntea” gen.

Fă-te frate cu dracul până ajungi la Vişinescu în casă şi poţi să titrezi “Interviu-document cu bestia”. Zâmbeşte-i, aprobă-l, dă din cap, începe întrebările cu formula “cum bine spuneaţi şi dumneavoastră…”. Un reporter de la RTV, după ce constată nevinovăţia lui Vişinescu, îl întreabă retoric: “Şi acum…. realmente vă ofticaţi, nu-i aşa?”.

Aşa lucra şi Securitatea în beciuri. După ce făceai cunoştinţă cu torţionarul rău care te bătea până leşinai, venea torţionarul cel bun care-ţi spunea: „Hai, mă, vorbeşte! Cu cine ai mai uneltit? Spune, măi, frate, că te omoară ăştia aici şi e păcat de copiii tăi”.

O tânără ziaristă de la Antena 3 s-a plimbat cu Vişinescu prin Cişmigiu jucând rolul de „nepoata preferată” până l-a convins să-i acorde un interviu. Şi toate astea ca să poată Dana Grecu să comenteze, seara, interviul şi să se indigneze de această nedreptate a istoriei recente: „Torţionarul mănâncă la restaurant!”.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

56 Comentarii

654815544566
11.08.2013, 18:48:28

Bine le zici frate. Suntem o tara de lepre.

0 (22 voturi)
dracon
11.08.2013, 19:24:39

Auzi Delcea, daca nu scriai filozof ramaneai. Tu nu-ti dai seama ca esti adeptul criminalului Iliescu prin cace scrii? Cum iti poti permite mai netrbnicule sa spui ca bunicul si parintii mei au fost tortionari? In familia mea au fost condamnari politice in suma de 22 de ani , tatal meu a fost dat afara din armata deoarece a refuzat sa primeasca sa fie membru de partid si as avut curajul sa spuna ca militarii de cariera nu fac nici un fel de politica. Doar Ilici Iliescu mai spunea ca au fost in Romania 4,5 miloane de comunisti ,el punand semnul egal intre membru de partid si activistul comunist, membru de partid trebuiai sa fii si ptr functia de sef atelier. Mai era un nenorocit care mai spunea ca toti romanii au fost turnatori si tortionari ,ptr ai acoperi pe adevaratii activisti comunisti, tortionari si turnatori. Atunci luptu tu ma di obtinele celor tortionati pensii ca ale tortionarilor, ca aceia deabia au cu ce se intretine si cu ce sa isi cumpre medicamente. Du te tu si saruta mana acestui tortionar si a lui Iliescu ca de altceva nu esti in stare. ,,Ajutati" de unii ca tine activistii PCR, securisti, tortionarii, turnatorii, lingaii si progeniturile acestora , au ajuns in parlamentul si guvernul Romaniei , s-au inbogatit prin vid legislativ(adica prin furt) au averi de sute de milioane de euro si tu vii prin ceace scrii si vrei sa-i speli de pacate ?vrei sa-i faci pierduti prin marea masa a romanilor?

+13 (17 voturi)
dracon
11.08.2013, 19:29:46

Am facut o greseala pe care vreau sa o corectez:Atunci lupta tu ma si obtine-le celor tortionati pensii ca ale tortionarilor.

+5 (5 voturi)
ion LIBER ŞI VIU
11.08.2013, 19:37:10

MANIPULAREA DIN "neŞTIINŢĂ" a CONTORSINISTULUI Tînărul “jurnalist” Cristian Delcea, Face o Confuzie Scamatoricească şi o EROARE FATALĂ ! Firesc în Starea CACELAMALELOR GENERALIZATE !!! Sistemul torţionar de Represiune din anii ’50-’60 NU ESTE AL NOSTRU ! DELOC ! ABSOLUT DELOC ! NU ! Nu sînt părinţii şi bunicii NOŞTRI ! ŞI DACĂ-AR FI AŞA ?!? Numai că nu este (chiar) AŞA ! şi nu s-a oprit în anii ’60, a continuat pînă în DEC ’89 !!! Iar domnul ( domnul ???) Cristian Delcea încurcă bine special şi subtil OALELE, tocmai ca să ne mai creeze simpatic şi gratuit O DILEMĂ ! Ceea ce face Aici, Cristian Delcea, ceea ce FAC mai toţi celebri intelectuali, scriind înverşunaţi şi agitîndu-se vehement despre "cazul Vişinescu", Toţi, sau cel puţin Majoritatea, umblă la coarda sensibilă a “senectuţilor”, şi aici şi ACUM, şi la cea a “familiarismelor” şi “familiarităţilor” ! Zice simpaticul Cristian Delcea, mînuind vrednic manipularea în sensul convenabil politruchist cacealmatistik vorbind original şi neaoş evident, “ NOI TOŢI”, “al nostru”. Iar partea a II-a a articolului, este şi mai PENIBILĂ decît prima, noi “cei tineri şi open-mind” şi continuă delirînd manipulator, ajutînd dileme şi diversiuni unei ATÎT de SIMPLE şi EVIDENTE PROBLEME VECHI DE 24 DE ANI : Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara Lustraţia Comunismului şi Crimelor şi Criminalilor Colaboratorilor şi Securiştilor şi Comuniştilor Procesul Ideologiei Comuniste : CRIMĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII !!! Dar NIMENI nu doreşte asta, în special CEI CARE au Fost PĂRINŢI şi BUNICI, VERIŞORI, nepoţi, copii, fii şi fice “de-al NOSTRU”, “de-ai NOŞTRI” . Cristian Delcea se face că Confundă Persoana “Vişinescu” cu PROBLEMA ESENŢIALĂ, adăugînd cu subtilitate Intelectualiceacă încă o Diversiune-Abureală-Amalgamare-Întortochere în PLUS, FACE BIEN “SISTEMULUI” AJUTĂ “SISTEMUL” ( probabil că, în acelaşi timp, îşi Ajută Părinţii şi Bunicii, pe-ai “NOŞTRI” !) Cristian Delcea UITĂ, blocîndu-se ca prin “Miracol”, că SISTEMUL DE REPRESIUNE TORŢIONAR a fost permanent şi continuu? Criminal şi Terorist? pînă în DEC’89 ! ÎNTORTOCHISTUL Cristian Delcea mai are multe de învăţat pînă să pună mîna pe un Stilou înTorţionisînd VOIT Adevărul şi Realitatea.

+7 (9 voturi)
Cristian Liviu
11.08.2013, 19:56:17

Mentalitatea comuunisto-securistoida continua si astazi si infecteaza sociatetea . acesi visinesti au lasat pui . Am vazut intr-un minister in care am fost cu alti oameni sa dscutam o revendicare cum secretarul (un tinerel securisat pe la vreo35 ani ) se baga in vorba peste ditamai secretarul de stat si incerca sa ne bage bete in roate gratuit . Asta e romanul .

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (56)

Modifică Setările