10 motive pentru care îmi iau toţi prietenii la referendum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

6-7 octombrie vor fi două zile în care ne vom „lua ţara înapoi“ din mâna revoluţiei neomarxisto-progresisto-anarhiste care promovează relativismul moral, cultural şi ideologia genurilor; pentru că vom ancora definiţia familiei în legea fundamentală a statului român pentru următoarele zeci de decade.

Să clarificăm: prezenţa şi votul „DA“ la referendum,/ vor duce la transpunerea definiţiei familiei din Codul Civil (unde poate fi schimbată printr-o simplă ordonanţă de urgenţă) în Constituţia României (în care va putea fi reschimbată doar printr-un alt referendum), prin înlocuirea cuvântul „soţi“ din articolul 48(1) din Constituţie cu sintagma „un bărbat şi o femeie“.

De ce îmi iau toţi prietenii la referendum sâmbătă & duminică?

  • Pentru că referendumul nu este iniţiat de către politicieni şi nici de către vreo Biserică. Iniţiativa este strict a unui grup de ONG-uri. Poziţiile pe care le adoptă oficialităţile în raport cu această temă este rezultatul implicării lor într-o problemă socială semnalată de trei milioane de români.  
  • Pentru că legea propusă nu restrânge drepturi. Indiferent de orientarea lor sexuală (heterosexuală sau homosexuală), o femeie şi un bărbat pot şi se vor putea căsători şi după referendum respectând normele impuse prin lege: să fie majori, să nu fie o rudă de grad apropiat, să fie în deplinătatea facultăţilor mintale etc.  
  • Pentru că provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce provocările (sărăcia, corupţia) necesită efort pe termen lung, revizuirea Constituţiei este o problemă rezolvabilă one-off, dintr-o dată.  
  • Pentru că argumentul „Organizarea Referendumului costă bani, care se puteau folosi la şcoli şi spitale“ este unul fals. În realitate democraţia costă bani. Toate alegerile costă bani. Consultarea populară costă bani. Este oare mai bine să suprimăm democraţia şi să lăsăm unei elite „luminate“ toate deciziile? Cheltuielile democratice însă nu scuză guvernanţii de lipsa de performanţă economică.  
  • Pentru că referendumul nu vizează legiferarea relaţiilor intime. Revizuirea articolului 48(1) din Constituţie are în vedere oficializarea relaţiei în faţa autorităţilor competente. Viaţa privată nu este limitată în vreun mod prin redefinirea Constituţiei.  
  • Pentru că revizuirea nu promovează neapărat o concepţia creştină sau o viziune specifică unui stat teocratic. În discuţie este doar sfera civilă, seculară a căsătoriei în sensul prezervării înţelesului propriu, natural şi consacrat milenar, inclusiv pre-creştin, al acesteia. Nu se impune obligativitatea oficierii căsătoriei în biserică, nici practicarea jurământului de căsătorie creştin.  
  • Pentru că referendumul nu dezbină societatea. Dimpotrivă. Democraţia înseamnă schimburi de idei şi dezbateri care sunt constructive pentru consolidarea relaţiilor interumane. Doar totalitarismul limitează şi creează o aparenţă uniformă a opiniilor, provocând conflicte care sunt mascate. Referendumul uneşte români cu diferite convingeri politice sau religioase, 80% dintre ei fiind de acord cu redefinirea căsătoriei în Constituţie.  
  • Pentru că familiile monoparentale nu sunt afectate. Referendumul presupune redefinirea căsătoriei. Familia monoparentală, care rezultă până la urmă din uniunea unui bărbat cu o femeie, nu este atinsă în niciun fel de modificarea definiţiei căsătoriei.  
  • Pentru că argumentul „Familia tradiţională este un focar de violenţă, alcoolism, abuz“ nu este adevărat. În realitate, nu instituţia familiei este cauza abuzurilor în societate; cauzele sunt multiple şi nu ţin de familia nucleară. Violenţă şi abuz se regăsesc într-o măsură mult mai mare în cuplurile non-tradiţionale de acelaşi sex al partenerilor.  
  • Pentru că modificarea Constituţiei este întemeiată pe baza dorinţei a 3 milioane de români. Codul Civil poate fi modificat în orice moment printr-o simplă ordonanţă de urgenţă a Guvernului României însă Constituţia, fiind legea fundamentală a statului, poate fi revizuită numai prin consultarea poporului, reflectând reprezentativitatea şi suveranitatea sa.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite