Societate

articolul anterior articolul urmator

127 de noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanţul total al îmbolnăvirilor ajunge la 17.712

0
22 May 2020 13:04:47
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul celor infectaţi cu SARS-Cov-2 ajungând astfel la 17.712, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit datelor oficiale, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 200 de pacienţi.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate şi externate.

„Totodată, până acum, 1159 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt şi Ilfov, au decedat”, se arată în comunicatul GCS.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.968 de  persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 352.647 de teste.
 

Situaţia românilor din străinătate

 
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus):
  • 1.699 în Italia,
  • 561 în Spania,
  • 84 în Franţa,
  • 576 în Germania,
  • 87 în Marea Britanie,
  • 28 în Olanda,
  • 2 în Namibia,
  • 3 în SUA,
  • 4 în Austria,
  • 3 în Belgia,
  • 6 în Japonia,
  • 2 în Indonezia,
  • 2 în Elveţia,
  • 2 în Turcia
  • câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.
 
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 106 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
 
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii