15.000 de specialişti

Din perioada Convenţiei Democratice a rămas celebră expresia preşedintelui Constantinescu. Cei 15.000 de specialişti au făcut carieră şi au alimentat, aproape două decenii, orice băşcălie la adresa guvernării de atunci.

Experţii sau tehnocraţii ăştia pe care nu i-a văzut, auzit sau pipăit nimeni au devenit armata moartă care a pus lespedea peste mormântul PNŢ-CD. Nu există ironie mai mare cu care să-ţi nimiceşti adversarul politic, economic sau social decât apelul la cifra magică. E istoria recentă şi veselă a României. Dar, pe cât e de adevărat, pe atât e de fals. România anului 1996 avea mult mai mulţi „specialişti“. După părerea mea, de zece ori mai mulţi. Profesori, agronomi, ingineri, doctori, economişti, oameni de ştiinţă, sau doar visători. Problema lor e că nu i-a căutat nimeni. Nimeni! Partidele câştigătoare s-au acoperit cu umbrela afirmaţiei preşedinţiale şi a scăpat exact de oamenii de care era vorba. Între 1996 şi 2012 au părăsit ţara mult mai mulţi „specialişti“. Cel puţin zece mii de medici. De vreo trei ori mai mulţi ingineri. Constructori, arhitecţi, fizicieni, matematicieni, softişti au abandonat plaiul mioritic pentru că nimeni, absolut nimeni nu a avut nevoie de ei. Nu vorbesc aici despre capacitatea lor „managerială“, că asta e altă mâncare de peşte, ci de calitatea lor profesională.

S-a umplut ţara de experţi de umplutură, care nu au, azi, nicio expertiză. Odată cu plecare micilor elite profesionale, ne-am umplut de cârpaci. Singura lor motivaţie e una ideologică (e drept, de sorginte sălbatică), profitul cu price preţ. Când spun cu orice preţ, înţeleg prin asta neglijarea moralităţii şi a profesionalismului. Aparatele instituţionale de stat şi de partid sunt pline de impostori, „specialişti“ de mâna a doua sau a treia.

Nici acum România nu duce lipsă de „specialişti“. Doar că nu are nevoie de ei, ori nu consideră competenţa vreo valoare. Mai mult, pe post de „specialişti“, „guru“, „experţi“ au răsărit tot felul de neica nimeni, incapabili de a învârti limba română în gură, sau expertiza în vreun domeniu. Îl ţin minte, încă, pe expertul Pogea, cel care a omorât clasa de mijloc din România. Îi ţin minte pe experţii care susţineau delocalizarea, în numele concurenţei (deşi, România, neputând, la momentul dat, să susţină prin forţe proprii, o concurenţă loială, a dat în nas), principiul profitului cu orice preţ. Îmi aduc aminte ca azi cum a acţionat autorul moral şi material al „creditului cu buletinul“, considerat azi expertul experţilor. S-a umplut ţara de experţi de umplutură, care nu au, azi, nicio expertiză. Odată cu plecarea micilor elite profesionale, ne-am umplut de cârpaci. Singura lor motivaţie e una ideologică (e drept, de sorginte sălbatică), profitul cu price preţ. Când spun cu orice preţ, înţeleg prin asta neglijarea moralităţii şi a profesionalismului. Aparatele instituţionale de stat şi de partid sunt pline de impostori, „specialişti“ de mâna a doua sau a treia.

Drama statului român s-a văzut odată cu guvernul străzii. Experţii au căzut la proba verităţii. S-a dovedit că nu sunt decât aceeaşi Mărie, dar cu o altă pălărie. La fel de lacomi, corupţi, incompetenţi (poate nu toţi). Doar că au avut în spate o maşinărie de partid sau grup, care vindea ţânţarul pe post de armăsar. Adevăraţii specialişti continuă să fugă din România. Cei care se încăpăţânează să reziste sunt acoperiţi de oprobriul public prin mecanisme simple de dezinformare. Zvonuri, calomnii, şmecherii de doi bani. Şcoala, care ar fi trebuit să pregătească viitorii cetăţeni să vadă şi să înţeleagă, a abandonat lupta. Birocraţia a ucis orice boare de vânt. Partidele mari au preluat, definitiv, puterea. Ce mai e de făcut? Păi, cam ce făceam înainte vreme. Ori bocceluţa-n spinare, ori pitirea în faţa realităţii. România nu mai are nevoie de oameni.