18 milioane de biserici. Privatizarea credinţei

Referendumul a demonstrat ceea ce deja unii cunosc: fiecare cu credinţa lui. Privatizarea credinţei. Dacă vrem să îl vedem ca un eşec, vom găsi uşor că aveam de-a face cu dezastrul comuniunii şi al comunicării.

Am lăsat să curgă analizele experţilor, care vor să identifice cauzele pentru care Referendumul a fost un eşec, în sensul nevalidării lui. Cifra surprinzător de mică (inclusiv pentru mine) are cauze multiple, fiecare arătându-le după pricepere şi după cum crede: că e o temă inutilă, că e o chestiune politizată, că partidele nu s-au implicat, că au fost manipulări, că nu s-a comunicat eficient, că BOR s-a implicat prea mult sau prea puţin, că nu era momentul, că e vorba de ură, că nu putem vota iubirea etc.

Apoi am văzut comunicatul Patriarhiei. Deşi poartă un titlu cu o expresie antinomică (caracteristică teologiei dar nu comunicării publice) „succes nedeplin“, el începe o discuţie care poate explica eşecul. Fraza-cheie este „Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi“.

Da, despre secularizare este vorba, dar nu văzută ca o abdicare de la o anumită religie, ci ca ceva mult mai subtil: fiecare om şi-a construit o credinţă proprie, pe principii mai mult sau mai puţin seculare, care au mai mult sau mai puţin legătură cu Evanghelia bimilenară a Bisericii sau cu instituţia Bisericii. Pe scurt, privatizarea credinţei.

De câte ori nu auzim expresia „eu am credinţa mea“?

Această realitate cuprinde toate motivele eşecului, pentru că orice motiv am lua, el are în spate o raportare la valorile personale ale fiecăruia dintre noi. Aşa se explică un paradox: deşi unele motive chiar par opuse, în realitate toate se înscriu în logica „fiecare crede cât poate şi cum poate“.

Istoric vorbind, există un parcurs logic: privatizarea credinţei urmează, oarecum firesc, privatizării societăţii. La început am avut în Biserică marile schisme, ce au urmat modelul fărâmiţării imperiilor. Apoi au urmat micile schisme, apariţia confesiunilor religioase, odată cu cristalizarea statelor lumii.

Iar acum, în plină globalizare şi liberalizare a drepturilor individuale, planul religios urmează trendul: apar schisme la nivel individual, fiecare vrând să-şi urmeze credinţa în propriile valori. Astfel, metaforic vorbind, cele 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt 18 milioane de biserici, cu principii mai mult sau mai puţin apropiate de cele ale cultelor oficiale.

Pentru mine, aşa se explică faptul că cifrele de la Referendum nu s-au regăsit în nici un sondaj de opinie. Avem o încredere în Biserică situată pe la 60-70%. Aveam că 74% dintre români se opun căsătoriilor homosexuale (PewResearch). Am avut o prezenţă estimată la vot între 40% (Sociopol) şi 35% (CURS). Cu toate astea, pare că BOR a rămas cu doar 20% credincioşi. Pare, spun, căci, în realitate, avem o cifră doar pe o temă punctuală, nici aceea înţeleasă pe deplin. Aşa că să nu ne grăbim cu afirmaţiile, căci e posibil ca pe alte teme cifrele să fie total diferite.

Această fragmentare prin privatizare a credinţei şi a principiilor de viaţă până la nivel individual explică şi de ce societatea românească pare că se învârte, haotic, într-un cerc, fără direcţie, fără plan de ţară, dar cu dezbinări pe diverse paliere. Fiecare trage în direcţia în care îi convine.

În fond, avem de-a face mai mult cu „Dumnezeul meu, credinţa mea, părerea mea“ (expresie ce sugerează individualismul) şi mai puţin cu „Dumnezeul nostru, credinţa noastră, părerea noastră“ (ceea ce ar sugera comunitatea). Această fractură între individual şi comunitar a dus la rezultatul referendumului, pentru că fiecare a înţeles cât a putut din comunicarea publică.

Dacă noi, cei din BOR, vrem să ştim ce avem de făcut pe viitor, este bine să ne răspundem sincer şi amănunţit la întrebarea „de ce nu ne-au auzit credincioşii noştri?“. Deşi BOR a vorbit destul. Cred că niciodată în istoria postdecembristă BOR nu a avut o campanie de comunicare publică de asemenea anvergură. Fiecare ierarh şi fiecare preot şi-au folosit din plin canalele de comunicare disponibile, pentru a transmite ceea ce credea de cuviinţă despre acest Referendum.

Cu toate acestea, pare că majoritatea celor 86% ortodocşi nu au auzit. Pare, zic. În realitate au auzit, dar ceea ce au auzit a fost mai puţin semnificativ decât propria lor motivaţie, izvorâtă din convingerile personale. Din credinţa lor „privată“.

De aceea, este esenţial să identificăm motivele pentru care majoritatea ortodocşilor nu a ieşit la vot. Să aflăm ce anume din sufletul lor a determinat să fie „surzi“ la chemarea BOR. A da vina doar pe boicot, bruiaje şi manipulări nu este o soluţie pastorală. Sf. Pavel a spus „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii“. Asta înseamnă o comunicare care să ţină cont de fiecare în parte, nu doar o repetare mecanică a unor enunţuri bisericeşti. Stereotipurile şi prejudecăţile trebuie să dispară din limbajul modern al Bisericii. Eu însumi am mai lăsat să scape, ceea ce n-a fost o fericire şi sunt dator să-mi cer iertare.

Soluţia este să identificăm ce se întâmplă în sufletele credincioşilor noştri, pentru a găsi calea potrivită de a le transmite în continuare Evanghelia lui Hristos, pentru a ne face „auziţi cu inima“ şi a câştiga suflete pentru Împărăţia care nu este din lumea aceasta secularizată. A fost şi rămâne misiunea bimilenară a Bisericii: pescuirea sufletelor pentru Cer. Dar metodele şi strategiile trebuie să ţină cont de vremuri. Ştim bine că textul Bibliei e acelaşi, dar înţelegerile asupra lui pot fi extrem de diferite.

Rog însă pe cei ce sunt plini de sfaturi la adresa BOR să ţină cont de un lucru în elaborarea lor: Hristos nu şi-a adaptat niciodată discursul după cerinţele lumii, dimpotrivă, a cerut celor ce vor să-L urmeze. Evanghelia trebuie urmată, nu schimbată.

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.“ (Ioan 8, 12)

PS. Politicienii par mai mult preocupaţi de interesele lor decât de găsirea unor direcţii pentru societate. Deşi s-au luat la harţă imediat după închiderea urnelor, n-au mai avut aceeaşi energie în a explica ce e cu Referendumul. „Informarea publicului“ a fost o glumă absurdă. Cum să pui afişe explicative exact în secţia de vot? Omul trebuie lămurit înainte, ca să vină la vot. Nimeni nu vine nelămurit la vot, în ideea că află el acolo J.

Puţini s-au întrebat şi au înţeles unde s-au dus cele 40 milioane € de la referendum. Vă spun eu: fix în buzunarele tuturor partidelor politice, tranşate frăţeşte încă din luna martie, sub forma unor subvenţii pentru „finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale“ (le găsiţi pe roaep.ro).

S-a spus că partidele nu şi-au scos electoratul la vot, ceea ce ar sugera că ele tratează societatea ca pe nişte mase de manevră, cu care îşi împlinesc ţelurile politice. Ferească Dumnezeu de asemenea robie.