Totuşi, la urcarea în tren a descoperit că, surpriză, un singur vagon are sistemul de încălzire stricat. Tocmai vagonul de clasa I, normal. Afară este ger, că doar e iarna. Trenul străbate câmpii congelate, iar controlorul spune că a chemat echipa de intervenţie, care aşteaptă să rezolve problema într-un oraş mai mare de pe traseu. În aproape două ore, pasagerii de la clasa I încep să caute prin bagaje după perechi în plus de şosete, se blindează cu fulare şi căciuli, îşi fac frecţii şi se plimbă prin vagon în speranţa că li se pune sângele în mişcare.
La ajungerea în oraşul unde echipa de intervenţie ar trebui să acţioneze, pasagerii de la clasa I află că totuşi nu se poate face nimic. Vor merge în ger alte patru ore, până la destinaţie. O doamnă pasageră vociferează că a mers cu o zi în urmă cu acelaşi tren şi era aceeaşi problemă – căldura lipsă din vagon, cum e deci posibil ca nimeni să nu fi rezolvat situaţia? Controlorul dă din umeri şi asigură pasagerii că va suna la minister, pentru redistribuirea locurilor. A se rămâne în ger până la o ulterioară discuţie. Pasagerii mai trecuţi prin viaţă realizează că e o singură ieşire din această situaţie: a se merge în alte vagoane, cu toate bagajele târâte, a se găsi un loc liber (prin absurd), a se ocupa „cu japca“, a se adormi la căldură, cu sforăit.
Să zicem că fata noastră, personajul principal, ajunge cu bine la destinaţie, strecurată într-o fantă de căldură. Să zicem însă şi că acasă nu are parte de o primire prea călduroasă, în sensul că are ghinionul să locuiască într-un apartament unde anul acesta căldura este rece. Chiar dacă nu e anunţată nicio avarie, de la începutul iernii caloriferele sunt probabil la 20% din capacitate, în timp ce apa caldă uneori vine (după vreo 10 minute de curs), iar de cele mai multe ori nu vine. Să zicem însă şi că întreţinerea se plăteşte de parcă ar avea căldură sau apă caldă.
Să zicem că somnul într-un asemenea apartament vine doar în compania hainelor de munte, ceea ce nu e rău, pentru că frigul te fortifică şi te pregăteşte pentru momentul în care intrăm într-o nouă epocă de gheaţă sau o semi-apocalipsă de orice fel. Rău nu poate fi. În plus, frigul omoară microbii, Doamne ajută!
Mergem mai departe – tot în cele 24 de ore în care ne aflăm, dimineaţa începe frumos, cu o aşteptare în ger, în mijlocul bulevardului, pe o fâşie de pământ care nu seamănă cu un refugiu de tramvai, ci mai degrabă cu o modalitate de a-ţi sfârşi viaţa. Tramvaiul vine cu întârziere, nu una mare, doar 10-15 minute, destul cât să te faci sloi printre maşini, în ninsoare. Dar şi când vine îl vezi ca pe cel mai bun prieten! Îl iubeşti!
Continuarea zilei e importantă doar în măsura în care îţi pasă cum încearcă cineva să rămână în viaţă. Cele 24 de ore se încheie magistral. Fata noastră se află din nou în staţia de tramvai, alături de alte şase-şapte persoane, în aşteptarea bestiei care întârzie. În peisaj apare un individ beat, care decide să defecheze chiar în staţie, la vreo zece metri distanţă de ceilalţi călători. Aşa că oamenii întorc capul şi se prefac că totul e OK, că n-au văzut nimic. În apropiere, un poliţist dirijează circulaţia. E frig şi e bine, şi înăuntru, şi afară. Toţi oamenii din ţara noastră sunt fericiţi şi aşteaptă cu drag venirea îndepărtatei primăveri.
Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu
Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
24 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
24 de ore? Mult doamnă, mult!
da...situaţia cu căldura la cls I e veridică. S-a întîmplat unei prietene. Fata s a mutat binişor la cls II şi a fost sfătuită de controlor să şi ceară diferenţa de preţ la sosire, ceea ce a şi făcut. Trebuie să te adaptezi. PS: vă ambiţionaţi să nu vă cumpăraţi maşină? Ecologistă cumva?
Laviniei i s-au inapoiat toti banii de pe bilet! a mers gratis!
tare de tot chestia cu pregatirea pentru noua Epoca de Gheata ....
O zi de fericire? Ce pacat ca drumul dintre "prea tanar" si "prea batran" e atat de scurt-spunea,aproximativ,dragul de Monti(vorba unei prietene),Montesquieu,deci. Depanam amintiri,luni,un inceput bun de saptamana. Dar sa incep cu inceputul.Obisnuiesc sa ma intalnesc in oras cu cate o prietena ori mai multe.Ca "fetele"-povesti, zambete,vorbe: Vai,ce bine arati,draga! Stii ce e o minciunica si totusi te gandesti ca poate azi e chiar asa. Copiii? Oh,sunt bine cu totii-si iti doresti atat de mult sa schimbe,cu mult noroc,apartamentul,devenit neincapator,de cand a aparut printul mostenitor,sa-i zic pe nume. Dar asta tii sub tacere. Cum va spuneam,povesti. Revin la ziua de luni. Uitati,eu ii zic noroc:desi in tara straina,s-a nimerit sa fim pe aproape,ea,care pe atunci tocmai incepuse munca,farmacista iar eu,primele zile de profa. Cum farmacia era peste drum de liceu,ne-am cunoscut de indata. Si am ramas prietene.(doamne,ce multi ani au trecut!) Si povestind noi despre una,despre alta,am ajuns si la piatra filozofala. Inevitabil. Ce peroiada de fericire. Eram pur si simplu niste oameni tineri,intr-un oras din Maramu' care a fost si a ramas atat de frumos.
Vezi toate comentariile (24)