25 de ani de garduri (ne)democratice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa foto: Adevărul
sursa foto: Adevărul

Gardurile sunt expresia controlului Puterii asupra ta. Coada la care trebuie să stai cu orele, la fel.  Te supui limitărilor pe care Puterea ţi le impune cu de-a sila în timp ce crezi că-ţi exprimi votul liber şi democratic.  Democraţia ar fi însemnat şanse egale de a vota fără cozi, fără garduri, fără jandarmeria statelor-gazdă. Deomocraţia şi România sunt încă noţiuni care nu au prea multe în comun.

În zilele acestea, neocomuniştii aflaţi la ”cârma” ţării m-au făcut să observ ceva ce până acum am sesizat fără a fi fost neapărat deranjant: gardurile.

Gardurile în sine sunt expresia cea mai democratică a totalitarismului, a lipsei de democraţie. O să încercaţi să mă contraziceţi dar dacă priviţi mai atent la lumea din afară şi la noi e imposibil să nu remarcaţi exact lipsa gardurilor la ei. Nu pentru că lumea e mai cinstită acolo. Hoţi sunt peste tot. Au şi ei bucuriile lor de oameni care fac cam tot ce fac şi oamenii noştri „de bine”. Dar gardurile în sine sunt expresia separării de celălalt, a limitării, a expresiei unei forme de autoritate asupra unui teritoriu: ”e al meu, eu fac regula”. Lumea civilizată le instalează doar când lucrurile scapă de sub control, nu ca regulă cum se întâmplă cu noi, românii. Şi asta nu pentru că noi suntem mai disciplinaţi ca alţii, ci pentru că nouă nu trebuie să ne fie permisă libertatea integral, să nu le scăpăm lor, neocomuniştilor de sub control şi manipulare.

Ce au făcut neocomuniştii în diaspora cu ocazia votului? Au făcut în aşa fel încât să fie montate garduri. De ce? Limitarea mişcării, obligarea oamenilor să se înşiruie la rând, să se supună mai mult sau mai puţin conştient unei forme a puterii care le transmite clar: ”Nu vă vrem decât în condiţiile noastre”. În aceeaşi linie de gândire s-au dat prea puţine ştampile, s-au pus gardurile mai subtile ale formularelor de completat şi semnat exclusiv în faţa autorităţii. Se transmite astfel o formă de autoritate şi de submisiune automată a cetăţeanului. I se spune clar, prin faptă şi atitudine limita libertăţii sale. Iar omul, fără să gândească prea mult, se supune. Teoretic nu-şi simte imediat ştirbită libertatea de exprimare şi acţiune. Dar îi este ştirbită. Şi încă masiv şi absolut nedemocratic pe sistem comunist.

Neocomunismul cu care ne-am infectat copiii

În şcolile româneşti există o problemă: de fugă de la şcoală, de corupere a minorilor, de trafic de alcool, ţigări sau droguri. Motiv pentru care era nevoie de o soluţie. În mod bizar, nici părinţii şi nici şcoala nu s-a gândit că prima soluţie este educaţia. Cu alte cuvinte să-ţi educi copilul să nu primească nimic de la străini, să nu meargă cu necunoscuţi, dacă e atras sau sesizează asemenea fapte să solicite imediat ajutorul profesorilor, să fie prezent la cursuri şi să ştie că este verificat cu privire la prezenţa sa. Nu! S-au instalat garduri mai înalte, cu şi mai multă sârmă ghimpată, s-au pus lacăte mai groase, paznici mai feroce, jandarmi în jurul şcolilor. Adică s-a impus copiilor o formă de control totalitaristă. Nimeni nu s-a sinchisit să le explice clar ce e de făcut, cum se face, de ce se face astfel şi să repete cu ei până le intră în reflex procesul liber, democratic de a-ţi dori să te protejezi şi să fii la ore. Le-a fost indusă copiilor şi tinerilor boala noastră de ne-democraţie. Separaţia de ceilalţi. Ideea de forţă şi limitare a spaţiului ca expresie a tuturor limitărilor pe care trebuie să le urmeze conştient sau nu mai încolo, în viaţă. 

Garduri versus alegere

Prin contrast, democraţia înseamnă educaţie, asumare personală, libertatea de a spune nu şi de a alege fie şi prost, sisteme funcţionale care să ţină copilul în şcoală şi părinţi implicaţi şi responsabilizaţi în educaţia odraslelor: ”Dacă nu ştii, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm”. Pe scurt, părinţii sunt informaţi, traşi la răspundere pentru educaţia pe care o dau copiilor, pentru ce fac odraselele lor, copiii la fel. Dacă relaţia nu funcţionează, copilul ajunge în grija statului destul de rapid şi fără ca părintele să poată emite prea mutle comentarii. 

Dar alegerea există. Ea aparţine persoanei. Şi persoana e responsabilă de a da mai departe educaţie. 

Occidentul are derapajele sale cu privire la sisteme. E adevărat. Însă noi ca societate, inclusiv în Diaspora, pe teritoriile altor ţări avem un singur derapaj major, menţinut cu grijă de toate guvernele şi preşedinţii din ultimii 25 de ani: derapajul antidemocratic al gardurilor, al limitărilor, al impunerii separaţiei de celălalt, al prezumţiei automate de vinovăţie. Suntem trataţi ca infractori. N-ai ştiut? Nu contează. Eşti oricum vinovat. E o metodă comunistă de a trata cetăţeanul. Mai voalată. Nu te trimit la Canal imediat. Te ţin cu toporul spaimelor deasupra capului pe nisipuri legislative miscătoare şi mereu în favoarea ei, a Puterii. De aceea cred că în realitate, noi românii n-am fost niciodată liberi, doar am trăit iluzia libertăţii, amăgindu-ne că datul din gură este egal libertate. N-am mers mai în profunzime să vedem că libertatea înseamnă şi alegere, şi autodeterminare, şi şanse egale, economie necontrolată de stat şi firmele sale arondate. Noi trăim într-o perpetuă Perestroikă coruptă şi pretins originală. O formă perversă de totalitarism în care Puterea ştie că ventilarea frustrării îi asigură tot ei câştigul de cauză şi continuitatea domniei în detrimentul oamenilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite