40 de milioane de euro a costat Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din octombrie 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 4 iulie, Institutul Naţional de Statistică va face publice rezultatele oficiale ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011
Pe 4 iulie, Institutul Naţional de Statistică va face publice rezultatele oficiale ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011

Conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS) a explicat, vineri, modul în care au fost verificate şi completate datele culese pe teren la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) 2011, după ce s-a constatat o subevaluare a populaţiei cu aproximativ un milion de persoane. Pe 4 iulie vor fi făcute publice rezultatele finale ale recensământului din octombrie 2011, costul investiţiei ridicându-se la 40 de milioane de euro.

Datele provizorii comunicate de INS în februarie 2012 arătau că populaţia stabilă (persoanele care au reşedinţă pe teritoriul României pe o perioadă de minim 12 luni, indiferent de cetăţenie) este de 19.042.936 de persoane, 910.264 de persoane sunt plecate pe perioadă îndelungată din ţară, iar 301.666 sunt prezente temporar în România.

Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, comunicate în august 2012, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane.

INS preciza atunci că nu a reuşit recenzarea a 2,8% din populaţie, respectiv a aproximativ un milion de persoane, fiind vorba de persoane nedeclarate sau la care recenzorul nu a putut ajunge.

„Astfel, în urma constatării subrecenzării, s-a apelat la colectare indirectă a datelor din surse administrative, prin care s-a asigurat completitudinea informaţiei pentru întreaga populaţie stabilă de pe teritoriul României şi evitarea dublei înregistrări, ce putea interveni la colectarea datelor pe teren, la studenţi de exemplu“ a explicat preşedintele INS, Tudorel Andrei.

Pe 4 iulie vor fi făcute publice rezultatele finale ale recensământului din octombrie 2011

Potrivit reprezentanţilor INS, pe 4 iulie, când vor fi făcute publice rezultatele finale ale RPL privind persoanele, se va cunoaşte exact populaţia stabilă a României, din octombrie 2011.

Preşedintele INS, Tudorel Andrei, declara, la începutul lunii iunie, că se doreşte schimbarea totală a formei de organizare a următorului recensământ, precizând că se va renunţa la forma clasică, a interviului faţă în faţă, şi se va opta pentru o formă combinată.

Forma clasică  de organizare a recensământului se doreşte a fi schimbată

„Intenţionăm să schimbăm total forma de organizare a următorului recensământ. Să putem spune: 2011 rămâne ca ultimul recensământ în formă clasică“, a spus preşedintele INS.

Tudorel Andrei a mai precizat că este posibil ca noua formă, pentru care nu există deocamdată o variantă clară, să fie aplicată şi peste doi - trei ani, menţionând că aceasta ar putea consta în existenţa unui eşantion şi folosirea unor baze de date din surse administrative.

Potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, anunţate în august 2012, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, cetăţeni români şi străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, dintre care 9.764.011, respectiv 51,3%, sunt femei.

Eurostat a fixat pentru recensământul din 2011 un termen de furnizare a datelor finale de 27 de luni, ceea ce echivalează cu începutul anului 2014.

Recensământul, „mărul discordiei“ de la Referendumul din 2012

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a durat 12 zile şi a costat 40 de milioane de euro, au mai spus reprezentanţii INS.

Ulterior, rezultatele recensământului au căpătat o importanţă politică mult mai dramatică, miza fiind validarea referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 2012. La acel moment, mai mulţi politicieni au acuzat INS că ar tergiversat finalizarea referendumului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite