40.000 de români asistaţi social realizau venituri din asigurări şi cosmetice. Statul vrea să recupereze 30 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii vrea să recupereze peste 30 de milioane de lei, bani pe care i-a oferit sub formă de indemnizaţii unui număr de aproape 40.000 de români asistaţi social, dar care au obţinut venituri din vânzarea de asigurări sau de cosmetice.

„La nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială se înregistrează un număr de 39.641 beneficiari de drepturi de asistenţă socială care au primit sume necuvenite ce totalizează suma de 30,7 milioane de lei, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni”, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Concret, instituţia îşi propune să recupereze banii fără a-i penaliza prin dobânzi sau majorări de întârziere. „Aplicarea de dobânzi şi penalităţi în situaţia determinării unui drept acordat necuvenit, va conduce la o vulnerabilizare şi mai accentuată a acestor familii sau persoane”, potrivit documentului.

Cele mai multe plăţi, înregistrate la îndemnizaţia pentru creşterea copilului

Potrivit sursei citate, cele mai multe plăţi sunt înregistrate la îndemnizaţia pentru creşterea copilului. Concret, ANPIS a acordat astfel de ajutoare în valoare de 16,4 milioane de lei. În acelaşi timp, statul a plătit ajutoare sociale şi alocaţii pentru susţinerea familiei în valoare de 11,4 milioane de lei.

Pentru indemnizaţia de creştere a copilului, principala cauză a constituirii debitului o constituie realizarea de venituri supuse impozitului, de regulă din diverse forme de colaborare cu firme de asigurări sau de distribuţie a unor produse, cu o medie a venitului impozabil de până în 100 lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite