50 de medici oferă gratuit consiliere pacienţilor cu boli cronice: „Este nevoie de mai mulţi voluntari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi medici s-au oferit să ofere consultaţi online gratuite
Mai mulţi medici s-au oferit să ofere consultaţi online gratuite

50 de medici s-au alăturat proiectului “Nu uităm de ceilalţi”, iniţiat de Medici pentru România. Specialiştii oferă săptămânal consiliere online gratuită pacienţilor cu boli cronice.

Au fost realizate până acum 120 programări la consultaţii online, iar fondatorii proiectului declară că este în continuare nevoie de voluntari, pe diferite specializări, pentru a acoperi cererea din ce în ce mai mare.

În urmă cu o săptămână, Medici pentru România a lansat Campania “Nu uităm de ceilalţi”, o iniţiativă civică ce îşi propune să ajute pacienţii cu boli cronice sau diverse simptome uşoare, fără legătură cu COVID-19, care au nevoie de suport medical şi consultaţii într-o perioadă în care stau izolaţi la domiciliu.

“În momentul de faţă avem 50 de medici afiliaţi şi 120 solicitări de consultaţii. Pentru ca această campanie să se desfăşoare însă la nivelul la care ne dorim şi pentru a putea ajuta în această perioadă cât mai mulţi pacienţi români, avem nevoie de şi mai mulţi medici voluntari.

Cea mai mare cerere este la dermatologie, unde avem până acum 4 medici afiliaţi. Urmează specializări precum gastroenterologie şi cardiologie. De asemenea, medicină internă, pediatrie, neurologie, oncologie, urologie şi nefrologie.

Pentru a ajuta, avem nevoie de ajutor! Trebuie să fim uniţi acum mai mult ca oricând şi să ajutăm cu tot ceea ce putem. Medicii au un rol esenţial, întrucât sănătatea este mereu pe primul plan. Îi rog pe toţi medicii care îşi doresc să ajute şi au această posibilitate să ni se alăture în această campanie. Aceştia pot completa formularul online disponibil la adresa https://medicipentruromania.ro/afiliaza-te/ ”, declară Alexandru Costache, iniţiatorul programului Medici pentru România.

Proiectul Medici pentru România a fost iniţiat, în luna octombrie a anului trecut, de Andrei Baciu (medic chirurg cardiovascular), Sebastian Burduja (antreprenor social), Alexandru Costache (antreprenor social) şi Victor Costache (medic chirurg cardiovascular), ulterior alăturându-se echipei Dragoş Preda (antreprenor social), Sorina Stroe (medic stomatolog) şi Victor Jugănaru (medic rezident).

Astfel, medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienţilor care au nevoie de suport prin intermediul platformei www.medicipentruromania.ro. Totul se va derula online, astfel că nu va fi necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare şedinţă de consiliere va dura 15 sau 30 de minute şi va fi efectuată în urma programării online. Suportul exclude urgenţele, pentru acest lucru pacienţii trebuind să sune la 112.

Programul îşi propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriţie şi diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie.

Avantajele consilierii online oferite sunt multiple:

Pacienţii vor putea discuta deschis şi confidenţial, prin videoconferinţă, cu un profesionist.

Au acces la medici români foarte buni, din ţară şi din întreaga lume, din confortul casei lor.

Scade riscul de a fi expuşi infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.

Reducem presiunea pe camerele de gardă şi cabinetele de consultaţii.

Serviciile sunt gratuite - pentru pacienţi şi pentru medici.

Sistemul de programări, dar şi cel de afiliere ca medic, este disponibil pe www.medicipentruromania.ro/nu-uitam-de-ceilalti .

Medicii români care doresc să se afilieze acestui program pot completa formularul online disponibil la adresa https://medicipentruromania.ro/afiliaza-te/ .

 

    

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite