60 de ani de la prima emisiune a postului Radio Libertatea

A trecut aproape complet ignorată în presa românească împlinirea a 60 de ani de la prima emisiune a postului de radio Libertatea. Un post de radio creat şi finanţat de autorităţile americane din necesităţi şi ca urmare a unor idealuri similare celor ce au făcut ca, doar cu trei ani înainte, să ia fiinţă Radio Europa liberă.

Funcţionând mai întâi ca entităţi independente, iar mai apoi, de la mijlocul anilor '70, ca posturi-surori ce au împărţit clădirea din Englischer Garten de la München, Radio Europa liberă şi Radio Libertatea au fost înfiinţate ca urmare a reactivării şi ofensivei publice a  diplomaţiei anticomuniste în vremea administraţiei Eisenhower, iar de atunci până astăzi ele au însemnat simboluri ale prezenţei americane în Europa de Est, dar şi în Asia.  

Atât Europa liberă  cât şi Radio Libertatea au funcţionat drept avanposturi ale valorilor liberalismului occidental, au semnificat speranţa şi au dorit să îndemne la speranţă şi încredere în viitorul democratic. Au apărut ca urmare a stării de criză dintre Est şi Vest şi au fost întruchiparea jurnalismului modern, activ, implicat, netranzacţional. Au demascat impostura şi mistificarea. Au avut rolul de a informa pentru a transforma. Au însemnat pentru mulţi dintre noi, indiferent de limba în care au transmis, postul nostru de radio.

De ce şi cum au fost înfiinţate Radio Europa liberă şi Radio Libertatea

Încă din anul 1946, când preluarea puterii de către comunişti în ţările est-europene căzute în zona de influenţă a Uniunii Sovietice era de domeniul evidenţei, decidenţii dar şi analiştii politici americani au constatat intensificarea operaţiunilor propagandistice antiamericane ale Moscovei. Cu siguranţă, de aceea, în februarie 1947, şi-a început activitatea Serviciul în limba rusă al postului de radio guvernamental Vocea Americii.

La 17 decembrie acelaşi an, recent înfiinţatul Consiliu al Securităţii Naţionale al Statelor Unite dădea publicităţii un comunicat în care sublinia:

Uniunea Sovietică a lansat o campanie intensă de propagandă împotriva Statelor Unite şi aplică măsuri coordonate de natură psihologică, politică şi economică menite să submineze elementele necomuniste din toate ţările. Scopul ultim al acestei campanii este nu numai să submineze prestigiul Statelor Unite şi eficienţa politicii naţionale americane, ci să slăbească şi să divizeze în aşa măsură opinia internaţională încât o rezistenţă eficientă faţă de obiectivele Moscovei prin mijloace politice, economice sau militare să nu mai fie posibilă. În cadrul campaniei, Uniunea Sovietică recurge la toate mijloacele de care dispune graţie regimurilor-satelit, partidelor comuniste şi organizaţiilor susceptibile de influenţă comunistă.

În anul 1948, George F. Kennan, adept al teoriilor lui von Clausewitz, se afla în fruntea unei echipe înfiinţate de Departamentul de Stat american cu misiunea de a elabora liniile directoare ale politice externe. Într-un document întocmit de acesta şi prezentat la data de 4 mai 1948, document intitulat Războiul politic american, Kennan definea conceptul de război politic drept aplicarea logică a doctrinei lui Clausewitz în timp de pace.

Într-o carte apărută în Statele Unite cu câţiva ani în urmă (cf. Radio Europa liberă şi Radio Libertatea. Anii CIA şi dincolo de ei), Ross Johnson, unul dintre foştii vicepreşedinţi ai Complexului ce a funcţionat până în 1995 în Capitala Bavariei şi care din iunie 1995 emite de la Praga, atrage atenţia asupra corectului semantism, al diacroniei reale a unor cuvinte şi sintagme precum război politic, propagandă sau operaţiuni sub acoperire.

Cert e că George Kennan propunea alcătuirea unui pachet de măsuri destinat să acorde asistenţă Comitetelor de eliberare, activităţilor clandestine din spatele Cortinei de Fier şi tuturor elementelor anticomuniste din ţările Lumii libere aflate în primejdia de a cădea şi ele pradă comunismului.

Aceste voci, dar şi vocile, socotite încă şi mai convingătoare, ale nenumăraţilor refugiaţi politici se impuneau să fie auzite public şi nimic nu părea mai favorabil răspândirii lor decât undele radiofonice.

Problema care se punea era dacă postul de radio guvernamental Vocea Statelor Unite (VOUSA), predecesorul Vocii Americii, putea fi abilitat să găzduiască aceste glasuri, dacă lui îi putea fi încredinţată această misiune, dacă poate deveni el un post de radio militant.

Secretarul de stat american George Marshall le-a expediat tuturor şefilor de misiuni diplomatice acreditaţi în Europa de Est şi în Uniunea Sovietică telegrame în care le cerea să îşi spună părerea dacă ar fi bine să li se acorde liber acces la microfonul VOUSA acestor refuznici. În faţa reacţiilor unanim defavorabile ale diplomaţilor şi birocraţilor, exista o singură soluţie- înfiinţarea unor posturi de radio alternative, independente, plasate altundeva decât pe teritoriul Statelor Unite, care să realizeze şi să difuzeze emisiuni al căror public ţintă să fie cel din ţările captive şi al căror corp editorial să fie în exclusivitate alcătuit din jurnalişti anticomunişti proveniţi din respectivele ţări.

Comitetul pentru o Europă liberă a fost înfiinţat la data de 17 mai 1949, iar un comunicat difuzat la data de 1 iunie acelaşi an preciza că unul dintre scopurile corporaţiei e acela de a permite liderilor din exil să se adreseze pe calea undelor şi în limba lor şi în maniera lor proprie popoarelor din Europa.

Într-o cuvântare radiodifuzată pe data de 1 mai 1950, generalul Dwight D. Eisenhower a pledat pentru lansarea unei Cruciade Americane pentru Libertate. El i-a îndemnat pe americani să susţină financiar Cruciada, să semneze Manifestul Libertăţii ce conţinea şi o Declaraţie a Libertăţii.

În cadrul acţiunii publice numită Clopotul Libertăţii au fost strânşi 1.317. 000 de dolari, cu scopul extinderii postului de radio Europa liberă. S-a achiziţionat chiar şi un clopot numit în consecinţă Clopotul Libertăţii, care a fost adăpostit la Primăria Schoenenberg, din sectorul american al Berlinului.

 La data de 4 iulie 1950 a fost lansată în eter prima emisiune a Europei libere. S-a întâmplat să fie una în limba cehă şi a avut o durată de 30 de minute. Câteva zile mai târziu a fost difuzat primul program în limba română. Au urmat emisiuni destinate ascultărilor din Ungaria, Bulgaria şi Polonia. O bună bucată de vreme, emisiunile departamentelor naţionale erau prefaţate ori intercalau în pauze patru acorduri ale Clopotului în cauză, însoţite de anunţul Acesta a fost Clopotul Libertăţii pentru a vă reaminti că ascultaţi Radio Europa liberă. Ceva mai încolo au fost selectate alte indicative. Departamentul românesc s-a slujit zeci de ani de fragmente din Rapsodia I de George Enescu. Semnalul a fost păstrat ca atare şi câtva timp după mutarea postului la Praga. S-a renunţat la el din motive şi obiective, şi subiective. O formulă de conservare sunt sigur că putea fi găsită. 

În 1951 a fost creat Comitetul American pentru Libertatea Popoarelor din Uniunea Sovietică, având drept principal sponsor CIA. Nu s-a mai recurs la nici un fel de colectă publică. Pe 7 iulie acelaşi an a luat naştere la München Institutul pentru Studierea Istoriei şi Culturii Uniunii Sovietice.

 Doar cu patru zile înainte de moartea lui Stalin, la data de 1 martie 1953, a putut fi auzit anunţul: Aici e Radio Eliberarea. Ne puteţi asculta pe lungimea de undă de 31 de metri. Multă vreme după aceea, când eu însumi am început să ascult Europa liberă, la ora 17, anunţul în limba rusă Vorbeşte Radio Libertatea (nume ce îi va fi acordat postului din 1959) interfera în banda de 31 de metri cu cel ce marca începutul programului de după-amiază şi seară al Serviciului românesc al REL. Cu ocazia decesului sângerosului dictator, Radio Libertatea a difuzat primele analize şi aproximări a ceea ce va fi după.

Desfăşurări

Un scandal politic început cu un articol de presă în anul 1969, scandal sinuos al cărui deznodământ se va consuma în anii 1974-1975, va conduce la crearea BIB (Consiliul American pentru Comunicări Internaţionale) destinat să asigure trecerea Radiourilor de la München din sarcina finanţării de către CIA în aceea a Congresului. Radio Libertatea va emite pe mai departe către ţările din compunerea Uniunii Sovietice, fie ele din Europa ori din Asia. Ca semn al faptului că SUA nu au recunoscut niciodată anexarea de către URSS a Ţărilor Baltice (Estonia. Letonia şi Lituania), emisiunile către ele s-au transmis sub sigla Europei libere.

Ultimul şef al PCUS şi preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov va recunoaşte în martie 1993, la a 40 aniversare a postului de radio Libertatea, rolul şi importanţa acestuia:

În anii negri ai regimului comunist, înaintea lansării programului de reforme Perestroika, Radio Libertatea transmitea adevărul. Sperăm că postul de radio îşi va continua activitatea. Sper să fiu prezent la a cincizecea aniversare a postului.

 Cu doar doi ani înainte, preşedintele Rusiei, Boris Elţin a semnat un decret prin care acredita Radio Europa liberă şi Radio Libertatea la Moscova, ocazie cu care a declarat:

În timpul celor trei- patru zile ale puciului (puciul din august 1991 n.m. M.M.), Radio Libertatea a fost unul dintre puţinele canale prin care se puteau transmite informaţii lumii întregi şi, ce e mai important, Rusiei întregi, întrucât în zilele noastre toată lumea ascultă Radio Libertatea. Cred că, datorită  activităţii şi obiectivităţii sale, Radio Libertatea merită să fie contactat direct de guvernul rus. Se impune invitarea conducerii Radioului să facă o vizită la Moscova.

În aceste zile aniversare, Serviciul în limba rusă al postului a transmis un interviu cu nonagenara fostă disidentă sovietică Liudmila Alekseieva, interviu rezumat în emisiunea în limba română pentru Republica Moldova.

Astăzi, când Administraţia Putin, impune un regim din ce în ce mai restrictiv mediilor de informare – spunea Alekseieva- Radio Svoboda rămâne la fel de important ca acum 60 de ani.