Câteva gânduri despre certificatele de virginitate

Din experienţa mea de avocat în drept penal, am întâlnit tragica situaţie ca o minoră să fie supusă abuzului fizic deoarece nu a fost de acord cu solicitarea părinţilor ei de a face un test de virginitate.

De prea multe ori, la alte investigaţii la care am participat, unei astfel de proceduri invazive îi urmează o nuntă forţată, lipsire de libertate, ameninţări, loviri sau alte violenţe pornind de la o aşa zisă “onoare lezată a familiei”.

Da, vorbim de cazuri în România secolului XXI, unde există în continuare această practică dureroasă, umilitoare şi traumatizantă, care încălcă drepturile fundamentale ale omului, întăreşte stereotipuri şi reprezintă o altă manifestare a discriminării de gen.

Întreaga procedură, parcursă împotriva voinţei persoanei, este precedată şi urmată de fapte care pot reprezenta infracţiuni. Pentru a coopera la efectuarea testului, o tânără se poate confrunta cu lipsire de libertate, ameninţare, şantaj, hărţuire, violenţă fizică sau psihică, în majoritatea cazurilor din partea rudelor, părinţilor, persoanelor care ar trebui să aibă grijă de ea. Iar cel mai dramatic este că, dacă o persoană ajunge să parcurgă testul în mod forţat, fără să aibă dreptul sau posibilitatea de a spune nu, vorbim, cu toată sinceritatea, de definiţia unui viol. Am avut dosare în care astfel de teste au distrus probe necesare pentru demonstrarea unei agresiuni sexuale. Un examen de 40-50 lei riscă să lase în libertate un agresor periculos, deoarece vor fi distruse probe imposibil de recuperat de către organul de urmărire penală competent.

De ce această practică este discriminatorie?

Testarea virginităţii interferează cu dreptul femeilor la integritate, demnitate, libertate şi este o procedură discriminatorie. Demnitatea, integritatea fizică şi mentală este protejată de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (articolele 1, 2, 3 şi 7). Ştiţi unde am mai întâlnit asemenea abuzuri? În Turcia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ilustrat în mai multe decizii că testarea virginităţii impuse poate echivala cu un tratament degradant care este interzis în temeiul articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi încalcă dreptul la viaţă privată, conform articolului 8.
Astfel de examinări îşi găsesc utilitatea doar în cazuri excepţionale, când e vorba de combaterea infracţiunilor de natură sexuală, şi ar trebui decise în mod imparţial, ca ultim resort, doar de către un magistrat care va ţine cont de protecţia drepturilor fundamentale ale omului, de protecţia persoanei şi de necesitatea probării unei infracţiuni printr-un astfel de test. În rest, mai mare nevoie avem de un personal înalt calificat de medici şi asistente, psihologi şi asistenţi sociali disponibili, gratuit pentru cei care nu îşi permit şi accesibil în condiţii de confidenţialitate absolută pentru victimele abuzurilor sexuale. Un astfel de proces de vindecare, după traume cauzate de agresiuni sexuale, poate începe doar atunci când persoana are încredere şi cere ajutor. Pentru a repara rănile vizibile şi invizibile şi a restabili demnitatea şi a reface încrederea, un răspuns medical eficient necesită compasiune, validare, empatie şi lipsă de prejudecăţi din partea sistemului medical.

Eliberarea de certificate de virginitate oricui, oricând, fără să fie solicitate în mod expres pentru o investigaţie penală, ne păstrează într-o mentalitate depăşită, mai apropiată de proba cearşeafului însângerat din noaptea nunţii decât de emanciparea societăţii atât de necesare în România.

Aici decizii CEDO la care m-am referit:
Yazgul Yilmaz v Turkey, 2011; https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=002-598
Salmanoglu and Polattas v Turkey, 2009; https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-91777