Societate

articolul anterior articolul urmator

În etapa a treia a campaniei de vaccinare ar putea fi înfiinţate centre de tip drive thru. Câte reacţii adverse au fost raportate până acum

0
2 Mar 2021 16:42:18
Autor: News.ro
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că în a treia etapă de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea în marile oraşe a unor centre de vaccinare de tip drive thru. Totodată el a precizat că până la 1 martie au fost raportate peste 5.400 de reacţii adverse la vaccinuri. Vârsta medie a celor care au raportat reacţii este de 39 de ani

„Pentru toată campania de vaccinare sunt prevăzute 750 de centre de vaccinare, toate aceste centre cumulând peste 1.760 de cabinete. Mai spuneam cu alte ocazii, vor putea fi asigurate peste 100.000 de persoane care ar putea fi vaccinate zilnic în toate aceste cabinete de vaccinare. Centrele de tip drive thru sunt prevăzute pentru etapa a treia, în perioada următoare vom identifica locaţiile potrivite şi, eventual, oraşele în care vom lua în calcul înfiinţarea unui astfel de centru de tip drive thru. Pe de altă parte, prioritatea noastră imediată este legată de operaţionalizarea centrelor mobile de vaccinare care să asigure vaccinarea celor din mediul rural, persoanelor care nu au acces la un centru de vaccinare fix şi de asemenea aceste centre vor putea fi activate în momentul în care vom avea o confirmare a calendarului de livrare a dozelor şi vom avea un număr suficient de doze care să ne permitem deschiderea tuturor centrelor”, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, marţi, într-o conferinţă de presă. 

Gheorghiţă a precizat că riscul de irosire a dozelor ar creşte în cazul în care acestea ar fi distribuite medicilor de familie, însă a subliniat că autorităţile iau în calcul folosirea în comun a cabinetelor medicilor de familie din mediul rural unde echipe mobile pot fi trimise, iar locuitorii pot fi vaccinaţi cu sprijinul medicilor de familie. 

El a reamintit utilitatea listei de aşteptare pentru vaccinare în vederea deschiderii tuturor acestor centre.

5.400 de reacţii adverse la vaccinurile anti-Covid-19

De asemenea, Valeriu Gheorghiţă, a arătat că până în prezent au fost raportate peste 5.400 de reacţii adverse la vaccinurile anti-Covid-19, dintre care aproape 1.100 au fost înregistrate în perioada 22- 28 februarie. El a precizat că vârsta media a persoanelor care au raportat reacţii adverse este de 39 de ani.

Valeriu Gheorghiţă a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că rata de incidenţă a reacţiilor adverse este de 3,5 la o mie de doze administrate. 

"Până la data de 1 martie au fost raportate 5.458 de reacţii adverse post vaccinale indezirabile, cu o rată de incidenţă de 3,5 reacţii adverse la 1.000 de doze administrate. În perioada 22 februarie - 28 februarie au fost raportate în total 1.095 de reacţii adverse, 91% dintre ele fiind raportate pe platforma Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, restul fiind raportate la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Vârsta mediană a persoanelor care au raportat aceste reacţii adverse a fost de 39 de ani, deci avem o tendinţă mai degrabă către persoanele de vârstă tânără, din care 64% au fost persoane de sex feminin”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. 

El a explicat că cele mai multe reacţii adverse au fost comune şi minore. 

"În funcţie de severitatea manifestărilor acestor reacţii adverse, a fost raportat, după cum ştim, un singur caz de reacţie severă, un caz de şoc anafilactic pe 21 februarie, care a fost menţionat şi săptămâna precedentă şi restul sunt reacţii clasificate ca fiind comune şi minore, respectând acelaşi procent ca şi manifestare clinică, respectiv 54% vorbim durere la locul de administrare, tumefacţie, erupţie cutanată la locul de administrare a vaccinului, stare de oboseală, febră şi frison, în 36% dintre aceste adverse au fost raportate dureri musculare sau dureri articulare, în 35% dintre situaţii – cefalee, în 13% din cazuri reacţii digestivă, reacţii gastro-intestinale”, a mai precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările