Articol publicitar

În România, doi copii sub 13 ani ajung la spital în comă alcoolică săptămânal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ddddd

Săptămânal,  în medie doi adolescenţi cu vârste între 12 şi 13 ani, fete şi băieţi, ajung în comă alcoolică la Centrul Naţional Antitoxic Pediatric din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Îngrijorător este faptul că sunt multe fete care ajung la spital în această condiţie, iar părinţii sunt şocaţi.

“Nu există niciun tip de alcool mai puţin nociv în cazul copiilor şi adolescenţilor. Alcoolul este nociv şi toxic pentru ei. Vorbim despre nişte organisme care sunt în creştere, în proces de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, până la 18 ani copilul nu ar trebui să consume alcool,” a declarat Dr. Gabriela Niţescu, toxicolog, medic primar pediatru şi  coordonator al Centrului Naţional Antitoxic Pediatric din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” ( & Asociaţia Toxapel).

78% dintre adolescenţii români în vârsta de 16 ani au consumat cel puţin o dată în viaţă o băutură alcoolică, conform ultimei cercetări ESPAD (Proiectul European de Cercetare în Şcoli privind Consumul de Alcool şi alte Droguri).

Acelaşi studiu atestă că 35% dintre minori manifestă un obicei de consum de până la cinci băuturi alcoolice la o ocazie. Acest tip de consum se regaseşte la 42% dintre baieţi şi 27% dintre fete. Cercetătorii trag un semnal de alarmă în ce priveşte riscul de dependenţă şi semnalează ca factor declanşator consumul în cantităţi mici, de la o vârstă fragedă. Dacă vârsta de consum ini­ţial este de 14 ani, riscul este de 4-5 ori mai mare să se dezvolte o dependen­ţă de alcool, fa­ţă de cei care încep să consume la 19 ani.

Adolescenţa şi tentaţiile ei

Iniţierea şi derularea în şcoală a unor activităţi educative centrate pe problematica consumului de alcool reprezintă o necesitate, luând în considerare amploarea fenomenului la noi în ţară, vârsta scăzută a celor care ajung să consume alcool şi, nu în ultimul rând, efectele grave ale consumului asupra vieţii adolescenţilor, cât şi a familiilor din care fac parte,” spune psihologul educaţional Violeta Tapai.

După familie, şcoala este cea de-a doua instanţă de socializare şi are o responsabilitate majoră în educarea, formarea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevilor, precum şi în prevenirea comportamentelor negative ce pot să apară la vârsta adolescenţei.

A-i învăţa pe elevi cum să reziste la presiunea anturajului şi să facă faţă tentaţiilor, a le oferi informaţii pe baza cărora să ia decizii în cunoştinţă de cauză, a-i face să înţeleagă consecinţele şi pericolele la care se pot expune, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care profesorii le pot atinge, prin implementarea unui model de educaţie preventivă eficientă şi de calitate.

“Rămâi în joc! Adolescenţă fără alcool!”  - Campanie de informare şi educare

Iniţiată de Spirits România, asociaţia reprezentativă a producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase din România, împreună cu Federaţia Română de Fotbal şi Mega Image, campania îşi propune să contribuie la susţinerea eforturilor autorităţilor, părinţilor şi cadrelor didactice de informare şi educare privind consecinţ­ele negative ale consumului de alcool în rândul minorilor.

Cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, campania din acest an oferă suport cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi consilierilor şcolari din cadrul cabinetelor de asistenţă psihopedagogică prin elaborarea unui ghid, un instrument de lucru  util care oferă metode educaţ­ionale şi psihopedagogice de prevenire şi contracarare a acestui fenomen.

Realizat împreună cu psihologul educa­ţional Violeta Carmen Tapai, Ministerul Educaţ­iei Naţ­ionale şi editura Intuitext, ghidul va fi lansat în data de 5 iunie 2019.

Pentru mai mai multe informaţii, accesaţi www.consuma-responsabil.ro/suntem-multi  şi https://www.facebook.com/ConsumaResponsabil.SuntemMulti/ .

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite