Societate

articolul anterior articolul urmator

Începem să terminăm?

0
29 Apr 2011 22:25:02
radu paraschivescu

Nimeni nu ne poate lua în serios câtă vreme n-o facem noi înşine. Şi cum s-o facem când aluatul naţional înseamnă băşcălie, luare în pleasnă şi umor rigolatru?

Un vânt de pripeală festivistă suflă, de multă vreme, prin mintea românilor. Există o grabă a inaugurării care trimite cu gândul la viaţa dusă cu ochii pe ceas. Prea multe lucruri se petrec sub tirania clipei, într-o lume care altminteri debordează de vietăţi cronofage. Regizori născuţi în zodia protocolului fixează alandala priorităţile. Tăierea panglicii, tricolore sau nu, devine mai importantă decât ceea ce se află în spatele ei. Motivele se ştiu: şmecherie electorală, orgoliu de partid, ambiţii de pseudo-ctitor etc. Efectul unui asemenea truc are o distanţă de pendulare mică, între ridicol şi grotesc. Nu terminăm la timp ce ne-am propus, dar simţim nevoia să ne împachetăm întârzierea într-un ambalaj cu steluţe şi sclipici. Dacă se poate, s-o elogiem prin reverenţe şi discursuri. Să-i asigurăm un cadru sărbătoresc, în care pupăturile pe obraji, clefăitul prandial şi micul suspin de satisfacţie papilară să coloreze evenimentul. Monumentalizarea lenei, iată o iniţiativă în faţa căreia până şi Oblomov ar simţi, probabil, un junghi de invidie săgetându-i inima. Simpatică naţie, naţia asta română, şi-ar spune el, zguduit în străfundurile-i inerte.

Nu terminăm ceea ce începem şi nu mai începem odată să terminăm. Se poate legitima în afara ţării o populaţie cu un asemenea beteşug intern? Poate ea să fie privită cu interes? Există, în favoarea ei, măcar adierea prezumţiei de onorabilitate? E greu de dat un răspuns pozitiv. Ghiuleaua atârnată la glezna naţiei are un lanţ care roade şi infectează carnea. Nimeni nu ne poate lua în serios câtă vreme n-o facem noi înşine. Şi cum s-o facem când aluatul naţional înseamnă băşcălie, luare în pleasnă şi umor rigolatru? Ce semnale emitem când ne acoperim eşecurile cu scamatorii de PR, cocktailuri şi cortine de catifea? Prea multe întrebări şi niciun răspuns consistent. În locul lui, meniul clasic: coregrafii, potemkiniade şi gargară. Neputinţa îşi joacă muşchii în mijlocul pieţei, iar liota de gură-cască aplaudă şi trage nădejde la ciozvârte pe daiboj. Bâlciul itinerant prezintă un program cu surle şi trâmbiţe („cu turle şi suliţe", cum am auzit nu demult din gura unui politician), în care piesa de rezistenţă e taraba unde se vând iluzii. Crocante ca aerul şi gustoase ca praful.

Cu nişte săptămâni în urmă, bucureştenii au fost invitaţi să profite de ziua porţilor deschise. Porţile erau ale aşa-numitei „Naţional Arena", o structură în a cărei denumire struţocămiliană se regăsesc fiorul patriotic şi zorzonul cosmopolit. Un singur nor s-a oprit nepoliticos pe cerul senin al sărbătorii: arena nu era gata. Vizitatorii au stat la coadă ca să se plimbe printr-un şantier, servind drept decor pentru delirul propagandistic al lui Sorin Oprescu. La scurt timp după această întâmplare, autorităţile clujene au suferit o criză de mimetism şi-au decis că şi noul stadion al Universităţii, botezat, cu o risipă de fantezie pur latină, „Cluj Arena", ar merita ceva asemănător. A urmat o nouă zi a porţilor deschise, în care oaspeţii ardeleni au constatat că giuvaierul de stadion e la fel de neterminat ca frăţânele din Bucureşti. Prin urmare, două lufturi în zece zile. Nu-i cam mult? Dacă da, poate c-ar fi decent să terminăm lucrurile înainte de-a le înfăţişa drept mari isprăvi. Dacă nu, n-avem decât să organizăm spectacole de acelaşi tip pe autostrăzile neterminate, în faţa blocurilor abandonate de constructori, în pieţele amenajate pe sfert sau în staţiile de metrou aproape gata. În fond, n-ar fi primele minciuni pe care propriii lor rostitori ni le plasează pe post de adevăruri. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările