Societate

articolul anterior articolul urmator

În marginea istoriei

3
3 May 2018 13:53:37
Petre Barbu

Ce-a fost în mintea ta când ai acceptat: „Da, vin la emisiune, cu mare plăcere“? Ce ipocrizie, „cu mare plăcere“. Poftim, du-te la emisiune, să te faci de râsu’ lumii!

În această după-amiază, oamenii serioşi îşi scot familiile la terase, la bere şi mici, se bucură de soare, de prieteni, de viaţă. Tu te uiţi la snooker pe Eurosport, aştepţi să se facă ora ca să pleci la Radio, ca să dai un interviu despre oraşul tău dezindustrializat, asta e tema, oraşele care au trăit drama dispariţiei fabricilor şi uzinelor în ultimele două decenii, cine te-a pus să accepţi?, habar n-ai cine joacă la masă, te uiţi la bilele colorate căutându-ţi amintiri din urmă cu 35 de ani din oraşul tău, în care te-ai născut, ai învăţat, te-ai îndrăgostit, eşti panicat, amintirile tale sunt haotice, te enervează geometria perfectă a bilelor de snooker, vezi!, n-ai stofă de impostor, mai bine dă un telefon producătorului şi spune-i că te-a lovit o criză de rinichi, să bage muzică, să se descurce!, nu e treaba ta să povesteşti despre acel oraş, n-ai dreptul să vorbeşti, ce ştii tu despre muncitorii din combinatul siderurgic din anii săi de glorie?, despre şantierul naval?, despre uzina mecanică?, n-ai muncit nici măcar o zi în fabrica de detergenţi, care a fost rasă de pe faţa pământului de rechinii imobiliari ai prezentului, e sătulă lumea de nostalgii, mai vii şi tu cu amintirile tale pline de metafore răsuflate, „combinatul se întindea ca un dinozaur obosit“, asta vrei să spui la interviu?, penibil!, măcar Sorin a muncit în combinat, şi-a spart capul alergând ca să intre în schimbul trei, s-a împiedicat de şina de cale ferată şi i-a intrat un piron în frunte, ţi-a povestit că nu mai vedea din cauza sângelui care-i şiroia pe faţă, era să moară, Bogdan a muncit ca inginer în oţelărie şi Brăduţ în uzina de turnat elice, poftim!, prietenii tăi au muncit, ei ştiu ce-i munca, ce-i sacrificiul, ei trebuie să vorbească, nu tu!, un impostor, un spectator în marginea istoriei, schimbă-ţi hainele de interviu şi vezi cine joacă, până la ultimul frame! Nimic nu te mai leagă de acel oraş. Doar amintirile unor înmormântări şi parastase. Ai o relaţie mult mai bună cu morţii şi nicio relaţie cu cei vii. Pe prietenii rămaşi acolo i-ai umilit. Nu-ţi mai exhiba regretele, că nu te crede niciun ascultător! Rămâi aici, la snooker, în anonimat!

Nimic nu te mai leagă de acel oraş. Doar amintirile unor înmormântări şi parastase.

Ce-ai putea să povesteşti? Despre oamenii din cartier, pe care-i vedeai în fiecare dimineaţă alergând la staţie, să prindă tramvaiul care-i lăsa în poarta combinatului. Îi însoţeai cu privirea de la fereastra bucătăriei. Mulţimea îţi umplea sufletul de putere. Erai cu ei. Parcă te molipsea de vitalitate misterioasă, în fiecare dimineaţă. Asta nu poţi să uiţi, energia lor! Şi acum îţi vine să cauţi acea mulţime muncitoare în amintirile tale obosite, ca s-o simţi, s-o îmbrăţişezi cu toate puterile tale, să-ţi redea tot ce-ai pierdut, numai asta a rămas din oraşul tău, o mulţime de oameni, în fiecare dimineaţă, n-ai cum s-o relatezi într-un interviu la radio. Mai bine o strângi în braţe, acum, este a ta, numai a ta şi fereşte-o de bilele colorate de snooker care vin spre tine, ameninţătoare!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Sârbul Vasile
3.05.2018, 14:22:55

... omul nu poate trai fara munca si fara un rost al lui; se degradeaza si devine fiara. Cine a zis? Cred ca... Nu mai retin, dar a zis bine.

+1 (1 vot)
of of
3.05.2018, 15:08:02

Îmi amintesc mulțimea despre care vorbiți. Când, pe la 18 ani, am ieșit pentru prima oară pe poarta casei înainte de 7 dimineața, pentru o slujbă temporară, am dat de ea. Nu știam că există. Orașul nu avea, încă, autobuze și toată lumea grăbea spre muncă. Intrând în mersul ei te simțeai parte a unui întreg. Nici eu nu am uitat. Mulțumesc. Îmi place cum amintirile dumneavoastră le trezesc pe ale mele. Le credeam pierdute.

+1 (1 vot)
Ilim
4.05.2018, 06:04:43

Da, retraind amintirile de-atunci nu am decat nostalgia tineretii, dar nimic mai mult..nu m-am simtit niciodata ca parte a unui intreg in acea multime grabita sa apuce sa intre, sa nu se inchida poarta. Apoi, intregul acela era doar aparent un intreg: o data ce intrai acolo, intregul de monolit se diviza in smecheri, dar prosti si in cinstiti destepti, dar tot prosti, sau poate doar lasi.. Divizarea intregului se mentinea si cand ieseai de pe poarta fabricii mai ales in ziua de salariu: unii dadeau fuga la CEC, altii acasa la copii si nevasta , iar altii se opreau la carciuma. Esenta acestei divizari a intregului, se mentine si astazi si nu numai la noi, ci in lumea intreaga si nu doar la marginea istoriei, ci este istoria insasi .

+2 (2 voturi)