Însemnările unui octogenar (III)

Nu sunt monarhist, repet, dar nu pot să nu scot în lumină cu admiraţie virtutea funeraliilor naţionale regale de a răscoli sufletul unei ţări întregi şi de a o solidariza nobil în smerenia şi preţuirea şi respectul şi recunoştinţa meritate faţă de un Rege adevărat, modest şi cuminte şi înţelept şi răbdător devotat în dragostea şi slujirea faţă de neamul nostru.

Smerenia şi lehamitea

Dar tot astfel, nu mă pot opri să nu scot la lumină şi să subliniez apăsat faptul că smerenia aceasta a izbucnit exploziv şi ca un reflex al lehamitei şi al urii faţă de politicianismul veros ai cărui reprezentanţi mitocani şi semi-analfabeţi de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga eşicherului politic, lacomi şi fără ruşine au jupuit ţara de vie şi s-au îmbogăţit cu averile ei şi vânzând-o pe veresie sau cu la fel de neruşinate comisioane şi au făcut din viaţa noastră socială o tarabă şi o sordidă mahala.

Ce să mai spui despre aceştia dacă, la televiziune, unul dintre ei, cu orgoliul ignoranţei, a spus ce ştia el despre regele Regele Mihai I şi anume a fost că acesta era fiul Reginei Maria şi al Regelui Carol I?!

Din păcate, aceşti reprezentanţi ai aleşilor noştri, până la funeralii republicani înveteraţi, s-au trezit brusc descoperind că monarhia ar putea fi salvatoarea noastră astăzi şi au şi propus un referendum pe tema alegerii între republică şi monarhie.

Vă imaginaţi cine sunt aceşti politicieni care şi-au asumat conducerea şi apărarea identităţii naţiunii.

Iată cum Caragiale a ajuns în zilele noastre un biet copil.

Imaginaţi-vă, de asemenea, cum am ajuns noi să fim chemaţi să asistăm la o nouă înfăţişare şi reprezentare a piesei lui Caragiale „D'ale carnavalului  jucată cu actori mediocri.

De unde fireşte şi apartéul frizerului şi subchirurgului Nae Girimea din scena 8, actul al III-lea, ale comediei „D'ale carnavalului“:

„-A murit francul!“

*

Apariţia unei cărţi remarcabile

A ieşit de curând la prestigioasa RAO, editura boicotată zgomotos la recentul Târg Gaudeamus de către jalnici slujnicari politici de ocazie jenantă, o excepţională biografie scriitoricească a celebrului romancier care a cucerit globul în cea de-a doua jumătate a veacului XX şi-l cucereşte şi astăzi, Gabriel Garcia Marquez, creatorul realismului magic devenit legendă prin romanele sale şi îndeosebi prin paginile din „Un veac de singurătate“ şi „Toamna patriarhului“ şi, mai ales, din nuvela „Funeraliile Mamei Mari“.

Autorul biografiei, cel mai bun prieten al lui Gabo, gazetarul şi scriitorul columbian Plinio Apuleyo Mendoza, martorul fidel al formării şi debutului şi consacrării lui Marquez, ne face părtaşi ai laboratorului intim al scriitorului celebru şi ne face să înţelegem cum a ajuns acesta să creeze marele romane politice care au dat măsura dictaturilor sud-americane şi nu numai sud-americane şi să descrie prăbuşirea însângerată a atâtor democraţii şi speranţe democratice în ţări care nu au putut face faţă agresiunii tăvălugului globalizării şi imperialismului colonialist de astăzi.

Cartea este scrisă cu un farmec rar de jurnalist şi prozator înnăscut şi este însoţită de scrisori ale lui Gabriel Marquez, revelatoare şi tulburătoare.

Este o carte care ne face şi pe noi să ne înţelegem mai bine în zbuciumul nostru dintre smerenie şi lehamite şi ne spovedeşte numai bine în Ajunul Crăciunului 2017.

P.S.  La mulţi ani, cititorilor mei!

Ne revedem sigur vineri, 12 ianuarie 2018.