Între „Aşa a vrut Dumnezeu“ şi „Dracu’ ştie“ e omul!

Întotdeauna în momentele cele mai grele, Dumnezeu îmi vorbeşte. Clar şi răspicat. Îmi spune să iubesc necondiţionat, să respect şi să iert. Mă provoacă să zâmbesc mai mult, chiar şi atunci când îmi este greu. Sigur vorbeşte tuturor, numai că de multe ori nu mai vrem să-L auzim. Bineînţeles că şi Răul ne îndeamnă. El ne spune de orgoliu, invidie, avuţie, mânie etc. şi ceea ce ne suflă în ureche ne face uneori să-i urmăm ideile.

În momentele de cumpănă ale vieţii, îngerii şi demonii dau lupte pentru sufletul nostru. Nu e o luptă fizică între Bine şi Rău, ci e mai degrabă un expozeu pe care cele două părţi îl fac în faţa noastră. „Fă aia!“, „Nu te lăsa călcat în picioare!“, „Îndură şi iubeşte!“, „Nu ceda tentaţiei“ etc., nu sunt nişte „porunci“ pe care le primim, ci mai degrabă nişte îndemnuri din care noi alegem ce ne convine şi ce ne reprezintă. Astfel, în momentul în care realizăm că fiecare dintre noi acţionăm voit, ca urmare a propriilor noastre decizii, „Aşa a vrut Dumnezeu“ sau „Dracu’ m-a pus!“ se goleşte de conţinut.

Am greşit de mult prea multe ori în ceea ce am ales şi sunt sigur că voi mai face. Fără să-mi propun, am făcut oameni să sufere şi am adus supărare în sufletul celor dragi. De multe ori am reuşit să scot ce e mai rău de la cei din jurul meu şi am scos la suprafaţă lucruri pe care chiar si cei cu care eram în contact nu erau conştienţi că le au. Le-am făcut fără să înţeleg ce fac şi fără să-mi doresc jignirea sau umilirea aproapelui, însă asta nu mă scuză cu nimic. În acele momente m-am gândit doar la mine, la orgoliul şi la mândria mea. Am făcut şi multe lucruri bune, lucruri care i-au făcut pe cei din jur să se bucure de frumuseţea omului care fiecare dintre ei este, şi tare m-am bucurat când deciziile mele i-au făcut să vadă cât de simplă şi frumoasă este viaţa atunci când au/am sufletul luminat. Pe astea le-am făcut doar pentru că m-am gândit la „noi“ şi la ceea ce e bine pentru mai mulţi, chiar dacă mie, pe termen scurt, nu-mi era cel mai bine. De fapt, cred că aici e dilema când fac exerciţiul liberului arbitru: trăiesc în „astăzi pentru astăzi“ sau înţeleg că uneori trebuie ca prin astăzi să pregătesc ziua de mâine? Sunt în stare să muncesc şi să rabd, uneori cu fruntea plecată în smerenie şi umilinţa solidarităţii, pentru ca mâine să ne fie tuturor mai bine sau mă gândesc doar la ceea ce mă face „fericit“  în acest moment?

Solidaritate, iubire, respect. Sacrificiu, altruism, comunitate. Cam astea sunt învăţăturile lui Dumnezeu pe care îngerii Lui mi le şoptesc în momente de restrişte. Sunt sigur că nu numai mie mi se murmură aceste idei şi ca ele ne sunt şoptite tuturor, indiferent de vârstă şi categorie socială. Vă puteţi da seama cât de puternică ar fi lumea dacă am putea să punem în practică aceste simple provocări? Vă puteţi închipui câte suflete ar fi eliberate şi câte vieţi ar fi mai plăcute? Puteţi oare înţelege de ce, de foarte multe ori, alegem orgoliile, frustrările şi pizma în locul valorilor care ne-ar face să înflorim cu toţii?

Astăzi este ziua în care Dumnezeu Fiul s-a arătat lumii şi a purces în drumul răbdării, iubirii şi sacrificiului care ne-a salvat pe toţi! Este ziua în care suntem îndemnaţi să înţelegem că Mântuirea nu poate fi atinsă de cei ce nu reuşesc să se ridice deasupra propriului său orgoliu. Este ziua în care, la fiecare început de an, suntem provocaţi ca în anul care începe, să luam în seamă, în luptele ce vor urma pe parcursul anului între El şi Rău, ceea ce El ne-a învăţat.

Bineînţeles, ca întotdeauna, şi această alegere este la îndemâna noastră!