Între non-partizanat şi neimplicare civică

În România există la ora actuală, conform registrului naţional ONG 56 423 de asociaţii, 17 481 de fundaţii, 910 federaţii şi 678 de uniuni. La un calcul simplu există 75 492 de diverse forme de organizare care au într-un fel sau altul legătură cu implicarea civică. Implicare de cele mai multe ori non-partizană care se manifestă în toate modurile posibile şi imposibile.

Dacă ţinem cont de faptul că pentru a forma un ONG ai nevoie de minim 3 persoane aflăm că minim 226 476 de ongişti activează pe teritoriul României, într-un cadru organizat, în baza legilor ce guvernează statul român.

De ce această statistică seacă şi mai ales minimală? Pentru că România trece în această perioadă printr-o puternică criză politică şi mai ales economică. Politicienii şi-au ascuţit armele şi acum le fac să zăngăne în spaţiul public fiecare asumându-şi adevărul absolut. Poporul este dezorientat şi nu a dat dreptate nici unei tabere, reuşind printr-o prezenţă mare, dar insuficientă, la referendum, să lase decizia finală în mâinile a 9 judecători.

Cei mai activi cetăţeni ai ţării, voluntarii implicaţi în diverse proiecte care de care mai pline de elan creator parca nu există în tot acest timp. Se ascund în spatele nonpartizanatului sau chiar în spatele mincinoasei sintagme “apolitic” pentru a nu îşi exprima punctul de vedere asupra nebuniei care ne înconjoară. Se declară scârbiţi de mizeria morală în care se scaldă clasa politică şi o dată cu ea întrega societate românească dar nu ies în lumina reflectoarelor pentru a da exemple de bună practică.

Uită că omul cetăţii, voluntarul implicat în schimbarea în bine a societăţii are nu numai dreptul ci şi obligaţia de a se implica în bunul mers al vieţii sociale. Civismul este singura soluţie care poate scoate România din marasmul în care se scaldă. Iara cei minim 226 476 de mii de cetăţeni activi nu par a face mare lucru în acest sens.

Această neimplicare civică a dat şi dă ocazia clasei politice să-şi facă de cap în continuare. Să nu aibă limite şi nici restricţii de orice fel. Şi pentru a nu ignora cea mai interesantă clasă de voluntari care “uită” să se implice, să aducem în lumină organizaţiile studenţeşti. Sunt studenţii, viitorii lideri ai societăţii, speranţa în mai bine a unui popor.

Reprezentanţii lor vorbesc frumos, au abordări europene chiar şi participă la cel puţin 30-40 de traininguri pe an. Îşi asumă reprezentarea a sute, mii, unii chiar a sute de mii de studenţi dar tac când România trece printr-o criză de proporţii uriaşe. Îşi uită verbele prin sertarele căptuşite cu diplome care de care mai stralucitoare şi se ascund în spatele aceloraşi sintagme prăfuite asezonate cu europenismul Politically Correct.

Concluzia? E simplă. La muncă dragi voluntari ai societăţii civile. Puneţi osul la bătaie şi ieşiţi la lumină. Arătaţi că nu sunteţi simple statistici în registrul naţional al ONG!