Societate

articolul anterior articolul urmator

Şantajiştii din presa noastră de azi ar trebui să înveţe de la presa interbelică!

4
20 Sep 2015 16:58:58
Ion Cristoiu

Găsesc, de fapt, regăsesc în „Patul lui Procust“ al lui Camil Petrescu, o afacere din lumea presei interbelice: unul dintre fruntaşii liberali, Anibal Dimescu (nume fictiv în roman) responsabil de surghiunirea lui Nae Gheorghidiu de către conducerea PNL, devine ţinta campaniilor din „Veacul“, ziar finanţat de coruptul politician.

Duşmanul părea inatacabil. Ciomăgarii Mogulului n-aveau încotro: se mulţumeau să dea în el cu pamflete, caricaturi, notiţe răutăcioase. Totuşi, acestea erau săgeţi boante faţă de glontele care e totdeauna un document într-o campanie de presă. Când se resemnase deja, redacţia se pomeneşte cu „un dosar a cărui publicare scotea pe acest fruntaş nu numai din viaţa politică, dar şi din cea publică“.
 
Fred Vasilescu, personajul narator al acestei părţi din roman, crede că dosarul „a fost trimis de o femeie, care n-a ţinut să păstreze, pentru folos personal, un asemenea document”.
 
„Pagina era gata, aproape culeasă, cu clişee fotografice şi facsimile care ar fi produs senzaţie”, când mogulul Nae Gheorghidiu, aflând de material, a cerut scoaterea paginii din ziar şi aducerea acesteia acasă la el.
 
Fred Vasilescu notează mai departe, minuţios:
„A împachetat-o frumos şi a chemat la telefon, chiar de la noi, din birou, pe cel ameninţat. Eram şi eu acasă... «Alo... domnul Anibal Dimescu?... foarte bine... Aci, Nae Gheorghidiu...» Nu ştiu ce mutră a făcut celălalt, dar cel de lângă noi avea fălcile rase, mari, căzute, dar ochii verzi, stinşi totdeauna, îi avea acum ficşi, îşi absorbea buzele... M-a uimit ce palid devenise. I se vedeau, mai puţine, dar clare ca o stropeală roşie, păienjenişurile vaselor sângerii din obrajii căzuţi, din spinarea nasului poros şi coroiat. Şedea în fotoliul larg, de piele neagră burducată, împărţit în romburi molâi de uzură. Avea emoţia unui debutant... dar, făcând o sforţare de bolnav cu voinţă, a vorbit cu un aer de familiaritate, de indiferenţă şi bunăvoinţă de neaşteptat: «Uite ce e, dragă, una din gazetele de după-amiază pregătea pentru astăzi o pagină de necuviinţe la adresa dumitale, pe baza unor documente probabil apocrife...» Şi se strâmba ţuguind buzele, ca un dos de găină, chiar la telefon. A tuşit puţin, hm... hm!... «Întâmplător am aflat, din fericire la timp, şi sunt bucuros că am avut atâta trecere ca să împiedic apariţia... Îţi trimit foaia, în corectură, ca să vezi despre ce e vorba şi eventual să iei măsuri... Pretinsele documente eu nu le-am văzut.» Cred că omul nevăzut de la capătul firului a leşinat, după ce a bâlbâit câteva vorbe amărâte, la care Nae Gheorghidiu a mai adăogat: «Ţi-am telefonat ca să fii acasă şi să primeşti personal corectura, să nu cadă, cine ştie, în mâinile cuiva. La revedere, la revedere.“
 
Urmările sunt previzibile. Foaia gata de tipar ajunge la Anibal Dimescu.
 
Se înţelege că materialul n-avea să apară în veci.
 
Se înţelege că Nae Gheorghidiu şi Anibal Dimescu devin cei mai buni prieteni:
„Au devenit de atunci, el şi Anibal Dimescu, cei mai buni prieteni... Nae Gheorghidiu a căpătat o sinceră afecţiune pentru celălalt... I se părea acum, nu ştiu cum, mai uman prin greşeala lui, mai aproape de sufletul lui, şi-l iubea. A început să-i laude calităţile politice cu o ostentaţie exagerată. Au fost mai târziu mereu alături, mai pe toate chestiunile.“
 
Anumite note ale acestei istorii mă fac să tresar: sunarea celuilalt, precizarea: „pretinsele documente“, trimiterea foii şi reacţia victimei  îmi amintesc limpede de procedura de şantaj folosită de Pamfil Şeicaru.
 
Victima era contactată, i se trimitea şpaltul (cu precizarea însă, aş vrea să ştiu dacă sunt adevărate), celălalt răspundea un pic mai târziu că nu-i adevărat şi, evident, ataşa o sumă de bani.
 
Să se fi inspirat Camil Petrescu din viaţa şi activitatea lui Pamfil Şeicaru?
 
Oricum,  şantajiştii din presa noastră de azi ar trebui să înveţe de la presa interbelică!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

George Militaru
20.09.2015, 21:25:41

De multa vreme comentariile facute pe marginea romanului au fost foarte diferite, avand un element comun: (Citate din http://www.autorii.com/scriitori/camil-petrescu/patul-lui-procust-comentariu-literar-romanul-subiectiv-de-analiza-psihologica.php) 1. "Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane)" 2. "...aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". 3. " Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta": ..."eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea" ("Teze si antiteze. Eseuri alese")." 4. "Analizand estetica literara a lui Marcel Proust ("Noua structura si opera lui Marcel Proust" - titlul conferintei si al articolului publicaT) si luand ca opera exemplificatoare cel mai sugestiv roman al sau, "in cautarea timpului pierdut", Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Din mine insumi, eu nu pot Iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai." Cam asta era, pe atunci, difrenta dintre literar si gazetaresc, diferenta care azi a murit. Locul ei este/a fost luat de aceasta "galceavă a Ionorogului cu lumea", bine orhestrată si finantata din centre nationale (unele internationale sau chiar globale) de manipulare.

+1 (1 vot)
Lian Berthold
20.09.2015, 21:40:39

Mihail Sebastian - Ultima Oră (sau Afacerea Protar, cum a fost rebotezată ulterior).

El Futadores
21.09.2015, 04:00:24

SANTAJISTI IN PRESA ROMANEASCA ? IMPOSIBIIIIIIIIIIIIIL... SERIOS NEA MAISTRE ? PE LA EVENIMENTUL ZILEI S-OR GASI, CE ZICI ?

+1 (3 voturi)
of of
21.09.2015, 08:24:39

Ciudată concluzie. Sugerați ziariștilor să recurgă la șantaj, ca sursă a avantajelor și ”prieteniilor” ulterioare?

-1 (1 vot)
Modifică Setările