Şapte perspective pe care nu le ia în calcul „advertorialul“ pro-avort din „Libertatea“

“Libertatea” publică un text de propagandă pro-avort în care copiii văzuţi la ecografie sunt numiţi „viermişori”. Textul îi acuză şi condamnă pe medicii care refuză să facă avort din motive de conştiinţă.

De asemenea, articolul ne mai spune că BOR ar purta o parte de vină pentru întreaga situaţie – vrem spitale unde să facem avorturi, nu biserici. Materialul se vrea un text jurnalistic echilibrat, însă este doar un text de propagandă, cu sursele de finanţare la vedere.

Iată ce perspective ar fi fost firesc să ia în calcul textul, ca să fie într-adevăr un material jurnalistic echilibrat.

1. Perspectiva copiilor. Copiii din uter nu sunt şi nu pot să fie numiţi în nici un fel „viermişori” – asta e doar o manipulare a limbajului. În fapt, tactica preferată a propagandei industriei avortului este să insiste că nu se poate defini clar momentul în care fătul devine o fiinţă umană; că întrebarea este una teologică sau morală sau filozofică, şi nu una ştiinţifică. Fetologia arată însă, fără drept de apel, că viaţa începe în momentul fecundării.

2. Perspectiva drepturilor fundamentale ale omului. Principalul drept fundamental al unei fiinţe umane este dreptul la viaţă. Fiinţele umane au multe culori ale pielii, sunt bărbaţi şi femei, pitici, oameni normali sau giganţi, copii, tineri şi bătrâni; sunt oameni care suferă de diverse boli şi au diverse handicapuri; există chiar oameni care nu simt deloc durerea – dar toţi, indiferent de culoare a pielii, sex şi vârstă, au ceva în comun: şi anume, că sunt oameni. Iar asta le asigură dreptul fundamental la viaţă. Adică, nu avem dreptul să-i ucidem. Cât de raţional e să spui că viaţa începe la trei luni, sau la şase luni, sau la nouă luni de sarcină, aşa cum votează într-o ţară sau alta Parlamentul?

3. Perspectiva tratatelor internaţionale. Nicăieri în tratatele internaţionale nu este precizat că ar exista „dreptul la avort”; în toate tratatele există doar dreptul fundamental la viaţă. Să-i declari pe unii suboameni în funcţie de sex sau de vârstă este o formă de discriminare asimilabilă rasismului – în fapt, naziştii, bolşevicii şi toate regimurile totalitare moderne şi-au comis masacrele prin faptul că au decretat că unii (o categorie) sunt mai puţin oameni decât alţii.

4. Perspectiva femeilor. Da, textul susţine că ar milita pentru „drepturile femeilor”. Dar, aşa cum arată Alexandra Nadane, 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta; 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul unui singur bărbat; rata SINUCIDERILOR în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare decât în rândul celor care nu au făcut. Cum aperi perspectiva femeilor, când în majoritatea covârşitoare a cazurilor femeile sunt ÎMPINSE şi FORŢATE să facă avort, şi nu au nici o altă opţiune, în afară de avort? Perspectiva femeilor o aperi, sau perspectiva industriei avorturilor, care finanţează direct sau indirect acest tip de propagandă?

5. Perspectiva Jurământului lui Hippocrate. Ceea ce nu spune articolul este că jurământul lui Hippocrate conţine în varianta lui completă (originară) un paragraf prin care medicul se angajează să nu provoace întreruperi de sarcină. „Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede”, spune legământul medical. Chiar si în varianta contemporană a jurământului, adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975, apare o referire la protejarea vieţii copiilor nenăscuţi: „Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii".

6. Perspectiva medicilor. Articolul dă exemplul ipotetic (cel mai probabil) al unei studente la medicină căreia i se refuză un avort, într-un spital. Dar medicii despre care este vorba în articol – în fapt, toţi medicii – au depus jurământul lui Hippocrate, care include în varianta lui completă (originară) pasajul citat mai sus. În plus, aşa cum arătam la punctul 2, fetologia arată clar că viaţa umană începe în momentul fecundării; şi este un nonsens să spui că viaţa începe la trei luni, la şase sau la nouă, aşa cum votează într-o ţară sau alta Parlamentul. Acea studentă nu ar trebui să ştie (şi) aceste lucruri – mai ales dacă vorbim despre o studentă la medicină? În plus, în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda şi în multe alte ţări occidentale există o mişcare civică foarte puternică ce apără dreptul medicilor de a refuza să facă un avort, pe motive de conştiinţă (un exemplu aici). Presiunea pusă asupra medicilor pentru a încălca jurământul lui Hippocrate şi pentru a acţiona împotriva propriei conştiinţe este, pur şi simplu, o formă total inacceptabilă de bullying.

7. Perspectiva morală. Articolul nu aduce în discuţie, în fapt, nicăieri aceată perspectivă. Papa Francisc, mult lăudat de presa progresistă de la noi, inclusiv de cotidianul „Libertatea”, a arătat recent că a avorta un copil este echivalent cu „să angajezi un asasin plătit pentru a rezolva o problemă”. Şi a adăugat apoi răspicat: „nici o fiinţă umană nu este incompatibilă cu viaţa”.

Încă ceva, apropo de sloganul „my body, my choice” folosit de propaganda pro-avort. De acord, însă corpul unei femei nu are două capete, patru mâini, patru picioare şi patruzeci de degete. Iar dreptul de a fi stăpân pe propriul corp vine împreună cu responsabilitatea de a te comporta moral şi raţional – astfel încât să nu fii nevoit să angajezi un criminal plătit ca să rezolvi o problemă; nu fac aici decât să-l citez pe Papa Francisc, de la punctul de mai sus.

În sfârşit, ce nu ne mai spune articolul (advertorialul?) din Libertatea este că în România în perioada 1958-2016 au fost făcute 22.832.650 avorturi. Aşadar, încă o Românie a fost avortată, în ultimele şase decenii. Să ne amintim de asta când ne mai întrebăm de ce nu avem suficienţi politicieni buni, profesori buni, sportivi buni – şi jurnalişti oneşti, care să scrie materiale jurnalistice, şi nu advertoriale.

Închei cu o întrebare deschisă pe care ne-o ridică Sir Roger Scruton. E oare firesc, este raţional, este civilizat să acordăm toate drepturile femeii însăcrinate, şi nici un drept copilului?