Societate

articolul anterior articolul urmator

Şi altele

69
24 Dec 2018 10:12:43
Traian Ungureanu

De aproape 30 de ani, la fiecare Crăciun, o pantă fericit înclinată se pune la dispoziţia vieţii româneşti şi îi îngăduie să alunece în euforie pioasă. Toată lumea e cotropită de un optimism nebănuit şi îşi urează herghelii de miracole medicale, economice sau politice.

O amnezie plenară trimite în surghiun realitatea adunată în 30 de ani de frustrări. Apoi, încă purtînd urmele vagi ale machiajului festiv, aceeaşi lume se întoarce la nervii, porcăriile şi iluziile de fiecare zi pe care le continuă pînă la următorul Crăciun. Nu e nimic inuman în acest salt cu rezervorul gol peste starea de fapt. Dar cifrele rotunde ştiu să pună probleme pătrate.

După 30 de ani de regim nou, România nu se mai poate considera o societate la început de drum. Ţara a trecut de emoţia şi de scuza debutului. Noutatea lumii noi nu mai e nouă. Putem privi, lung şi cuprinzător, înapoi. Lumea nouă are, deja, o istorie. Propria istorie. Cîteva socoteli aducătoare de riduri, spun că manifestantul din Piaţa Universităţii e, acum, în pragul pensiei. Şi că am însoţit, răbdat sau consumat a doua generaţie de lideri şi figuri publice democrate. Mai important, va trebui să acceptăm că toţi cei ce se apropie de maturitate s-au născut după ce lumea veche a comunismului a căzut.

Alunecarea din comunism şi transformarea lui într-o amintire fără sunet, imagine şi morală e cea mai importantă mutaţie pe care România va trebui să o încorporeze în vremurile ce vin. Referinţa şi memoria comunismului dispar, fără să fi lăsat în urmă loc de bună ziua şi sinistră noaptea. 40 de ani de umilinţă, prostie şi dezumanizare  se retrag într-o lipsă de sens deplină. 

În absenţa acestei acestui petec de hartă, catastrofa comunistă va fi un deşeu inexplicabil. Nu o dramă umană colosală, în stare să îndrume, cu gijă, un secol, ci o defecţiune remediată fără complicaţii - aşa cum se cumpără un mobil nou în locul rablei care a decedat. Tragedia comunistă va cădea, neremarcată, peste bord. Vom constata, iar, că absenţa înlocuieşte esenţa în momentele noastre de răscruce.

Ce credeam şi ce aşteptam în 1989 e uşor de spus. Mai toată lumea voia să scape de lipsuri. Viaţa era o mizerie înecată în soia şi frig. Unii - puţini, uitaţi sau decedaţi - voiau democraţie, într-o ţară eliberată de comunism. Dar asta nu însemna că eram o naţiune dumirită. Eram o masă pestriţă şi ameţită de foame, bîntuită de frică şi ruptă de lume.

După 40 de ani de îndoctrinare şi izolare comunistă, cea mai mare parte a lumii româneşti trăia convinsă că viaţa e o ocupaţie animalică, dar ţara se dezvoltă. Că avem o bază industrială impunătoare şi că, după cîteva corecţii elementare, va fi bine. Noi vom avea de toate, iar ţara va fi un competitor adevărat.

Secretul acestui amestec de dorinţe şi proiecţii e azi anatema: România ar fi fost mulţumită cu nivelul de trai şi cu deschiderea culturală pe care le vedea în Iugoslavia. Să nu uităm: pe atunci, Iugoslavia făcea figura unui mini-paradis vecin şi rîvnit. Aşa arătau, în genere, dorinţele şi speranţele lumii româneşti, acum 30 de ani. Pe scurt: diminuarea sau încetarea controlului securist şi de partid, sfîrşitul cozilor în stradă şi al gerului în casă, mîncare, benzină, încălzire, fotbal, muzică şi filme televizate în culori şi, poate, cîte o  călătorie în occident.

Ce s-a întîmplat mai departe? S-a întîmplat că, în timpul visului preliminar, am uitat sau ignorat slăbiciunea societăţii şi forţa negativă a stăpînilor ei.

Imediat ce a devenit liberă, o parte a societăţii a trecut la năzuinţe şi revendicări mult mai profunde decît formula iugoslavă. O minoritate - acea minoritate care invoca şuşotit democraţia şi înainte de 1989 - a început să facă presiuni pentru libertate politică integrală, economie de piaţă şi drept neîngrădit de exprimare. Toate admirabile şi fără acoperire. Nu e o vină. Lumea bună şi instruită urma legea compensaţiei prin sublimare şi îşi înlocuia, astfel, pasivitatea istorică.

Cealaltă parte a societăţii a rămas la datele formulei iugoslave şi a fost bine reprezentată politic de cei ce meşteriseră comedia revoluţionară. Partidul alcătuit din fosta administraţie comunistă se debarasase, fără pierderi, de Ceauşescu şi prelua majoritatea socială.  

Această împărţire e neatinsă de 30 de ani. Ea ea este şi va fi totuna cu istoria politică a României post-comuniste. Divergenţa de valori, interese, culpe şi alibiuri care desparte aceste două grupuri s-a mutat intact, din comunism în lumea nouă. Ea a dat rezultatul fiecărui rînd de alegeri şi a continuat să lărgească ruptura.

Ceea ce nu înseamnă că timpul a trecut degeaba. Ca întotdeauna cînd istoria unei naţiuni stă pe o contradicţie netranşată, ambiguitatea produce efecte. Iată de ce putem vorbi, azi, pe larg despre consecinţele ambivalenţei într-o ţară care a adoptat formal agenda radicalilor democraţi dar funcţionează practic în logica  majorităţii ”iugoslave”. Alimentată de acest motor schizoid, România a rămas pe loc, ocupată să îşi trăiască şi alimenteze conflictul intern.

Sub acest blocaj garantat, singura mişcare vizibilă a fost şi este desprinderea. O treime din tineret - adică din populaţia între 15 şi 35 de ani - a părăsit ţara. 3,5 milioane de tineri au plecat din România. Lor li se adaogă aproape 2 milioane de oameni în vîrstă de peste 35 de ani. Astfel, primul şi cel mai important răspuns la întrebările fireşti după 30 de ani e clar: noul regim nu a putut face faţă potenţialului propriei societăţi. Răspunsul e cu atît mai şocant cu cît nimeni n-a bănuit că aşa ceva e posibil. Materiale sau ideale, năzuinţele românilor aflaţi în pragul lui 1989 erau, totuşi, naţionale. Nimeni nu paria pe exod. Migraţia şi renunţarea la România au început să se reverse catastrofal, la 10 ani după 1989. O parte vitală a societăţii a demisionat în dezinteres naţional.    

Catastrofa socială prin care trecem pune cruce oricărei dezbateri despre meritele sau lipsa de merite a sistemului care a administrat libertatea. România va fi, curînd, o rezervaţie de pensionari. Iar asta îi va dicta viitorul politic. Guveranrea ţării va fi măsurată în funcţie de capacitatea de a evita prăbuşirea sistemului de pensii şi de a rămîne în orbita financiară a Uniunii Europene. Nimeni nu mai ia în serios Proiectele de Ţară, Strategiile, Rapoartele şi alte automatisme neruşinate ale industriei oficiale de redresare naţională. Politic, sîntem condamnaţi la vid intern şi fetiş UE.

Putem, deci, conchide că problema dezvoltării sau, dacă vreţi, a locului nostru în lume, nu s-a pus nici înainte, nici după 1989. Această indiferenţă netă la propriul statut are rădăcini vechi şi venerabile. Retragerea în codru, eschivă sau în altă vorbă, precum şi petrecerile de pomină la moartea caprelor din vecini ne-au ieşit, mereu, foarte bine. Fireşte, 30 de libertate nu le-au pus capăt.

Adevărat, năzuinţele materiale cu care am plecat la drum acum 30 de ani arată ceva mai bine dar nu aşa cum ar fi fost de sperat. Nivelul de viaţă a crescut dar într-o manieră scandaloasă. Regiuni istorice întregi - Sudul şi Estul - au pierdut tot şi au plonjat în sărăcie extremă. Bucureştiul şi Transilvania evoluează separat. Numai Transilvania reuşeşte ceva ce se cheamă dezvoltare propriu-zisă. Bucureştiul trăieşte sub capacitate şi profită parazitar de monopolul adus de statutul de capitală.

Şi starea vieţii politice e, în aparenţă, mai bună. Feudalismul de partid nu mai e singura realitate, deşi PSD are succes constant întreţinîndu-l sub alt nume. Democraţia e o realitate dar se consumă verbal şi reuşeşte prea puţin să producă progres naţional.

Cine vrea un bilanţ adevărat, îşi va strica sărbătorile de Crăciun. Aproape de a 30-a aniversare, avem destule noutăţi de raportat: puzderie de maşini, case de pariuri, farmacii, bănci, 3,5 milioane de tineri mai puţin, sărăcie persistentă, moluri, celebrităţi pline de importanţa propriei opinii, prăbuşirea culturii, un prim-ministru incapabil să vorbească inteligibil limba ţării pe care o guvernează, un proletariat de presă înfipt, rău instruit şi de vînzare, Cluj, temebelism şi violenţă pe şosele, autostrăzi începute, Halep, libertate de expresie şi expresie rareori gîndită. Şi  altele.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

69 Comentarii

inuendo
24.12.2018, 10:45:36

Așa este...primministru incapabil să vorbească limba maternă și incompetentă până la habotnicism.

+8 (16 voturi)
Alexandre
24.12.2018, 11:09:19

Am dori si noi sa stim ce a facut autorul ca membru PDL (inaintea alegerilor cand toate sondajele dadeau ca sigur castigator PSD-ul si inca la scor) in afara tintei sale proprii de a ajunge europarlamentar. Si inca o nedumerire: din prezentarea dansului de pe blog ni se spune ca este mai degraba pesimist decat optimist. Atunci merita pusa o intrebare pentru purtatorul de cuvant al PDL-ului: Oare ce criterii au stat la baza deciziei acestui partid de a trimite la Bruxelles un parlamentar roman care el insusi se prezinta si se declara in mod public un pesimist? Ca o opinie proprie: Domnilor, de potrivit vorbe ironice la rigla si la subler , intr-adevar e o indeletnicire de scriitor talentat, poate fi un hobby, sau o meserie onorabila, dar strategia asta nu tine in politica pe termen lung. Roadele politicii sunt faptele, progresul si prosperitatea celor pe care sustii ca-i reprezinti (din momentul in care ai avut indrazneala de a te inscrie pe listele promisiunilor unui partid politic) si nu lamentarile ulterioare ale unui pesimist care arunca vina undeva in eter. Craciun fericit si sanatate la toata lumea! Si optimism!

+5 (17 voturi)
Lucifer
24.12.2018, 11:16:52

Un text dulce-amărui ca o pastilă pentru bolnavii fără leac. Exemplu: "40 de ani de umilinţă, prostie şi dezumanizare se retrag într-o lipsă de sens deplină (în ultimii 30 de ani, nota mea)." Situaţia României nu este chiar aşa de tristă. Răul României este cauzat de faptul că NU A ŞTIUT în ce Lume a intrat. NIMENI nu a ştiut metoda prin care se trece de la comunism la democraţie şi fiecare a făcut această "mare trecere" cum s-a priceput. Unii s-au priceput mai bine, alţii, ca noi, s-au priceput mai prost. Da, românii au vrut o democraţie originală ca la sârbi şi cumiros de perestroika iliesciană. Şi asta avem! Dar unde or fi fost elitele româneşti ca să ne spună ce şi cum? Eei, au pus şi ele botu' la binefacerile democraţiei, ce treabă mai aveau ele cu poporul? Chestia aia cu responsabilitatea le-a fost străină. Fiindcă, de fapt, elitele româneşti au fost autiste şi iresponsabile. Acum intrăm în altă eră. Nici măcar democraţia clasică nu mai este operantă, toţi caută altceva, vor să găsească soluţii la noua Lume a globalismului. Numai noi ne văicărim şi plângem în somn. Somnul unui popor şi al unor elite care nu au înţeles nimic din marile probleme ale noii Lumi în care vor trăi urmaşii noştri. Numai că, de data aceasta, "somnul cel de moarte" poate fi chiar moartea....

+2 (10 voturi)
Ramona Georgescu
24.12.2018, 11:24:37

Si un presedinte care la aproape 60 de ani nu stia ca trebuie sa respecte Constitutia.

-16 (26 voturi)
Paun Al
24.12.2018, 12:26:24

Majoritatea romanilor voiau sa o duca un pic mai bine , cu programe TV , cu magazine aprovizionate , cu posibilitatea de a mai vizita si tari straine ... Majoritatea credea ca doar Ceausescu este cauza relelor , nu sistemul , si ca daca am scapat de el , lucrurile vor merge bine Asa ca l-au ales pe Iliescu ( ales cu 86% ) si FSN-osatura vechii nomenclaturi de partid , securitate ... Care au ridicat "pe noi culmi " vechile mentalitati exersate mai bine de 40 de ani de dictatura . Iar "proiectul de tara " a fost ... Romania ca o vaca de muls . Au fost alesi cei care au promis ca "dau " cate ceva votantilor . Fiecare am vazut cum se distruge economia , cum se distruge agricultura ,cum se fura , se vinde ... dar am intors capul in alta parte , unii au participat si au beneficiat , altii au zis ca nu este problema lor ... Unde a fost SRI-ul , "organele " ...in toata aceasta perioada ? Printre primele legi abrogate , a fost cea a ilicitului ( 18 parca ) ... De fapt unde erau romanii cand se intamplau toate astea ? Nici votantii nu au cerut , si nici politicienii nu s-a venit cu programe , care sa construiasca viitorul ... Politicienii , mai ales cei pretinsi "de stanga "au inteles repede smecheria ...fidelizarea unui electorat amoral , caruia nu-i pasa daca se fura de la stat ( adica de la toti ) , care se multumeste cu putin , cu promisiuni , preocupat de subzistenta . In proiectul actual de tara , de mare succes , politicienii de la putere le spun votantilor lor ... lasati-ne pe noi sa furam si va dam si voua ceva . Se intrevede o Romanie ca "rezervatie de pensionari "... cu pamant , resurse vandute , sau inchiriate la arendasi moderni . Romania ca o vaca de muls , cu economie de lohn .

+12 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (69)