Şobolanii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu trece o zi în care «şobolanii» pe care-i credeam ascunşi în fundul vizuinii să nu iasă, neînfricaţi, la lumină.

Să-ţi păstrezi bunul- simţ în vremuri agitate ca acelea pe care le trăim, indiferent cu cine ai ţine în confruntarea politică pe viaţă şi pe moarte ce a pus stăpânire pe întreaga ţărişoară şi chiar pe Europa, mi se pare chiar mai greu decât să fii, pur şi simplu, neutru. Ce înseamnă, de fapt, să fii neutru? Să le dai dreptate tuturor, precum rabinica noastră Curte Constituţională, care înclină balanţa când într-o parte, când în cealaltă? Căci, vorba lui Dandanache, trebuie să fii „cu toate partidele, ca rumânul imparţial". Sau, dimpotrivă, să nu fii de acord cu nimeni, conform principiului că toţi sunt „o apă şi-un pământ" ori, ca să cităm din clasicii prezentului, „aceeaşi mizerie"?

Nu există reproş mai apăsat adus comentatorului român, dinspre politicieni de toate culorile, dar şi dinspre publicul împărţit acum în două tabere ireconciliabile, decât acela că nu dă dovadă de obiectivitate. Dacă spui că suspendarea lui Traian Băsescu s-a desfăşurat, dincolo de motivele sale discutabile, aidoma unui „blitz-krieg" în care şenilele tancurilor USL calcă peste orice lege, normă şi regulă democratică, eşti privit automat ca „pro-băsist". Dacă, însă, îţi exprimi dubiile în legătură cu sinceritatea sau onestitatea unor susţinători controversaţi ai preşedintelui suspendat, de la Falcă la Udrea şi de la Pinalti la Videanu, înseamnă neapărat că gândeşti ca un „uslaş".

Ideea de bază a celor convinşi că singurul adevăr este adevărul lor sună mai degrabă leninist decât maniheist. Nu ne îndoim, par a spune dânşii, că nu suntem perfecţi, dar asta nu mai contează în momentul crucial în care ne aflăm. Aşa că, se ştie, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră"! De aici, tipul de categorisire a celor care-şi dau cu părerea şi critică fie puterea, fie opoziţia. Nu poţi avea propria opinie despre ce se întâmplă azi în România fără să fii taxat imediat că eşti plătit de cutare sau de cutare. În fond, cum îţi permiţi să te pronunţi într-un fel sau altminteri, fără aprobare de la stăpân?

Voi încerca, de aceea, o constatare cât se poate de obiectivă legată de războiul politic dus pe malurile Dâmboviţei. Nu trece o zi, de la declanşarea ostilităţilor, în care „şobolanii" pe care-i credeam ascunşi în fundul vizuinii să nu iasă, neînfricaţi, la lumină. Iată-l, de pildă, pe urmăritul penal Relu Fenechiu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, perorând în faţa reflectoarelor despre dosarele penale ale familiei Băsescu! Iată-l, apoi, pe ţeparul Cristi Boureanu, vânzător de firme cu datorii la stat, arătându-i cu degetul pe necinstiţii Ponta şi Antonescu! Şi lista ar putea continua cu „guzganul rozaliu" Vio Hrebenciuc, tatăl mafiei din Bacău, explicându-ne cum stă treaba cu respectarea Sfintei Constituţii!

I-am numit „şobolani" pentru că, până mai ieri, dispăruseră aproape definitiv de pe sticla micilor ecrane, ocupaţi fiind cu tenebroasele lor afaceri. Ne-am înşelat, căci, după cum se poate observa, „rozătoarele" sunt foarte vocale la nevoie. Sigur, vă veţi întreba, ce pericol mai reprezintă doi-trei „şobolani" care dau din gură la televizor? Răspunsul îl găsiţi în următoarea cugetare a lui Edmund Burke: „Rozând un dig, chiar şi un şoarece poate îneca o naţiune".

Sabin Orcan este prim redactor şef adjunct ''Adevărul''


Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite